Medicii de familie bistriteni vor fi dotati cu ser antiviperin



Medicii de familie care au cabinetele în localitati din zona de munte a judetului Bistrita-Nasaud vor primi doze de ser antiviperin pe care sa-l poata administra în caz de urgenta. Autoritatea de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud a luat aceasta decizie dupa ce, saptamâna trecuta, o persoana a fost muscata de un sarpe în zona de agrement Colibita, iar primarul comunei Bistrita Bârgaului a intrat în panica si nu a stiut ce sa faca, mai ales ca cel mai apropiat spital era la o distanta de peste 50 de kilometri.
Directorul ASP Bistrita-Nasaud dr. Constantin Anton afirmase ieri ca, în prezent, exista o singura doza de ser antiviperin la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud si alte sase în stoc la ASP. „Este adevarat ca serul trebuie administrat de urgenta, asa ca ne gândim foarte serios sa mai cumparam niste doze pe care sa le dam medicilor de familie. Pe de alta parte, salvamontistii e bine sa aiba la ei doze de ser, dar nu putem impune nimanui fiindca este scump. Anul trecut costa peste 200 de lei o doza“, a declarat Constantin Anton.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod