Ai peste 60.000 de motive să faci cadou zâmbetul tău!

Asociația pentru o Comunitate Solidară și Intervenție Socială (ACSIS), împreună cu 24/7 Dental și Camera de Comerț Britanică Română, te invită să participi duminică, 14 iunie 2015, ora 18.00, Godot Cafe, la o piesă de teatru: NOI 4. Evenimentul este caritabil și are ca obiectiv strângerea de fonduri necesare prevenirii abandonului copiilor români.

La nivel mondial se estimează că există peste 153 milioane de copii orfani. În România, în 2012, 4 copii au fost abandonaţi ZILNIC, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. În anul 2013, conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 1449 de copii au fost părăsiţi în maternităţi sau alte unităţi sanitare.

România se află pe primul loc în Europa cu un număr de 8.500 de mame minore anual. Peste 60.000 de copiii sunt în acest moment în grija statului.

Avem, deci, 60.000 de motive pentru a întinde o mână de ajutor. Cum te poți alătura eforturilor noastre de prevenire a abandonului copiilor? Cumpără biletul de acces la piesa NOI 4, în valoare de 40 lei și vino să-I vezi pe 14 iunie pe Maria Obretin, Ilinca Manolache, Marius Manole și Lia Bugnar care te vor face să zâmbești. Zâmbetul tău se va transforma în zâmbetul unui copil și șansa unei mame la o viață mai bună.

”Suntem recunoscători să avem susținerea Clinicii Dental 24/7 care a ales să se alăture cauzei noastre și să sprijine, prin organizarea acestui eveniment copiii crescuți de părinți singuri, integrați în programele asociației noastre.
În mod deosebit, mulțumim doamnei doctor Lorelei Nassar, care a inspirat, cu o energie și o dorință de a ajuta extraordinare, acest gest de solidaritate deosebit. În numele mamelor și copiilor pe care îi sprijinim, mulțumim tuturor care se solidarizează eforturilor noastre.”
- Iuliana Vulpeanu, Director Executiv ACSIS

"Orice zâmbet este mai complet dacă vine din suflet, cu generozitate și căldură!" - Dr. Lorelei Nassar, CEO 24\7 Dental Clinic

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod