Oamenii mananca prost cand sunt stresati



Mesele bogate in grasimi, luate seara, inainte de culcare, va pot provoca pusee de tensiune, arata un studiu publicat intr-un jurnal specializat pe nutritie, citat de „Globe and Mail”. Dupa varsta de 30 de ani, acest comportament scade rezistenta la stres si creste predispozitia catre afectiuni ale vaselor de sange.

Specialistii in medicina comportamentala spun ca oamenii au tendinta de a manca nesanatos mai ales atunci cand trec prin perioade de stres. Cu toate acestea, mesele usoare, mai bogate in vitamine, i-ar putea ajuta sa faca fata mai usor dificultatilor.

Scapati de obiceiul de a manca mult, gras si tarziu

Chiar daca mancati mai mult spre sfarsitul zilei, este de preferat sa aveti mai degraba un meniu bogat in cereale, sucuri naturale de fructe si iaurt.

Un alt sfat ar fi sa nu mancati cu doua ore inainte de culcare, ca sa lasati timp pentru digestie si sa nu adormiti cu stomacul plin.

Tensiunea creste imediat dupa ce ati luat, pe fuga, o masa bogata in grasimi. Imaginati-va ce se poate intampla pe termen lung, daca va formati prostul obicei de a manca mult, gras si tarziu. „Cu siguranta veti ajunge sa purtati haine de marimi mari”, sugereaza profesorul Tavis Campbell de la Departamentul de Psihologie din cadrul Universitatii Calgary (Canada).

Meniurile grase pot accentua stresul

Chiar daca este vorba despre acelasi numar de calorii, intre un meniu bogat in grasimi si unul bazat pe cereale, lactate, sucuri, fructe, legume, este de preferat sa il alegeti pe ultimul.
Cel putin asa eliminati riscul depunerii grasimilor pe vasele de sange.

Profesorul Cambell, specialist in medicina comportamentala, spune ca oamenii au tendinta sa se intoarca la fast-food ori la alte meniuri grele exact atunci cand trec prin perioade dificile si ar avea nevoie de mese sanatoase.

„Cand apare stresul, oamenii sunt mai putin interesati de dieta. N-ar trebui sa se intample asta, avand in vedere ca ceea ce mananci poate sa-ti alimenteze sau, din contra, sa-ti scada stresul”, spune profesorul.

Experimente pe studenti

Pentru a demonstra aceasta teorie s-au facut inclusiv experimente pe studenti. Ei au fost supusi unor teste speciale de stres (li s-a cerut sa tina mana in apa foarte rece, sa vorbeasca in public pe o tema data, sa faca exercitii matematice), in urma carora s-a dovedit ca mai rezistenti au fost cei care au fost hraniti cu meniuri „usoare”, si nu cei care au mancat gras.


„Cand li s-a cerut sa indeplineasca o anumita sarcina, cei care au mancat bine au avut valori mai bune ale tensiunii, ritmul batailor inimii era normal, iar textura vaselor de sange era optima”, spune Fabijana Jakulj, o tanara implicata in studiu.

Cardiologul canadian Beth Abramson, de la Fundatia pentru Boli de Inima si Accidente Vasculare Cerebrale, considera studiul inca o dovada ca „oamenii sunt ceea ce mananca”.

„Este primul studiu care analizeaza impactul grasimilor asupra vaselor de sange inclusiv la tineri. Poate asa se va intelege ca nu foloseste nimanui consumul repetat de meniuri grase si grele si ca asta creste riscul bolilor de inima.”

Meniuri bogate In grasimi

> carnati
> oua
> preparate din carne tocata (chiftele, mici, ardei umpluti, sarmale, musaca)

TOTAL CALORII: aproximativ 820
CONTINUT DE GRASIMI: 42 de grame (17 grame de grasimi saturate si aproximativ 270 miligrame de colesterol)

Meniuri sarace in grasimi

> fulgi cu lapte degresat
> iaurt
> fructe
> sucuri naturale

TOTAL CALORII: 830
CONTINUT DE GRASIMI: 1 gram (15 miligrame colesterol)

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod