Simptomele gripei umane şi ale gripei aviare sunt diferite

Apropierea perioadei în care apare gripa umană, la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, poate pune probleme serioase autorităţilor sanitare.
Pacienţii cu răceli sau simptome de gripă umană s-ar putea speria, deoarece manifestările sunt asemănătoare.
Totuşi, există diferenţe esenţiale, cum ar fi dificultatea de a respira, iar populaţia trebuie să le cunoască pentru a nu intra în panică. În ceea ce priveşte cazurile de gripă aviară din Turcia, specialiştii români susţin că un fapt îngrijorător este acela că, în ciuda carantinei anunţate de autorităţile turce, accesul în zonele cu cazuri umane, cu decese şi cu infecţii la păsări confirmate este nerestricţionat, iar populaţia din zone pare neinformată, ba chiar confuză.
După aprecierile experţilor OMS, focarul apărut în estul Turciei este extrem de sever prin evoluţia îmbolnăvirilor şi, mai ales, prin numărul mare de cazuri suspecte apărute într-o perioadă foarte scurtă de timp, dar specialiştii nu consideră, în prezent, că acesta este "focarul declanşator" al pandemiei de gripă, chiar în situaţia demonstrării transmiterii interumane.

Cod roşu la frontieră
În punctele de frontieră din judeţul Constanţa s-au intensificat măsurile de control pentru a preveni intrarea virusului aviar în ţară din Turcia.
Se verifică atât bagajele turiştilor care vin din Turcia, cât şi coletele trimise prin mesageria poştală, iar în situaţia în care sunt descoperite preparate din carne de pasăre, acestea sunt confiscate şi distruse. De asemenea, se verifică aplicarea măsurilor de dezinfecţie a autovehiculelor şi se va face o verificare sumară a stării de sănătate a persoanelor care vin în România din zonele de focar al gripei aviare.

Gripa umană (determinată de virusuri umane):
[ clinic: debut brusc, febră peste 380C, cefalee, astenie, mialgii/artralgii, tuse, dureri în gât
[ context epidemiologic: contact în familie sau colectivitate cu un caz de gripă
Gripa aviară la om (determinată de virusuri aviare):
[ clinic: debut brusc, febră peste 390C, dispnee (dificultate la respiraţie), tuse
[ context epidemiologic cu H5N1

În cazul virusului aviar, persoanele trebuie să fi avut, cu şapte zile înainte de debut:
[ Contact (la mai puţin de un metru) cu păsări domestice sau sălbatice vii sau moarte
[ Expunere în incinte de creştere a păsărilor domestice (într-un interval mai mic de 6 săptămâni)
[ Contact/atingere cu o persoană suspectă de gripă aviară la distanţă verbală
[ Contact/atingere cu un bolnav de boală respiratorie acută cu sfârşit letal
[ Să locuiască într-o zonă în care există mortalitate excesivă la păsările domestice
[ Să aibă expunere profesională (îngrijitor, sacrificator, transportator, bucătar)
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod