În societatea românească în ultimii ani are loc o dezbatere despre sistemul de educaţie. Criza s-a declanşat în momentul în care testele PISA, o modalitate internaţională standartizată de a afla nivelul elevilor, ne-a situat pe ultimele locuri. Apoi, adăugat la acest rezultat a venit şi adevărul despre incapacitatea celor mai mulţi elevi de liceu de a lua BAC-ul.
Aceste două realităţi au alungat acea falsă mândrie ce venea din vremea comunismului cum că învăţământul românesc e perfect - produce numai olimpici internaţionali.
Toată lumea a sesizat cu uimire, deşi fiecare bănuia câte ceva, faptul că şcoala românească e ruptă total de realitate. Deşi au trecut câţiva ani de când am aflat acest adevăr, deşi avem o nouă lege a educaţiei, sistemul pare încremenit în proiect.În continuare clasele împart copiii în foarte buni şi foarte slabi. Toată concentrarea e pe disciplinele reale, iar partea artistică, umanistă e marginalizată. În ce priveşte educaţia fizică, abia acum se încearcă să se schimbe ceva.
Nu înţeleg de ce suntem, vorbesc aici în calitate de părinte, atât de obsedaţi de note, de punctajul concursurilor şcolare, de ierarhia din interiorul clasei? De ce transformăm educaţia într-o competiţie pe viaţă şi pe moarte pentru note.
Câţiva părinţi cu care am discutat mi-au spus că sunt foarte importante notele pentru că în funcţie de ele se intră la liceu, de fapt, ponderea notelor e de 50%, aşa că poţi intra la un liceu bun şi cu note mai mici, dar cu un examen reuşit.
Aici mai e vorba şi de o altă discuţie - o notă mare nu se obţine numai şi numai prin efort intelectual epuizant, se obţine şi prin capacitate de exprimare, prin atitudine, prin organizare, de fapt e un complex de abilităţi şi rutine care duce un copil la o notă sau alta. În general, notele proaste au foarte mare legătură cu lipsa disciplinei şi o atitudine greşită a elevului faţă de disciplina respectivă.Vreau să spun că cifrele nu au nicio importanţă în educaţia unui copil. Notele trebuie să-l reprezinte, să-i creeze profilul, să-l ajute să-şi descopere o pasiune.
Mi se pare de o sută de ori mai greu să faci un copil să se ataşeze de cărţi, să descopere bucuria lecturii, decât să ia o notă sau alta sau nu ştiu ce punctaj la olimpiadă. Cum faci un copil să aibă încredere în capacităţile sale intelectuale, cum îl faci să aibă încredere în forţele prorpii, cum îl înveţi să relaţioneze cu ceilalţi? Educaţia e mult mai complicată decât alergatul după note maxime, iar şcoala ar trebui să reprezinte o experienţă de viaţă pentru copii şi nu un generator de stres.
Posteaza comentariu