A murit Harper Lee, autoarea bestsellerului "Să ucizi o pasăre cântătoare"


Scriitoarea americană, autoarea romanului "Să ucizi o pasăre cântătoare/ To Kill a Mockingbird", distins cu premiul Pulitzer în 1961, a murit, vineri dimineaţa, la vârsta de 89 de ani.

Harper Lee s-a stins din viaţă în Monroeville, Alabama, decesul său fiind confirmat pentru presa americană de editura HarperCollins, relatează cotidianul The Telegraph, citat de Mediafax.

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, pe 28 aprilie 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoţit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului "Cu sânge rece".

În 1960 a publicat "Să ucizi o pasăre cântătoare", distins cu premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962, în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar din opt nominalizări, trei Globuri de Aur şi premiul Gary Cooper la Cannes.

"Să ucizi o pasăre cântătoare", o poveste despre rasă şi copilărie în statul american Alabama în anii 1930, este bazat în mare parte pe experienţele personale ale scriitoarei Harper Lee.

Volumul a fost publicat în 1960, în perioada în care mişcarea pentru drepturi civile prindea avânt şi a devenit o lectură obligatorie în multe şcoli americane.

Deşi s-a bucurat de un succes uriaş (ediţia în limba engleză s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume şi a fost tradusă în peste 40 de limbi străine, inclusiv română), Lee şi-a întrerupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, împreună cu sora ei, Alice. În 2007, preşedintele Statelor Unite ale Americii i-a decernat Medalia Libertăţii.

În 2015, editura HarperCollins a anunţat că scriitoarea Harper Lee îşi va publica al doilea roman, intitulat "Go Set a Watchman", la peste 50 de ani de la lansarea volumului "Să ucizi o pasăre cântătoare".

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod