Pilula impotriva obezitatii

Prevalenta obezitatii in Romania este de 37% in cadrul populatiei adulte, in tara noastra existand in prezent peste 4 milioane de pacienti obezi netratati. La nivel mondial, se inregistreaza un miliard de adulti supraponderali, cel putin 300 de milioane dintre acestia fiind obezi clinic. In perioada martie-august 2007, la numai 6 luni de la introducerea pe piata din Romania a produsului antiobezitate Lindaxa (eliberat pe baza de prescriptie medicala), numarul de pacienti tratati eficient a crescut cu 128%, datorita unui program de educare si informare.
Compania Zentiva deruleaza un amplu program de informare cu privire la tratamentele moderne, eficiente si accesibile impotriva obezitatii, sub titulatura "Obezitatea, mai mult decat o problema de imagine". Programul, de care beneficiaza in anul 2007 peste 4.500 de medici (endocrinologi, diabetologi, nutritionisti, dar si medici cardiologi si de familie), contine si o ampla campanie de educare a publicului larg, derulata prin intermediul farmaciilor. "Vom derula si in anul 2008 campania de informare si educare, crescand numarul de pacienti tratati corect de la 8.000 pana la sfarsitul anului 2007, la aproximativ 20.000 pana la sfarsitul anului 2008.", a afirmat Dr.
Cosmin Boie, Business Unit Manager Zentiva.

Scopul campaniei este acela de a atrage atentia asupra efectelor medicale grave pe care obezitatea le poate genera: cresterea morbiditatii si a mortalitatii, scaderea productivitatii muncii, cresterea costurilor cu ingrijirea medicala in cazul unor boli grave asociate obezitatii, cum ar fi cancerul, diabetul sau hipertensiunea, dar si discriminarea sociala si economica.

Programul de educare si informare se deruleaza ca urmare a introducerii, pe piata din Romania, in luna martie a anului 2007, a produsului generic Lindaxa - medicament destinat tratamentului obezitatii si supraponderalitatii, care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala.


"Obezitatea este o boala cronica, ce poate genera probleme medicale foarte grave, fiind, in acelasi timp, o problema de imagine si de integrare sociala.", a declarat in cadrul conferintei de presa Dr. Anca Soare, Product Manager Zentiva. "Ritmul de viata al omului modern a declansat in ultima decada o crestere a prevalentei obezitatii cu pana la 40% in Europa, ceea ce este mai mult decat ingrijorator."

Administrat corect, Lindaxa garanteaza o scadere ponderala intre 5-10% din greutatea corporala si contribuie la mentinerea acesteia pe termen lung. Produsul actioneaza acolo unde se dezvolta obezitatea, in creier, cu un efect dual (cresterea satietatii - aport energetic scazut si efect termogenetic - consum energetic).
Printre beneficiile scaderii ponderale se numara: imbunatatirea calitatii vietii, reducerea riscului de boala coronariana, preventia diabetului, scaderea tensiunii arteriale, avand ca finalitate reducerea mortalitatii.

Produsul Lindaxa nu se afla pe lista de compensare, iar pretul sau este de 58 Ron (30 capsule - 10 mg) si de 68 Ron (30 de capsule - 15 mg). Se administreaza o pastila pe zi, cu un pahar cu apa, inainte sau dupa micul-dejun. Se incepe tratamentul cu produsul in varianta 10 mg si daca pacientul nu a slabit 2 kg intr-o luna, se trece la varianta 15 mg.

Efectele adverse ale acestei pastile sunt usoare si tranzitorii: senzatie de gura uscata (dipare dupa aproximativ o luna), insomnie (de aceea se recomanda administrarea sa dimineata), constipatie, stare de agitatie, usoara tahicardie.
Nu creeaza dependenta.

Dr. Cosmin Boie a adaugat in cadrul conferintei de presa faptul ca, incepand cu data de 20 octombrie, se va derula un program national de detectare a potentialilor pacienti obezi, program care se va derula in 54 de cabinete medicale din 13 orase din Romania (Bucuresti, Bacau, Ploiesti, Galati, Cluj, Iasi, Zalau etc.), dotate cu aparatura profesionista de ultima generatie. Programul se va derula, pentru inceput, pe o perioada de trei luni.

Sursa: Eva.ro
 

Comentariile 1-50 din 191

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • florina pe 13 Nov 2016, 16:22
    Lindaxa

    Mai gasesc undeva lindaxa ?

    0
    0

  • Cristina pe 14 Mar 2016, 09:49
    Mai exista undeva lindaxa???

    Va rog sa ma anuntati daca mai exista undeva lindaxa???Sunt interesata de aceste pastile!!!Am mai luat in urma cu cativa ani si au fost de mare ajutor!

    5
    0

  • Adina pe 1 Dec 2012, 11:58
    lindaxa 15

    cumpart lindaxa 15 sau 10 la orice pret. tog seriozitate. detalii pe mail anna_maria_bb@yahoo.com

    0
    0

  • Adina pe 1 Dec 2012, 11:56
    lindaxa 15

    cumpar lindaxa 15 la orice pret. rog seriozitate

    0
    0

  • lily pe 28 Oct 2012, 16:54
    cumpar Lindaxa 10 sau Lindaxa 15, rog seriozitate

    Cumpar Lindaxa 10 sau Lindaxa 15, rog seriozitate. lily0mery@yahoo.com

    0
    0

  • ADINA CALESCU pe 23 Oct 2012, 15:21
    comanda

    buna ziua, cum pot comanda si eu acest medicament????? l-am mai folosit acum 4 ani si chiar are efect!!!

    3
    0

  • calin pe 19 Oct 2012, 13:19
    Lindaxa

    Sunt interesat sa cumpar Lindaxa 15mg.Am mai luat acum cativa ani la recomandarea medicului si am slabit 40 kg in 8 luni.Tel 0747888936

    1
    0

  • alina pe 11 Oct 2012, 10:27
    cumpar lindaxa

    doresc sa cumpar lindaxa de 15 mg.am mai folosit in urma cu cativa ani cand inca se gasea in farmacii.va rog daca cineva are de vanzare contactatima la nr de tel:0761907765.

    1
    0

  • nicoleta pe 6 Iul 2012, 20:48
    cumpar lindaxa

    sunt interesata sa cumpar lindaxa 10 sau 15 atat pt mine cat si pt doua cunostinte ale mele. Ma puteti contacta la 0760.711.542 multumesc anticipat!

    0
    4

  • laura pe 19 Ian 2012, 14:17
    lindaxa

    din pacate lindaxa nu se mai comercializeaza de vreo 2 ani. as ami s-a spus de la farmacii. daca are cineva de vanzare.............as fi interesata si eu de o cutine

    0
    0

  • Anca pe 2 Dec 2011, 21:34
    Lindaxa

    Am citit comentariile postate.E normal sa iei in geutate dupa intreruprea tratamentului daca noi revenim la obiceiurile alimentare de dinainte....Nici un medicament nu e facut sa il iei acum si sa nu te mai ingrasi veci...Eu doresc sa slabesc aprox 10 kg(fac si masaj anticelulitic si o sa incep sa merg si la sauna plus vreau sa incerc acest medicament) Am o intrebare:acest medicament se gaseste si in farmacii??? Sper sa primesc un raspuns :)

    5
    0

  • monica pe 29 Nov 2011, 23:58
    lindaxa

    cumpar lindaxa 10-15mg.va rog daca mai are cineva,se mai poate face rost pe undeva nr,meu este 0756130000.va rog!

    0
    0

  • adriana pe 1 Nov 2011, 16:17
    vreau sa gasesc sa cumpar lindaxa

    cine ma poate ajuta si pe mine sa gasesc lindax,vreau sa cumpar.multumesc frumos.

    0
    0

  • maya pe 25 Oct 2011, 14:29
    lindaxa

    am luat lindaxa 15 timp de 2 luni si am slabit 12 kg, dar nu am mai gasit acest produs in farmacii. daca stiti cumva de unde pot sa procur acest medicament, va rog sa-mi spuneti si mie. (mayaoliviery@yahoo.com)

    0
    0

  • Maya pe 25 Oct 2011, 14:27
    lindaxa

    am luat lindaxa 15 timp de 2 luni si am slabit 12 kg, dar nu am mai gasit acest produs in farmacii. daca stiti cumva de unde pot sa procur acest medicament, va rog sa-mi spuneti si mie.

    1
    0

  • cristina pe 21 Oct 2011, 19:28
    lindaxa

    de unde se poate cumpara

    0
    0

  • fitoasa pe 19 Sep 2011, 11:33
    bun

    eu al luat laindaxa15 2 luni si am slabit 20 kg dar am renuntat la foarte multe...mankam legume fierte frukte piept de pui fiert su fript peste toate fara paine....e foarte bun merita sa incercati lindaxa

    0
    0

  • jena0000 pe 29 Aug 2011, 20:51
    lindaxa

    Doresc sa cumpar lindaxa. Contact jena0000@hotmail.com Rog seriozitate

    0
    0

  • mary pe 20 Iun 2011, 19:29
    lindaxa

    TE ROG DIN SUFLET PUNE SI NOUA FARMACIA UNDE AI COMANDAT PLSSS

    0
    0

  • Adela pe 13 Iun 2011, 17:03
    Buna

    as vrea sa stiu daca se mai gaseste lindaxa prin farmacii?

    0
    0

  • sorina pe 30 Mai 2011, 21:16
    reductil

    vreau si eu reductil sau lindaxa , amj mare nevoie , va rog ajutati`ma pe rebelutza_sory . ma implorrr

    0
    0

  • Claudia pe 1 Apr 2011, 22:36
    lindaxa

    Simona, Lindaxa si reductil au fost scoase definitiv de pe piata. Ai gasit o farmacie unde inca exista? Spune-ne si noua te rog.

    0
    0

  • simona pe 19 Mar 2011, 19:48
    lindaxa

    eu am facut comanda la farmacie astept sa-mi vina bafta.

    4
    0

  • carolina pe 11 Ian 2011, 22:22
    lindaxo 10

    salutari,in vara anului 2010 am primit lindaxa si am slabit 10 di augus nu mai primesc si am adaugat citeva kg.as vrea sal procur dar nul mai gasesc in farmacii.cum pot sal procur as vrea mult mersi.

    0
    0

  • silviu pe 30 Oct 2010, 12:25
    lindaxa

    se vede ca nu a citit nimeni prospectul, nu inghiti lindaxa si stai calare pe porc si butoiu cu vin, arde grasimea si o transforma in energie, energie ce trebuie consumata. medicamentul asta ajuta in general organismele care retin foarte multa apa.

    2
    0

  • Andree pe 18 Aug 2010, 16:49
    despre reductil

    Buna Mihaela, ai reusit sa mai gasesti reductil sau lindaxa?

    0
    0

  • mihaela pe 27 Iun 2010, 16:49
    despre reductil

    mi-a,dat medicul specialist acest medicament dar dupa un timp nu am mai putut sa-l iau daca iau alt medicament din aceeasi gama e bine ;am obezitate gr1 dar e genetica

    0
    0

  • marius pe 2 Iun 2010, 16:01
    buna

    as vrea sa incerc si eu cu lindaxa unde sa comand

    1
    0

  • LUCIA pe 22 Oct 2009, 21:44
    faceti si sport

    buna fetelor , pe langa pastile mai trebuie si putina miscare eu iau lindaxa de 15 si am slabit 6 kg intr-o luna. dar vreau sa le las si sa fac putina miscare ca sincer imi e frica de alte probleme.

    0
    2

  • catalina82 pe 20 Oct 2009, 15:56
    despre lindaxa 10

    am luat si eu lindaxa10+ metfogama 850+ magneziu la recomandarea medicului si de 89kg am ajuns in 2luni la 76 kg. am intrerupt 1 luna tratamentul , dar nu am luat nici un gram in plus....

    0
    0

  • catalina82 pe 20 Oct 2009, 15:55
    despre lindaxa 10

    am luat si eu lindaxa10+ metfogama 850+ magneziu la recomandarea medicului si de 89kg am ajuns in 2luni la 76 kg. am intrerupt 1 luna tratamentul , dar nu am luat nici un gram in plus....

    0
    0

  • ema pe 6 Oct 2009, 14:42
    lindaxa10

    AM LUAT SI EU LINDAXA10 REGRET TOATA VIATA CE AM FACUT AM LUAT DOAR O LUNA DE ZILE SI ACUM AM MARI PROBLEME CU STOMACUL,AM SLABIT 4 KG SI AM PUS IN DOUA LUNI DULBLU NU VREAU SA MAI AUD IN VIATA MEA DE PASTILE SUNT NISTE PROSTII PROBLEME CU MENSTRUATIA REGRET CE AM FACUT ASA M-AM LUAT SI EU DUPA FORUMUL ASTA SI IMI PARE FOARTE RAU CE AM FACUT :((((

    0
    0

  • nina pe 2 Oct 2009, 18:21
    lindaxa 15

    buna.eu am luat timp de doua saptamani lindaxa 15 si am clabit 4 kg.M-am oprit deoarece mi-a intarziat menstruatia.Am avut probleme cu intarzierea 2 luni

    0
    0

  • zuzu pe 30 Sep 2009, 11:43
    lindaxa 15

    eu am luat de doua luni lindaxa 15 si am scazut 12 kg, mai continui inca o luna, si voi vedea daca adaug din nou kgle.eu sper sa nu.

    0
    0

  • violeta pe 22 Sep 2009, 11:58
    lindaxa

    AM SLABIT 10 KG.IN 3 LUNI INTR-O LUNA LE-AM PUS LA LOC SI NU MANANC PREA MULT .SE DUCE APA DIN CORP IN TIMPUL TRATAMENTULUI ,SCAD MUSCHII DAR GRASIMEA BA, TREBUIE SPORT SISTEMATIC, NU PREA MULT EFORT DAR ZILNIC MISCARE .DEZAMAGITA ? DA!!!DUPA 3 LUNI DE BANI CHELTUITI SI SPERANTE .....SPORT AM FACUT PUTIN E ADEVARAT DAR ....ADIO SILUIETA PE CARE AM AVUT-O CAND ERAM DON'SOARA ,ADIO HAINUTE MISTO....NU MI AM CURAJ.

    0
    0

  • alexia pe 17 Sep 2009, 16:01
    confirm lindaxa umflaxa

    asa este intr-adevar cata dreptate tii cura si apoi pui dublu la loc corect si foarte tragic in acelasi timp :), :(

    0
    0

  • lindaxoida pe 17 Sep 2009, 10:50
    lindaxa umflaxa

    Ehehe fetzii mosului am luat si eu lindaxa si dupa ce am dat jos 6 kg dupa 3 luni de pauza am pus 12 la loc e o mare porcarie no comment bagatzi la caputz astea obsedatele de silueta sport si dieta FARA PASTILE DE CACA! PEACE TO YOU ALL

    0
    0

  • cristinuta pe 3 Sep 2009, 07:34
    cum de?

    cum face-ti voi de reusiti sa slabiti atitea kile, ca eu am facut o luna cu lindaxa 10, iar de 17 zile iau lindaxa 15 si rezultatul per total max4 kg. ce ar trebui sa mai fac ca de mancat mamanc cam de 2 ori pe zi, dar am munca de birou

    0
    0

  • CRIS AMARI pe 2 Sep 2009, 21:56
    CUM SE FACE?

    cum se face ca unele dintre voi luati de o luna lindaxa si dati jos kilogramele, iar eu care am luat o luna lindaxa de 10 si aproape o luna de 15 nu am prea vazut nu stiu ce rezultat max 4 kg? ce mai trebe sa fac, ca de mancat daca maninca de 2 ori pe zi dar drept ca serviciul e de stat pe scaun sunt contabil. mai dati-mi sfaturi

    0
    0

  • cristina pe 2 Sep 2009, 21:46
    ce face-ti voi?

    am mai scris si tot nimic. intrebarea mea este la toate voi va infometati, face-ti multa miscare sau cum procedati, pt ca eu sunt la a 2 luna de lindaxa 15 si daca am dat jos 4 kg e bine. partea proasta e ca daca dimineata ma urc pe cintar vad 89, iar seara 91 carei problema si ce trebe sa mai fac ca sa slabesc. meseria mea e de economist si stau mult pe scaun

    1
    0

  • cristina pe 31 Aug 2009, 17:58
    lindaxa

    eu am luat 30 de pastile lindaxa si am slabit 13 kg intr-o lunaacum dupa cateva luni am aceiasi greutate exact ca atunci cand am slabit.eu am fost fff multumita de lindaxa...reactii adverse...nici nu am stiut ce inseamna,asa ca spor la slabitt!

