WHISKY FEST 2017: De la cel mai scump whisky vândut vreodată, până la whisky taiwanez și indian

WHISKY FEST 2017 dezvăluie lista finală de etichete ce vor fi prezente în festival și se mândrește cu o selecție aparte de rarități și produse speciale, de la whisky taiwanez sau indian, până la cel mai scump whisky vândut vreodată în lume, potrivit Guinness World Records.
WHISKY FEST va avea loc la Casa Presei, Sala de Marmură, în perioada 17 - 19 noiembrie 2017, fiind un eveniment dedicat în întregime uneia dintre cele mai apreciate băuturi ale tuturor timpurilor - whiskyul. De asemenea, este pentru prima oară în România când o selecție atât de cuprinzătoare de etichete se reunește sub egida unui singur eveniment. Ediția din acest an se mândrește cu mai multe etichete față de cea de anul trecut și participarea a patru importatori în plus.

Mai jos va preztăm o selecție din vedetele festivalului:

THE MACALLAN M este rezultatul colaborării dintre trei maeștrii - Fabien Baron, Lalique și The Macallan – care au avut un obiectiv unic, acela de a crea cel mai sofisticat whisky din lume, într-un decantor de cristal creat special, ce exudă frumusețe și expresivitate, la fiecare privire.
Potrivit Guinness World Records, cea mai scumpă sticlă de whisky vândută vreodată la o licitație este Macallan M Decanter-Constantine. Sticla avea 6 litri și a fost vândută la prețul de 628,000 dolari, la casa de licitații Sotheby din Hong Kong, în data de 23 ianuarie 2014. La Whisky Fest, The Macallan M va fi prezent într-un recipient mai mic, dar cu nimic mai puțin special.

Pentru prima oară la Whisky Fest, MOONSHINE a fost la origine o băutură alcoolică distilată, produsă de obicei ilicit, fără autorizație guvernamentală. Recent, băutura a fost legalizată în majoritatea tărilor și a devenit o adevărată operă de artă.
Legală în Statele Unite din doar 2010, moonshine-ul a fost definit ca un whisky incolor și nematurat.  Și nimic nu e mai bun pentru cu cei care iubesc drumul bătătorit cu motociletele Harley-Davidson decât Road House Customs Moonshine, una din multele etichete de moonshine prezentă în festival. Acest blend special este puternic și fin, un început perfect pentru povestirile de după călătorii. Are 51,5 de grade și este creat cu respect pentru Motorul Harley-Davidson 103. Este moonshine-ul care celebrează drumețiile cu Harley Davidson.

AMRUT este un brand de single malt indian, produs de Amrut Distilleries și lansat în 2004 la Glasgow, Scoția.
Este primul whisky single malt produs în India, iar numele de Amrut este un cuvânt din vechea sansctrită care poate fi tradus ca “nectar al zeilor”.

KAVALAN este distileria care a adăugat Taiwanul pe harta țărilor producătoare de whisky premium. Cunoscute pentru caracteristica aromatică inconfundabilă de fructe tropicale, whisky-urile Kavalan au câștigat numeroase premii și medalii prestigioase. Înfințată în 2005 de către Tien-Tsai Lee, distileria poartă numele vechi al provinciei Yi-Lan în care este situată, în nord-estul Taiwanului. Sursa de apă pură și climatul cu aer curat al acestei insule subtropicale sunt ideale pentru producția de whisky.
Whisky Fest invită degustătorii de băuturi exotice să încerce mai multe sortimente din acest whisky din Taiwan.

Biletele și abonamentele se pot cumpăra din Rețeaua IaBilet.ro.

Whisky Fest 2017 este un eveniment organizat de The Whisky Club și Mixtopia Live Pro Events.

Eveniment exclusiv 18+, ținuta recomandată fiind smart casual.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod