Asigurarea de sanatate, scutita de impozit



Asigurarile private de sanatate deductibile din impozitul pe venit si profit ar putea intra in vigoare de la inceputul lunii martie.

Ordinul care reglementeaza asigurarile private de sanatate va fi semnat in aproximativ zece zile si ar putea intra in vigoare de la 1 martie, dupa publicarea normelor in Monitorul Oficial, potrivit ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu. El a adaugat ca asigurarile de sanatate vor fi deductibile din impozitul pe venit si pe profit, in limita a 200 de euro pe an. In cazul asigurarilor platite de firme angajatilor, suma va fi deductibila din impozitul pe profit, a explicat Nicolaescu.

El a mai declarat faptul ca aproape cinci milioane de romani ar putea intra in sistemul asigurarilor private de sanatate, deoarece deductibilitatea va fi valabila pentru toti salariatii.

Asigurari private de la 40 la 200 de euro

Companiile de asigurari private au diverse pachete de servicii, preturile incadrindu-se intre 40 si 200 de euro pe luna. Pachetele de servicii de sanatate, individuale sau adresate companiilor, cuprind, in functie de optiuni, consultatii la medic, indiferent de specializare, examene de diagnostic, interventii chirurgicale, spitalizare, transport de urgenta, control anual preventiv, exemplifica reprezentantii clinicilor private Sanador si Medlife.

Cele mai complexe planuri pot oferi chiar si acoperire pentru interventii in strainatate, asigurare stomatologica sau acces la a doua opinie in sistem sau in afara lui.

Aprobat de anul trecut

Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor a aprobat anul trecut ca, incepind cu 1 ianuarie 2007, suma de 200 euro, reprezentind valoarea primei pentru asigurari voluntare private de sanatate, sa fie anual deductibila la calculul impozitului pe venit, dar si pe profit.

Legea 95 pe 2006 pentru Reforma in sanatate prin titlul X, care se refera la asigurarile private de sanatate, a stabilit inca din 2006 cadrul normativ pentru organizarea si functionarea asigurarilor voluntare de sanatate ca sistem complementar si suplimentar la asigurarile sociale de sanatate.


 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • liana vecon pe 20 Iul 2015, 16:20
    Impozitare asig. sanatate

    Buna ziua, Un angajator a decis ca pentru 17 angajati sa faca o asigurare de sanatate de grup. Costurile individuale se situeaza intre 660 ron(aprx 150 eur) si 1060 ron (aprox 235 eur) in functie de pachetul ales si de varsta angajatului. Primele sunt aferente unui an. Intrebare : Cum se impoziteaza aceste sume atat la angajator care plateste in fapt aceste asigurari cat si la angajat care beneficiaza de ele. Raspunsul primit de la asiguratorul care a intocmit acest contract a fost ca angajatilor aceste sume le sunt asimilate veniturilor salariale si se impoziteaza doar cu impozitul pe salar fara celelate dari (CAS, pensie, ...) ori din cate stiu legislatia permite DEDUCTIBILITATE FISCALA pentru aceste asigurari atat la angajat cat si la angajator intr-o animita limita. De ce ar trebui sa plateasca atunci angajatii impozit pe aceste sume ca si cand ar fi salarii ? Multumesc

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod