Ghidul vitaminelor cu efecte cosmetice

Ne-am obisnuit sa consideram hrana ca principala sursa de vitamine si antioxidanti. Suplimentele nutritive vandute in farmacii adauga dietei plusul necesar in conditii de viata marcate de stres sau boala. Pielea, cel mai mare organ al corpului uman, este prima linie de aparare impotriva radicalilor liberi. Atat poluantii atmosferici, cat si lumina ultravioleta cauzeaza distrugerea moleculelor si a tesuturilor invecinate. De aceea, produsele cosmetice imbogatite cu vitamine si antioxidanti sunt benefice prin protectia pe care o ofera, neutralizand radicalii liberi. Unele vitamine asigura in plus supresia pigmentarii, impiedica arsurile, stimuleaza producerea de colagen, dezvolta un efect antiinflamator sau ajuta la cheratinizarea necesara in dezvoltarea firelor de par si a unghiilor.
Vitamina A este cea mai cunoscuta vitamina folosita in produsele cosmetice. Extrasa din beta-carotenul continut in morcovi, rosii si alte vegetale galbene, vitamina A are, in principal, efecte fotoprotectoare si de normalizare a cheratinizarii. In produsele cosmetice este cunoscuta sub numele de acid retinoic si contribuie la netezirea suprafetei cutanate si la diminuarea ridurilor. Alte derivate sunt mai putin active si chiar iritante pentru piele; de aceea nu se recomanda sa folositi amestecuri artizanale pe piele. Vitamina C este cel mai puternic antioxidant si un antiinflamator cu un puternic efect de intarziere a imbatranirii. Ea reduce rapid inrosirea cutanata dupa expunerea la soare, reduce arsura si contribuie la cresterea sintezei de colagen.
Componenta moderna in produsele cosmetice din ultimii ani, acidul ascorbic actioneaza doar daca este stabilizat chimic. Vitamina E se bucura de reputatie in tratamentul afectiunilor oculare, cardiovasculare sau de imbatranire prematura. Aplicata local, ea reduce eritemul si edemul dupa expunerea la ultraviolete, dar popularitatea ei se datoreaza in special efectului de antiimbatranire. Alaturate, vitaminele A, C, E au ca efect reducerea riscului dezvoltarii cancerelor cutanate. Recent a intrat in compozitia unor produse de uz cosmetic vitamina K, celebra pentru efectul de reducere a sangerarii. Prezenta in vegetalele verzi, aceasta vitamina este de cele mai multe ori suficienta omului prin aportul natural din consum.
Inglobata in creme cosmetice, ea reduce inrosirea cutanata, fiind astfel deosebit de utila in produsele care trateaza cuperoza, rozaceea si alte imbolnaviri ale tenului insotite de eritem, ca dermatita seboreica, cicatricele recente de acnee, cicatricele postoperatorii, dupa tratament laser, dupa peeling sau dupa dermabraziune. Dintre vitaminele B, niacinamida, cunoscuta si sub numele de nicotinamida, adica vitamina B3, are efect antiinflamator, impiedica pierderile de apa transepidermica si contribuie la sinteza de ceramide care constituie cimentul celulelor pielii. De asemenea, este cunoscut efectul sau de protectie impotriva luminii UV si de reducere a riscului cancerelor de piele. Antioxidantii nonvitaminici folositi in cosmetice sunt coenzima Q, flavonoidele, acidul lipoic, acidul glicolic.
Cremele care contin coenzima Q protejeaza vitamina E prezenta in piele si contribuie la sporirea efectului antioxidant impotriva radiatiilor UV. Familia flavonoidelor provine din ceaiul verde, popular datorita reducerii riscului cancerelor cutanate induse de expunerea la lumina. Acidul glicolic este un exfoliant utilizat azi in produsele antiimbatranire si in cele de albire tegumentara.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod