Narcis Iustin Ianău, de la tocilar cu ochelari, la look de Justin Bieber

Show-ul "Românii au talent" produs de ProTV reprezintă o rampă de lansare pentru persoanele talentate care vor să devină staruri. Narcis Iustin Ianău se numără printre participanţii a

Show-ul "Românii au talent" produs de ProTV reprezintă o rampă de lansare pentru persoanele talentate care vor să devină staruri. Narcis Iustin Ianău se numără printre participanţii a căror viaţă s-a schimbat.

Dacă în urmă cu trei ani, când participa la prima ediţie a show-ului unde a ajuns până în finală, Narcis era doar un adolescent timid, cu ochelari, dar înzestrat cu un talent uriaş, în prezent tânărul este de nerecunoscut. A făcut paşi importanţi în carieră, şi-a încercat norocul al Eurovision şi şi-a schimbat total înfăţişarea.


Astăzi, Narcis arată ca un adevărat star pop.

A renunţat la ochelarii de vedere şi a adoptat o frizură nouă. Mândru de rezultat, Ianău a postat o fotografie pe pagina de Facebook, cerând părerea fanilor. "Noul meu look. Ce credeţi despre noul meu stil?", a scris fostul concurent de la "Românii au talent". Fanii au avut doar cuvinte de laude pentru noua imagine şi l-au comparat chiar cu starul Justin Bieber.

În 2011, pe când avea 15 ani, Narcis Iustin Ianău apărea la emisiunea "Românii au talent" pentru ca mama lui să-l vadă cântând la scenă deschisă şi să arate lumii ce voce are.

Adolescentul din Bacău nu luase niciodată lecţii de canto şi a uimit atât juriul cât şi publicul cu vocea sa, extrem de înaltă, de contratenor. Andra l-a aplaudat ridicându-se în picioare şi i-a spus: "Ne-ai şocat într-un mod extrem de plăcut. Cânţi minunat!". Primind cei trei de DA, Iustin a mers mai departe şi a ajuns printre cei trei finalişti.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod