Vreme caldă: Caniculă în şapte judeţe din vestul ţării

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde vineri vor fi temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citată de Mediafax, în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei "vremea va fi caniculară vineri după-amiaza, când temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi".

Valori maxime de temperatură în jurul a 35 de grade şi disconfort termic ridicat vor fi, vineri, pe arii restrânse, şi în restul Transilvaniei şi în Maramureş.

Sâmbătă, canicula va persista, izolat, în regiunile intracarpatice.

Potrivit estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor, în Banat şi Crişana, începând de sâmbătă 19 septembrie, vremea se va răci, astfel încât de săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi maxime de 22-23 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decadă a acestei luni, şi minime de 10-12 grade.

Probabilitatea pentru averse, în general slabe cantitativ, va fi mai mare după data de 19 septembrie, când acestea pot apărea zilnic.

În Transilvania, duminică şi săptămâna viitoare, valorile termice diurne vor scădea la 20-22 de grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi minime între 8 şi 10 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în intervalul 20-24 septembrie.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod