Pilates reformer - Sportul coloanei sănătoase

Trăim în perioada în care ne lăsăm pradă calculatorului și gadget-urilor,  stăm cocoșați cu capul în calculator, în laptop și tabletă, uităm de noi cu orele pe un scaun în fața biroului, petrecem prea mult timp ancorați în poziții care dăunează coloanei. Mergem pe stradă la fel de cocoșați cum stăm la birou și uităm să mai trecem pe la sala de sport. Ne distrugem coloana și sănătatea și la 35 de ani ajungem să ne operăm de hernie de disc sau să suferim de cine știe ce cifoză sau lombosciatică.

Pentru toate acestea ar exista un remediu.

Sportul coloanei sănătoase, pilates reformer. Acum aproape 100 de ani, Joseph Pilates, inventa tehnica contrology, care mai târziu i-a purtat numele, prin care combina exercițiile de yoga cu mișcările felinelor. Tehnica era menită să ajute balerinii și dansatorii profesioniști să se antreneze sau chiar să se recupereze după accidentări. Astăzi, tehnica pilates este bine dezvoltată și practicată în întreaga lume, iar de câțiva ani a cucerit și publicul din România.

În România, unul din locurile unde putem practica pilates reformer este Pilates Zen Studio, unde exercițiile se realizează cu o aparatură specială, menită să combată durerile de spate, să tonifieze musculatura și să corecteze postura.

În cadrul studioului ședințele se realizează individual, cu antrenor personal, lucru care ajută la realizarea corectă a exercițiilor și mai ales la alegerea unui antrenament personalizat pentru fiecare corp. Exercițiile de pilates sunt cele prin care mintea preia control absolut asupra corpului, în echilibru perfect cu sufletul. Considerându-se că sănătatea psihică și fizică sunt în strânsă interdependență.

Majoritatea clienților care vin se confruntă cu probleme de spate, fiind una dintre bolile ultimilor 20 de ani, imediat după cele cauzate de stres.

Joseph Pilates spunea că problema durerilor lombare poate fi eliminată cu ajutorul exercițiilor prin formarea unui corset muscular care să susțină coloana. Prin corectarea posturii, eliminarea tensiunilor acumulate și întărirea mușchiilor principali precum mușchii pelvieni, oblici, abdominali transversali și multifidus, durerile de spate dispar.

Beneficii: crește forța musculară; coordonare și elasticitate; echilibru static și dinamic; corectare postură și grație; dispariția sau atenuarea durerilor de spate; abdomen plat și spate puternic; fese și coapse tonifiate; flexibilitate și control asupra corpului; echilibru; stare de bine.

In momentul de față peste 25 de milioane de oameni practică pilates printre care campioni olimpici, fotbaliști, modelele Victoria’s Secret, cântăreți și actori de la Hollywood precum Lady Gaga și Madonna.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod