Depistarea sindromului Down

Diagnostic prenatal (pe perioada sarcinii)


Pe perioada sarcinii Sindromul Down poate fi diagnosticat pe baza unei analize cromozomiale numita cariotipare. Aceasta proba poate fi luata direct de la nivelul fatului sau din placenta, folosind una din urmatoarele metode:

- amniocenteza: aceasta se face de obicei intre saptamanile 15 si 18 de sarcina sau chiar mai tarziu; lichidul care inconjoara fatul (lichidul amniotic) contine celule eliminate de catre fatul care se dezvolta. Aceste celule pot fi testate pentru mai mult de 100 de tipuri de defecte asociate cu boli genetice (mostenite) printre care si Sindromul Down. Testul se efectueaza prin introducerea unui ac transabdominal pana la nivelul uterului.
Se recolteaza aproximativ 30 ml de lichid amniotic si se examineaza. Amniocenteza are un risc mai mic de 1% de a produce avort si o acuratete de 99,8% in detectarea Sindromului Down. De obicei dureaza aproximativ 2 saptamani pana cand se obtin rezultatele amniocentezei.

- biopsia vilozitatilor corionice: aceasta investigatie se face mai devreme decat amniocenteza, ideal intre saptamanile 10 si 12 de sarcina. Vilozitatile corionice sunt mici proeminente situate la nivelul placentei. Materialul genetic din celulele vilozitatilor corionice este identic cu cel al celulelor fetale. O biopsie a acestor celule poate furniza medicilor informatie genetica despre fat. Medicii pot astfel preciza daca exista probabilitatea ca fatul sa aiba anumite afectiuni, precum Sindromul Down, care se datoreaza unor cromozomi anormali.
Biopsia vilozitatilor corionice se face de obicei transvaginal sub ghidaj ecografic. Mai putin frecvent, proba se recolteaza prin introducerea unui ac transabdominal pana la nivelul uterului. Rezultatele biopsiei coriale sunt de obicei disponibile in cateva zile.

Testarea fatului pentru Sindromul Down este intotdeauna decizia mamei. Diagnosticul de Sindrom Down pus in primele etape ale dezvoltarii fetale, face posibila optiunea intreruperii sarcinii. Mamele care nu sunt de acord cu intreruperea sarcinii pot fi ajutate din punct de vedere emotional, precum si in pregatirea pentru nevoile speciale ale copilului. Consilierea genetica poate fi utila pe perioada acestui proces.

In cazul in care fatul este diagnosticat cu Sindrom Down, medicul poate recomanda ecocardiografia fetala pentru a depista malformatiile cardiace si ecografia fetala pentru detectarea problemelor aparatului digestiv.
Orice anomalie suspectata va fi investigata dupa nastere.

Detectarea precoce


Investigatiile pentru Sindromul Down pe perioada sarcinii (investigatiile prenatale), care impun consimtamantul mamei, pot fi recomandate in cazul in care:

  • mama este in varsta de 35 de ani sau mai mult
  • are istoric familial de Sindrom Down sau partenerul are istoric familial de  Sindrom Down
  • stie ca ea sau partenerul ei, sunt purtatori ai genei pentru Sindromul Down tip translocatie.

Screening-ul pentru Sindromul Down se face cu ajutorul triplului test matern. Testarea prenatala pentru un diagnostic de certitudine a Sindromului Down impune cariotiparea. Proba folosita pentru aceasta investigatie este recoltata prin amniocenteza sau biopsie a vilozitatilor corionice.
Consilierea genetica ofera o varietate de informatii si este utila in planificarea familiala.
De exemplu, cuplurile care au un copil cu Sindrom Down pot apela la consilierea genetica, pentru a determina riscul de a mai avea un alt copil cu aceasta afectiune.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Doina pe 23 Iun 2016, 19:56
    sindrom dauwna

    Daca in familie la mine fratele meu mai mare este bolnaz de sindorm dauna posibil si eu sa am copii bolnavi cu acest sondrom>?

    0
    0

  • Cristina pe 13 Iul 2013, 23:03
    salut cineva im poate raspunde

    in famile sotiului meu sau nascut copii bolnavi 3 din frati sunt sanatosi 3 sunt bolnavi unu nu aude si nu vorbeste altul e ritardat la minete si al treile e diabetic dar in form foarte grava ,,, o sora sonatoasa a nascut copil normal ..... Imi dau itrebare este risc sa se nasca si la noi copil bolnav??? ajutatima cu un sfat cineva

    7
    1

  • VanesaAnaMaria pe 27 Iun 2010, 19:13
    Intrebare

    Buna ziua tuturor doamnelor si domnisoarele.Sunt o viitoare mamica ce ar dori sa afle cand trebuie facut testul pentru Sindromul Down.Acum am 15 saptamani.

    5
    7

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod