Veste proastă pentru Cristina Spătar: Soțul ei rămâne în arest

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis că Alin Ionescu nu va fi cercetat în stare de libertate în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală în valoare de peste 10 milioane de euro. Soţul cântăreţei Cristina Spătar va rămâne în spatele gratiilor cel puţin până la sfârşitul acestei luni.

Alin Ionescu şi Roxana Aron, contabila firmei Shelter Security, cercetaţi pentru evaziune fiscală, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

13persoane sunt cercetate în libertate în dosarul în care e anchetat Alin Ionescu
Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au arătat, în referatul în care au propus arestarea preventivă a celor doi, că din probele şi mărturiile de la dosar rezultă că Alin Ionescu "a împuternicit pe conturile bancare persoane de încredere, aceştia fiind angajaţi sau foşti angajaţi ai firmelor controlate de acesta, respectiv CP Shelter Security SRL, SC Lion Guard Security SRL, cele mai importante retrageri de numerar fiind făcute de aceştia".

Unele dintre firmele de tip "fantomă" folosite de patronul Shelter Security, Alin Ionescu, pentru evaziune fiscală erau înfiinţate pe numele unor consumatori de droguri, care primeau în schimb aproximativ 300-400 de euro, arată procurorii în propunerea de arestare preventivă a omului de afaceri.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, prin înregistrarea în contabilitatea firmei Shelter Security a unor achiziţii fictive de servicii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod