Mit sau adevăr despre epilarea definitivă IPL

Epilarea cu ajutorul luminii intens pulsate (IPL) a devenit una dintre opțiunile preferate de îndepărtare pe termen lung a părului nedorit de pe corp, fiind o soluție mult mai rapidă, eficientă și confortabilă în comparație cu procedurile tradiționale. Doamna doctor Alina Suru, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că în ciuda beneficiilor pe care le aduce, există încă anumite mituri puternic înrădăcinate, care sunt contrazise însă de dovezile medicale.

Epilarea IPL nu aduce rezultate pentru orice culoare a părului - MIT

Este adevărat că la momentul în care tehnologia IPL a început să fie folosită pentru îndepărtarea pe termen lung a părului nedorit de pe corp, aceasta aducea rezultate doar pacienților cu o culoare deschisă a pielii și fir de par închis la culoare. “Din fericire, însă, inovațiile tehnologice din ultimii ani au permis apariția pe piață a unor dispozitive care reușesc performanța de a elimina permanent prin foto-epilare inclusiv firele de păr alb și blond, care nu au putut fi distruse anterior de impulsurile de lumină”, explică specialistul dermatolog.

Epilarea definitivă favorizează apariția de fire crescute sub piele - MIT

Acest lucru este un mit, efectul epilarii IPL fiind chiar contrar.

Apariția de fire de păr crescute sub piele este un fenomen întâlnit frecvent după epilarea clasică cu lama de ras sau ceară, dar nu și după îndepărtarea părului cu laser sau lumina intens pulsată. De fapt, folosirea metodelor din urmă reduce în mod semnificativ șansele de apariție a firelor sub piele și a foliculitei deoarece distrug foliculul de par în mod eficient”, asigură doamna doctor Alina Suru.

Epilarea IPL nu este sigură pentru pacient - MIT

Siguranța tratamentelor IPL depinde în primul rând de tipul de aparat utilizat, care trebuie să fie autorizat de instituțiile de reglementare din domeniu, dar și de specialistul care efectuează procedura. "Unele clinici de infrumusetare pot utiliza sisteme mai ieftine, care nu sunt aprobate, în timp ce altele investesc în aparate sigure și specialiști certificați, pentru a evita problemele în timpul și după efectuarea tratamentului. Tocmai de aceea este recomandat ca alegerea unei clinici să se facă după consultarea unor review-uri online sau pe baza unor recomandări venite din partea prietenilor”, spune doamna doctor dermatolog.

Tratamentul IPL îndepărtează părul pentru totdeauna – Parțial adevărat

Epilarea cu lumina intens pulsata (IPL) distruge permanent foliculul de par, împiedicând regenerarea firului de par de la același folicul.

Cu toate acestea, din cauza densității foliculilor de păr de pe întreg corpul și a schimbărilor naturale care au loc în timp, majoritatea oamenilor necesită ulterior menținerea rezultatelor obținute prin intermediul unor ședințe de întreținere. "Deși tratamentele IPL sau laser nu pot garanta îndepărtarea completă a părului pentru totdeauna, acestea sunt la momentul actual cele mai eficiente proceduri pentru îndepărtarea și reducerea creșterii părului nedorit, chiar cu până 80%-90%. După terminarea primului pachet de ședințe se întâmplă în unele cazuri să mai apară în timp fire de par, însă acestea vor fi mult mai subțiri”, explică doamna doctor Alina Suru.

Rezultatele se văd după primele ședințe – Parțial adevărat

În timp ce unii pacienți înregistrează o reducere semnificativă a firelor de păr după numai câteva ședințe de tratament, alții au nevoie de un număr mai mare de sesiuni IPL pentru a observa rezultate vizibile.

Acest lucru se explică prin faptul că există mai mulți factori care pot influența succesul tratamentului IPL în îndepărtarea părului: tipul de păr, lățimea, grosimea și culoarea firului, tipul de aparat folosit, cantitatea de energie utilizată, cunoștințele medicului, precum și genele pacientului”,  explică specialistul dermatolog.

Epilarea cu IPL în zona intimă poate cauza infertilitate - MIT

Ideea că epilarea cu IPL în zona intimă poate provoca probleme de fertilitate este, probabil, unul dintre cele mai răspândite mituri. “Din fericire, fascilulul de lumină pătrunde numai până la nivelul foliculului de păr, nu mai adânc în piele, astfel încât nu va provoca modificări organismului dincolo de îndepărtarea părului și nici nu va afecta organele interne”, asigură doamna doctor Alina Suru.

Așadar, decizia de a opta pentru o metodă de epilare pe termen lung este recomandat să fie luată după consultarea cu medicul dermatolog, care poate răspunde la orice întrebări cu privire la tratamentele IPL și va recomanda cele mai bune măsuri de îngrijire după tratament.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod