Aditiv toxic identificat in iaurturile Danone

Iaurturi Danone cu fructe suspectate de contaminare cu dioxina, retrase din magazine. Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a dispus retragerea de pe piata a unor loturi de iaurt Danone cu fructe, deoarece acestea sunt suspecte de contaminare cu dioxina. Compania, deja, a confirmat retragerea iaurturilor de pe piata.
Autoritatea Veterinara a primit o notificare, potrivit careia guma de guar, ingredient folosit in iaurturile cu fructe, ar putea fi contaminata cu dioxina. Autoritatea a trimis note directiilor judetene, care au retras de pe piata toate loturile suspectate.

"In prezent, in Europa, institutiile insarcinate cu siguranta alimentelor efectueaza investigatii in legatura cu alerta europeana privind prezenta unei contaminari cu dioxina in guma guar provenind din India. Impreuna cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentului din Romania, s-a efectuat identificarea cantitatilor de produs care au avut legatura cu alerta europeana.
Intreaga cantitate de produse se afla acum blocata, sub controlul ANSVSA, in depozitul Danone si in mai multe puncte din reteaua de distributie
", se arata intr-un comunicat al Danone Romania.

Autoritatea a prelevat probe de la un lot, care avea ca data de expirare 11 septembrie 2007, si au fost trimise la un laborator european de referinta de la Budapesta. Rezultatele testelor vor fi disponibile saptamana viitoare.

Danone precizeaza ca nu utilizeaza in mod direct guma de guar, aceasta fiind un ingredient folosit la unele preparate de fructe produse in Cehia si la anumite iaurturi cu fructe.
In iaurt, guarul se regaseste in cantitati foarte mici (0,02 grame intr-un pahar de 125 grame).

Dioxina are potential toxic si cancerigen, fiind daunatoare pentru sanatatea omului. Aditivul E 412, cunoscut sub denumirea de guma guar, este folosit de obicei ca emulsificator si stabilizator in compozitia unor alimente precum lactate, inghetate, produse de panificatie si din carne. Acesta este obtinut dintr-o tufa de fasole indiana, care se cultiva in India, Pakistan, sudul Statelor Unite.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dany pe 28 Aug 2007, 10:07
    paza buna...

    eu mi-am lipit pe usa frigiderului o lista cu E-uri bune si E-uri daunatoare si mi-am facut un obicei de a verifica pe fiecare produs ingredientele. in felul acesta, reusesc cat de cat sa ne ferim de produsele posibil daunatoare.

    0
    0

  • Katerinna pe 24 Aug 2007, 19:24
    Guma de guar

    Zilele trecute am fost la supermarket, intentionand sa cumpar o crema de branza.Cunoscand situatia cu guma de guar, evident ca am analizat cu atentia etichetele produselor si am identificat in "ingrediente",guma de guar si la cremele de branza Hochland, Almette si celalalt sortiment al firmei, cu specificatie ca guma de guar este un agent de ingrosare.Nu stiu daca si guma de guar din aceste produse este periculoasa dar eu prefer sa evit produsele care contin guma de guar.Cel putin pentru o perioada.Sanatate!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod