Teste gratuite, de Ziua Mondiala a Astmului pe 5 mai

Pe 5 mai, bucurestenii pot sa-si faca teste de spirometrie in Parcul Herastrau intre orele 16:00 si 20:00.
Aceste teste sunt importante pentru diagnosticarea si monitorizarea astmului bronsic. Este vorba de o procedura simpla, prin care este masurata cantitatea de aer pe care o persoana o poate inspira si expira, intr-un anumit interval de timp.
 
Pentru realizarea acestor teste, organizatorii au pregatit 5 aparate speciale, numite spirometre, care se vor gasi in spatiul special amenajat in acest sens, in Parcul Herastrau. Toate aceste teste, organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, vor fi efectuate de o echipa formata din 5 medici si 10 asistente medicale.
De asemenea, cei interesati vor primi informatii despre astm, dar si sfaturi medicale, de la specialistii care le vor sta la dispozitie in data de 5 mai.

Nu in ultimul rand, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Mondiale a Astmului, vor fi expuse si premiate desenele realizate de catre cei 1.000 de elevi de clasa a patra din 15 scoli ale Sectorului 1, implicati in concursul de desene cu tema „Respir usor si iubesc aerul”.

Ziua Mondiala a Astmului este un eveniment care se desfasoara anual sub egida Global Innitiative for Asthma (GINA), avand ca scop popularizarea acestei afectiuni la nivel mondial.
Tema Zilei Mondiale a Astmului 2009 este “Astmul poate fi controlat” aleasa de Comitetul Executiv al GINA pentru a evidentia faptul ca exista in prezent tratamente cu eficienta demonstrata in astmul bronsic si ca majoritatea astmaticilor pot obtine si mentine un control al bolii in conditiile unui diagnostic corect, ale unei educatii adecvate, respectiv ale unui tratament bine ales.

Acest lucru este posibil chiar si pentru cei mai tineri pacienti astmatici. De aceea, anul acesta GINA promoveaza si mesajul “Astmul copilului tau poate fi controlat”.
Altfel spus, un pacient al carui astm este controlat, este un pacient care poate avea o viata normala, o viata activa.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dinu florica pe 4 Mai 2009, 08:39
    teste gratuite de ziua mondiala a astmului

    doar in Bucuresti se fac astfel de teste ? ( ex:eu sunt din Constanta )

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod