Din 673 de farmacii, doar 136 mai au compensate

O noua criza la medicamente

Bolnavii au alergat cu retetele de la o farmacie la alta

Pacientii cu boli acute si cei cu boli cronice sunt supusi unui nou calvar. Ei trebuie sa alerge prin tot Bucurestiul pentru a gasi medicamente compensate si gratuite. Farmacistii spun ca in aceasta situatie se gasesc pacientii cu boli cronice grave, cum sunt cei cu dementa sau leucemie.

Farmacistii au anuntat, ieri, ca au terminat fondurile pentru onorarea retetelor compensate si gratuite pentru luna aceasta. "Populatia este nevoita sa alerge cu retetele in mana de la o farmacie la alta.
Nu toti au acces la internet pentru a vedea care farmacie mai are fonduri si nici nu se pot face rezervari pentru retete. Lansam o rugaminte la Casa de Asigurari de Sanatate sa aprobe o suplimentare de fonduri, pentru a rezolva aceasta situatie", a declarat farm. Liliana Radulescu, de la Farmacia Flora. Potrivit acesteia, sumele pentru retetele compensate au ajuns numai pentru 12 zile. Situatia este cu atat mai grava cu cat in aceeasi situatie se afla si bolile cronice, de o gravitate maxima, pentru care exista plafon.
Este vorba despre boli psihice, dementa, poliartrita reumatoida, boli endocrine, leucemii. Pentru aceste medicamente, fondurile s-au epuizat in 10-12 zile, sustin farmacistii.

Fondul de rezerva, accesat in Botosani

Colegiul Farmacistilor din Romania a atras atentia autoritatilor inca din luna decembrie asupra pericolului privind epuizarea plafoanelor. "In unele judete, casele de asigurari de sanatate au inceput sa elibereze fondul de rezerva de 15% pentru farmaciile care si-au epuizat plafonul, si asta la presiunea pacientilor.
In aceasta situatie este judetul Botosani. Altele nu au recurs la aceasta masura deoarece, potrivit normelor, acest fond poate fi accesat din trimestrul doi", a declarat farm. Clara Popescu, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania.

Infuzie de 23 miliarde de lei

Conform datelor trimise de farmacisti Casei de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti, ieri erau afisate pe site-ul CASMB un numar de 447 de farmacii care eliberau medicamente pentru bolile cronice, dintr-un total de 673 puncte farmaceutice.
De asemenea, pentru compensate numai 136 mai puteau onora retetele. "Consideram ca trebuie sa venim in sprijinul asiguratilor. Va fi disponibila suma de aproximativ 23 miliarde de lei provenita din regularizare (de la farmaciile care nu si-au epuizat plafonul in ianuarie) si vom analiza posibilitatea accesarii suplimentare a unui procent din fondul de rezerva", a declarat Cristian Toma, presedintele CASMB.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod