8 reguli de aur care-ţi protejează rinichii de îmbolnăvire


Hidratarea este esenţială în buna lor funcţionare, de aceea primul lucru pe care trebuie să-l faci dimineaţa este acela de a bea un pahar mare cu apă plată.
Potrivit statisticilor, 1 din 10 oameni suferă de o afecțiune a rinichilor și anual milioane de oameni mor ca urmare a complicațiilor cauzate de boli de rinichi. Diagnosticată la timp, boala cronică de rinichi poate fi tratată, reducându-se astfel riscul complicațiilor și numărul deceselor cauzate de acestea.

Potrivit Asociației Transplantaților din România, în 2013, 728 de persoane erau pe lista de aşteptare prentru transplant renal, iar 9.500 erau în program de dializă.

“Asociația are în prezent peste 1.700 membri (din țară și din diaspora, cu toate tipurile de transplant), din care circa 1.500 sunt pacienți cu Insuficiență Renală Cronică stadiu terminal tratată prin transplant renal sau dializă și reprezintă circa 14.000 de pacienți cu transplant (circa 3.500) și nevoie de transplant (pacienți aflați pe listele de așteptare și pacienți în programul de dializă)”,
a declarat Amali Teodorescu, vicepreşedintele Asociației Transplantaților din România.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;