Actrița Alexandra Dinu, prezență rafinată la amfAR Gala de la Cannes

Actrița Alexandra Dinu s-a numărat printre invitații celebrului eveniment amfAR Gala de la Cannes alături de alte celebrități de talie mondială precum Eva Longoria, Jessica Chastain, Nicole Kidman, David Beckham, Rita Ora, Diane Kruger sau Irina Shayk.
Alexandra Dinu a oferit o apariție rafinată purtând o rochie albă Brandon Maxwell, accesorizată cu o geantă argintie și un colier cu diamante de la Pasquale Bruni.

Vedeta este, de câșiva ani, o prezență obișnuită a evenimentelor exclusiviste de la Cannes, grație proiectelor pe care le derulează în industria cinematografică internațională.

Anul trecut, spre exemplu, Alexandra Dinu s-a numărat printre invitații de seamă de la premiera peliculei "Irrational Man", regizată de Woody Allen.

Anul acesta, la Cannes, Alexandra Dinu a avut o întânire și cu Andreea Marin alături de care a pus bazele unui proiect de amploare ce va fi derulat începând cu anul 2018.

Alexandra Dinu are la activ anul acesta două roluri în filme de Hollywood.
În luna decembrie, vedeta va putea fi văzută pe marile ecrane în filmul "Unchained", în care joacă alături de Adrien Brody, Antonio Banderas și John Malkovich. Urmează apoi rolul principal în thriller-ul "Final Score", alături de Pierce Brosnan.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod