Primul dintre ele era "copilul dresat". Poate "dresat" vi se pare un termen foarte dur pe care il folosim in acest context dar adesea educatia ia forma unei dresuri.
Adultii merg pe principiul: "copilul trebuie sa stie de frica" pentru ca numai asa va face lucrurile bine, avand bine intiparit in minte ce i se va intampla daca va gresi sau nu va face anumite lucruri. Frica este asadar valoarea promovata.
In aceste cazuri, cuvintele folosite foarte des sunt: "Nu" si "Nu e voie". Tonul ridicat sau mustrator face si el parte integrate din interdictie. Daca ne aflam in parc, in metrou sau la cofetarie, este imposibil sa nu gasim o mama, un tata, o bunica sau o bona care procedeaza asa cu copilul cu care este.
Pe de alta parte ne intalnim cu mame care vin sa ceara ajutor: "N-as vrea sa procedez asa dar nu stiu cum sa fac altfel", "cum sa-i spun ca nu e voie sa….si sa ma asculte?", "trebuie sa ii interzic aceste lucruri inca de cand e mic fiindca altfel risc sa mi se urce in cap mai tarziu".
Totusi multi adulti stiu ca acest "Nu" se va intoarce din partea copilului la 3-4 ani, la scoala sau in adolescenta. "Copilul meu spune tot timpul "Nu" orice il rog sau il intreb". Iata ca metoda este buna pe moment dar nu stralucita pe termen ceva mai lung.
Revenind la intrebarea noastra: "De ce folosim aceste tipare?", gasim cateva raspunsuri tot de la parintii de acum - copiii de odinioara! "Cand eram mica, mama imi spunea mereu "Nu ai voie", spune o mamica. "Cand am mai crescut mi-am promis ca voi face altfel cu copiii mei dar…acum ma vad in locul mamei mele. As vrea sa inlocuiesc aceste cuvinte pentru ca nici mie nu mi-au placut dar nu gasesc altele". Spusele acestei mamici ne ajuta sa raspundem la intrebarea noastra.
"Nu e voie" este adanc intiparit in ea insasi si vine automat in relatia cu copilul ei. Atunci cand apare tensiunea, enervarea, oboseala, nerabdarea, lipsa de chef, cand mamele petrec foarte multe ore cu copilul lor, neputand face altceva, ajung la o stare greu de gestionat.
Ea este descrisa uneori prin "Nu mai pot". Solutia pe care ele o vad in momentul acela ar fi ca cel mic sa se comporte cat mai previzibil, sa nu mai faca tot soiul de "prostii", sa nu mai fie nevoie sa stea tot timpul cu ochii pe el.
Majoritatea copiilor au insa un comportament foarte spontan, cand vad o gaura - baga ceva in ea, daca gasesc un buton - il apasa, daca gasesc cateva trepte - le urca etc. Este curiozitate, testare, dorinta de a lua contact cu ceva nou, invatare prin experimentare. "Nu e voie" apare in acest context lipsit de sens pentru ca cel mic nu poate discerne ce anume nu este voie.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (3)
Articolul nu da nici o solutie, deci mi se pare da-a dreptul fara sens. Mai bine aparea o recomandare din partea psihologilor care sa te ajute sa inveti sa te comporti cu copii tai. Ce sa faci, totusi cand copilul tau rascoleste peste tot si se poate rani si nu ai posibilitatea de a muta toate lucrurile din casa. Daca nu ii interzici nimic, nu este mai rau? Nu va avea el impresia ca toate i se cuvin? Poate scrieti un articol mai interesant si mai studiat...
Ok, am inteles ca nu e bine sa procedam asa; dar daca nu e bine asa, cum sa facem altfel? M-am plictisit deja de comentarii specializate care spun numai ce nu e bine sa facem, cum nu trebuie sa procedam. Opiniile acestea nu pun nimic in loc! Inca nu am gasit (si tot caut de ceva vreme!) vreun sfat sau vreo varianta care sa substituie aceste interdictii needucative. Si cred ca partea cea mai grea tocmai aici este. Cred ca fiecare dintre noi stim deja ca nu e bine sa tot interzicem copilului, sa spunem nu la tot pasul.
Articolul e foarte bun; totusi NU OFERA SOLUTII. E drept, ca, inca de la inceput e precizat, ca nici nu isi propune mai mult decat sa raspunda la intrebarea "De ce?". Sa speram ca are si o continuare, un articol care sa raspunda la intrebarea: "Dar cum altfel?"
Posteaza comentariu