Condamnati la mic dejun



O buna parte dintre romani nu mananca dimineata din cauza programului matinal sau a obiceiurilor alimentare proaste, avertizeaza nutritionistii.

Pentru a-i invata sa manance echilibrat, Fundatia pentru o Alimentatie Sanatoasa a lansat in aceasta saptamana o campanie de educare. Ce si cat ar trebui sa mancati dimineata, ce sa faceti daca nu aveti pofta de mancare, explica nutritionistii.

Asigura 30% din necesarul caloric

Micul dejun reprezinta 25%-30% din caloriile necesare organismului intreaga zi, asa ca ar trebui sa fie consistent. "Masa de dimineata trebuie sa contina minimum 700 de calorii, in conditiile in care aportul zilnic este de 2.500 calorii", afirma Rodica Segal, profesor universitar de nutritie si biochimie la Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati.

Necesarul energetic variaza in functie de varsta si de meseria fiecaruia.

"Programul foarte matinal al multor romani nu le permite sa ia micul dejun in liniste, acasa, si nici nu au timp sa manance consistent, asa cum se intampla in alte tari", este de parere Mihaela Ionescu, nutritionist la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli metabolice "Nicolae Paulescu" din Bucuresti.

Specialistii recomanda persoanelor care nu pot manca de la prima ora sa nu astepte mai mult de un ceas de cand s-au trezit si pana la prima masa.

Lipsa mancarii cauzeaza somnolenta

Cei mai multi oameni nu mananca dimineata fie pentru ca nu au timp, fie pentru ca seara au mancat prea mult ori la ore tarzii. "Persoanele care sar peste micul dejun au hiperaciditate pana mananca, iar asta poate conduce la ulcer gastric sau duodenal.

Pot avea stari de somnolenta prelungita, sunt lipsite de energie si consuma multa cafea", completeaza Andrada Mihai, medic specialist nutritionist la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "Nicolae Paulescu" din Bucuresti.

Stomacul "lucreaza" indiferent daca persoana se alimenteaza sau nu, iar in lipsa materialului de prelucrat se produc leziuni.

Medicii mai spun ca persoanele care sar peste micul dejun ajung, in timp, sa aiba probleme cu glicemia, care scade din cauza prelungirii intervalului dintre mese. In plus, pot suferi de dureri de cap si le dispare cheful de munca.

Memoria, stimulata de la prima ora

Studiile care au analizat obiceiurile alimentare au aratat ca aceia care mananca regulat dimineata au un risc mai mic de a suferi de obezitate, diabet sau sa aiba probleme cu colesterolul. Performantele mentale sunt mult imbunatatite, iar tentatia de a manca dulciuri sau snacksuri peste zi este mult mai mica.

Mananci si slabesti!

Mananci si slabesti!

Cei mai multi oameni considera ca daca nu mananca dimineata slabesc.

Un studiu realizat de cercetatorii de la University of Massachusetts Medical School pe 3.000 de adulti a aratat ca 90a dintre cei care au slabit cel putin 15 kilograme intr-un an mancau micul dejun aproape zi de zi.

De asemenea, persoanele care nu mancau dimineata au sfarsit prin a manca acelasi numar de calorii de-a lungul zilei cu cei care luau micul dejun. In concluzie, studiul a evidentiat faptul ca persoanele care nu iau micul dejun sunt de 4,5 ori mai predispuse sa fie obeze decat cei care mananca dimineata.

Ce sa contina masa de dimineata

Ce sa contina masa de dimineata

Un mic dejun sanatos si consistent ar trebui sa includa cereale, fructe si proteine. "De la masa de dimineata nu ar trebui sa lipseasca fulgii de cereale integrale, de preferinta cu iaurt, pentru ca este mai usor de asimilat. De asemenea, foarte importanta este mierea, untul, putina carne, legume si fructe", este de parere Rodica Segal.

Tiberiu Mogos, medic nutritie, diabet si boli metabolice la Institutul "Nicolae Paulescu" din Bucuresti recomanda cateva meniuri pentru micul dejun.

1. Lapte batut 250 ml, paine 60 g si 10 g margarina sau unt.

2. Ceai cu lamaie 250 ml, 50 g paine cu 50 g branza de vaci si 10 g de unt. Zaharul pentru ceai sa aiba 15 g.

3. Cacao cu lapte (200 ml lapte si 5 g cacao) , 60 g paine cu 10 g unt si 30 g miere

4. Ceai 250 ml, 60 g paine cu 10 g unt si 15 g cascaval.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod