Parintii sustin ca "din cauza desenelor animate", copilul a devenit speriat, agresiv, ca imprumuta cuvinte din respectivele filme, in special cuvinte "urate". Paradoxal este ca desi adultii sustin ca anumite desene animate sunt daunatoare sub o forma sau alta, continua sa lase copilul sa le priveasca. De fapt ne referim la o activitate in ansamblul ei care este privitul la televizor.
De ce se uita copiii la televizor? Pentru ca adultul care sta cu ei are nevoie de putina liniste pentru a face diferite treburi si mai ales are nevoie ca micutul "sa stea cuminte". Este de altfel cel mai important aspect realizat de televiziune si calculator: ne tine acolo, nu ne putem desprinde de jocuri, filme, forumuri.
Asadar parintii "lasa" copilul cu televizorul pentru ca il stiu in siguranta. Ne referim bineinteles la o siguranta fizica, adica privind la desene animate, copilul nu cade, nu transpira, nu raceste, nu strica nimic, nu face zgomot, nu se loveste, "nu face prostii". In plus, televizorul il "tine" asa de bine ca adultul stie mereu unde este copilul. Pacatul cel mare este ca il tine prea bine, copilul refuzand sa paraseasca desenele animate, jocurile pe calculator, renuntand la alte activitati care ar fi mult mai placute si mult mai utile.
Asa ajungem la subiectul "dependentei" de televizor, doar ca in cazul copiilor nu stim daca ea a fost o nevoie din partea copilului insusi sau a adultilor din jurul lui (parinti, bona, educatoare, bunici). Nu ne referim aici la originile acestei dependente, la consecintele ei si nici la modul in care am putea ajuta un copil sau o familie sa scape de ea.
Incercam sa ne limitam la aceste "frici" despre care adultii sustin ca ar fi "din cauza" desenelor animate. Scooby-Doo este cel mai adesea incriminat in aceasta privinta, fiind un serial frecvent difuzat si atragator. Parintii spun ca nu si-au dat seama ca va avea un astfel de efect asupra celui mic deci ei insisi nu au simtit privindu-l ca poate speria un copil sau ii poate provoca cosmaruri. Scooby-Doo promoveaza de altfel o alta idee: cea a cooperarii intre copii cu firi, gusturi si personalitati diferite. Fricosi si curajosi, fete si baieti, ba chiar si un catel impreuna cu oameni, curiosi, indrazneti sau batand mereu in retragere, ei reusesc doar impreuna sa duca sarcina la bun sfarsit.
Fiecare face cate ceva. Unii ii ajuta pe ceilalti, pun cap la cap ceea ce au descoperit separat, se lupta impreuna cu necunoscutul si raul, cu viclesugurile si amenintarile din partea celor rau-intentionati pentru ca la finalul fiecarui episod sa aiba mai multe satisfactii: una provenind din bucuria reusitei proprii, una din laudele si aprecierile serifului care ii felicita si alta din satisfactia ca cei rai sunt pedepsiti. Pana la urma este un basm clasic cu o lupta dintre bine si rau, intruchipate in forme umane sau nu si cu victoria binelui si pedepsirea exemplara a raului.
Ne intrebam de ce atunci Scooby-Doo ar putea speria mai tare copiii decat o alta poveste?
- Pentru in loc de balauri, zmei si ghionoaie apar oameni deghizati in fantome si monstrii?
- Pentru ca cei mici "vad" in loc sa auda sau sa citeasca povestea?
- Pentru ca manifestarea fricii si a spaimei este "vazuta" la cele doua personaje fricoase?
- Pentru ca cei mici au tendinta sa se identifice cu ei si nu cu copiii curajosi?
- Pentru ca frica este molipsitoare?
- Pentru ca "fantomele" si "casele bantuite" par mai reale decat zmeii si balaurii cu sapte capete?
Astept raspunsurile si comentariile voastre pe forum la subiectul "Desene animate" (Cresterea copiilor).
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Posteaza comentariu