    0
    2

  • Aura pe 22 Aug 2009, 22:41

    Vreau si eu sa incerc sper sa mearge la noi endocrinologul nu recunoaste lindaxa voi ce ziceti? mersi

    0
    0

  • Aura pe 22 Aug 2009, 22:40
    Andronachi

    tare sunt obeza ,nu am vointa pe mult timp ,am o disfunctie hormonala (am fost operata) ce ziceti sa incerc lindaxa ?mersi

    0
    0

  • cristina pe 20 Aug 2009, 14:04
    de ce?

    Am luat lindaxa de 10 o luna si nu am vazut nici un rezultat, poate 0.5 kg date jos. acum am inceput lindaxa de 15 de o saptamana. oare va avea efect?

    0
    0

  • ina pe 20 Aug 2009, 13:22
    ina

    Buna! iau lindaxa 15 de 23 de zile, am slabit 2,5 Kg, ceea ce este foarte putin!Ceea ce m-a bucurat a fost ca nu mai simt nevoia sa mananc dulciuri, nu puteam sa renunt la ele, iar despre senzatia de foame- nu prea exista!Am fost surprinsa sa constat ca nu am avut reactii adverse, numai ca nu inteleg de ce nu slabesc cum spuneti voi! am rabdare!

    0
    0

  • adriana pe 20 Aug 2009, 11:35
    oare....:(

    sunt la a 7 a pastila lindaxa 10 mg si nu se cunoaste nimic la cantar...ce sa fac??oare nu mi se potrivesc sau sa mai am rabdare?am fost la medic si mi le-a recomandat pe 3 luni...insa nu stiu ce sa fac..

    0
    0

  • NATALİA pe 17 Aug 2009, 10:21
    DORESC Şİ EU SA SLABESC

    BUNA FETELOR.LA INALTİMEA DE 1.65 AM 61KG ADİCA AM 10KG IN PLUS NU MININC MAİ NİMİC.DAR NU DAU UN GRAM JOS.AM AUZİT Şİ EU DE ACEST PREPARAT Şİ ŞTİU CITEVA PERSOANE CARE AU SLABİT.DAR MA İNTERESEAZA DACA NUTE INGRAŞİ DUPA CE SE TERİMİNA TRATAMENTU Şİ DACA LE POT LUA DUPA PRESCRİPTİA MEDİCULUİ.VA ROG DATİMİ UN SFAT nata07071986@rambler.ru

    0
    0

  • iuli pe 9 Aug 2009, 16:07
    nu mai luati !!

    Nu mai luati Lindaxa. Eu am luat o luna, am slabit 6 kg, insa acum am hemoroizi si varice. Am 21 de ani !! Nu se merita

    0
    0

  • LUPU VIOLETA pe 6 Aug 2009, 12:49
    LINDAXA

    Am luat lindaxa 10 ,o luna ,am slabit de la 95 kg, la 82. Dupa ce am intrerupt am luat totul in greutate. Sigur trebuie tunut mai mult tratamentul,6 luni cel putin . Acum sunt din nou la tratament ,sunt in a doua luna si iau lindaxa 15,am dat jos 7 kg, daca ma tine punga voi continua pana la 6 luni.SPORT, VOINTA ,CURAJ si sa ne vedem de tratament fara sa ascultam sfaturi negative ce ne vor descuraja ,fiti sigure. Totusi -un mic sfat,verificati-va intai starea de sanatate ,sa nu aveti vreo problema ,,ascunsa" care nu va fi deloc compatibila cu Lindaxa si de acolo toate starile de rau amintite de prietenele noastre . SUCCES si sa slabiti frumos si sanatos!

    0
    0

  • Alexandra Dediu pe 2 Aug 2009, 23:43
    Jos kg cu Lindaxa15

    Ah..., de-ati sti prin ce am trecut eu in prima zi ..., simteam ca nu mai am aer si ca imi amorteste limba in gura...., de fapt e vina mea ca nu m-am interesat cind si cum sa le beau..., dar credetima ca am continuat..., si ce credeti...? am 12 zile deja si am slabit exact cu 6 kg..., in fiecare zi dimineata un ceai, dupa care pastila lindaxa15,,, nu am pofat de mincare..., beau multa apa.., merg la innot de 2 ori pe saptamina, si alerg .... Succese..., chiar ajuta...

    0
    0
Pagina « 1 2 3 4 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod