De ce nu mai citesc copiii si adolescentii?

Pe de alta parte, unii profesori sunt si ei nemultumiti ca elevii nu citesc sau nu sunt interesati de literatura. “Copiii cauta pe internet referate sau rezumate ale cartilor care ar trebui citite si astfel nu mai ajung sa citeasca ei insisi nicio carte intreaga”.


De ce nu mai citesc copiii si adolescentii?

Aproape toti parintii fac o comparatie intre perioada cand erau ei adolescenti si perioada actuala. Intre timp insa au intervenit multe schimbari si activitatile copiilor s-au diversificat mult. Cititul nu mai este singura modalitate de a petrece timpul. Este adevarat ca daca internetul si calculatorul sunt cele incriminate, acest lucru corespunde realitatii, dar ce sens ar avea sa ne luptam cu ea ... Copiii nostri traiesc azi si nu in urma cu 30 de ani, asa ca sarcina parintilor este sa-i ajute sa gaseasca o solutie pentru timpul in care traiesc si nu pentru altul pe care nici nu si-l imagineaza.

Deci alte distractii si activitati sunt cele care “rapesc” din timpul alocat alteori lecturii. Dar nu e doar problema timpului, ci si a interesului. Sa ne aplecam asadar putin asupra a ce inseamna “a citi” si a starii pe care o avem citind. Sigur va amintiti de cateva carti pe care le-ati citit cand aveati varsta lor. Pentru a incepe o carte si mai ales pentru a trece de primele pagini este nevoie de o stare. Este nevoie ca ceva sa te atraga in respectiva carte, sa te incite, sa fii curios, amuzat, intrigat, adica sa ai o traire suficient de puternica pentru a depune efortul necesar lecturii si intelegerii. Dintre cei care au citit doar pentru ca asa le cerea la scoala sau pentru ca “trebuia” nu stiu cati isi amintesc cu placere cartile respective.
Vorbim asadar despre un proces prin care copilul, adolescentul ca si adultul se transpun in timpul, locul si actiunea din carte, intra in si printre personaje, se sperie, se bucura, se intristeaza, se revolta odata cu ele.

Cartile exercita o anumita fascinatie asupra noastra tocmai prin aceasta incursiune in timpuri si locuri foarte departate doar ca nu toti oamenii pot cu usurinta sa ajunga la curtea regelui Arthur, la Polul Nord sau in India secolului trecut. Este oare vorba despre antrenament, perseverenta, vointa sau imaginatie? O parte ne este mai usor accesibila daca ne gandim la perioada copilariei cand parintii citesc povesti copiilor si ii introduc in acele actiuni, timpuri sau locuri.


Cum ii putem ajuta sa descopere placerea cititului?

Este adevarat ca povestile sunt un bun antrenament pentru a prinde gustul lecturii. Prin diversitatea lor, prin actiunile fantastice, prin personajele inzestrate cu tot felul de calitati sau defecte parintii, educatorii sau invatatorii pot duce copiii pe taramuri fermecate, prin tari indepartate si prin lumea animalelor, plantelor pe care poate nu le intalnim niciodata in viata reala. Copiii au imaginatie si placerea de a calatori cu mintea. Ei nu sunt inca angrenati in viata concreta, reala si ca atare este timpul ideal pentru a se bucura de libertatea gandului. Este adevarat ca odata cu cresterea in varsta uitam ca mintea noastra poate merge pe oriunde si nu are granite si asta ne impiedica sa citim. Multi adolescenti sustin ca “n-are rost sa citeasca Romeo si Julieta intrucat acum lumea este alta si lucrurile stau altfel”. Nimic mai adevarat in plan real doar ca a citi este mai degraba o placere decat o obligatie si depinde foarte mult de modul cum este prezentata. Daca adultii o prezinta ca pe o cerinta, o obligatie, o tema, copiii se vor opune si nu doar demersului in sine de a citi, dar si placerii pe care ar putea-o simti.

Ne-am apropiat astfel prin discutia noastra de ce inseamna cititul ca proces interior si poate ca astfel vom putea prezenta lectura copiilor si adolescentilor intr-un mod mai atragator. Sigur ca este de dorit ca cel care indeamna copilul sa citeasca sa fie el insusi un cititor pasionat si sa aiba o minte libera, astfel incat sa poata citi si el cartile care se scriu acum sau care ii plac copilului si nu doar sa puna copilul sa citeasca cartile pe care le-a citit el acum 30 de ani.

Asteptam parerile voastre ca adolescenti, parinti si profesori despre ceea ce inseamna “a citi”.