Legume şi fructe pentru menținerea sănătății

Conform piramidei alimentare, ni se recomandă să consumăm zilnic 5 porții de legume și fructe pentru a ne menține sănătoși.

Ce înseamnă o porţie?

♦ ½ cană legume sau fructe proaspete ori congelate

♦ 1 cană legume cu frunze crude sau ½ cană legume gătite

♦ 1 fruct de mărime medie

♦  ½ cană suc natural 100%

Conform Eating Well with Canada’s Food Guide, o alimentaţie sănătoasă, echilibrată, care conţine multe fructe şi legume ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare (precum bolile de inimă, atac cerebral) şi anumite forme de cancer.

Fructele şi legumele sunt bogate în fitonutrienți  care oferă multe beneficii pentru sănătate şi care au rol antioxidant.

Se recomandă  să le consumăm cu coajă și într-o varietate cât mai mare de culori în fiecare zi.

Proaspete, congelate sau uscate – alegerea vă aparţine!  Produsele proaspete au  cea mai bună aromă şi textură. Consumând produse locale și de sezon,  beneficiem de  calitate şi prospetime! Fructele si legumele congelate reprezintă o alegere uşoară şi nutritivă, deoarece își păstrează în mare parte vitaminele și  mineralele.

Păstraţi o pungă în congelator pentru când aveţi nevoie rapid de o legumă sau un fruct.

Fructele uscate, cum ar fi stafidele, caisele, mango şi merele sunt mereu la îndemână. La rândul lor, legumele uscate, precum roşiile uscate la soare, sunt de asemenea populare şi pot fi folosite în multe feluri de mâncare.

Informaţiile au fost oferite de Emanuela Soare ( Specialist MAGGI în Nutriţie).

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod