Stima de sine

3. Iubirea de sine

Plecand de la premiza ca exista o persoana, unica si irepetabila, complexa, o oglindire a intregului Univers („o lume intr-o lume”) pare deja suficient sa consideram ca exista destul potential si valoare in aceasta persoana ca sa merite iubirea noastra. Stim deja ca suntem fiinte ce nu pot supravietui, si nu se pot bucura cu adevarat de viata daca nu suntem iubite si nu iubim. Se pune astfel intrebarea: ce este iubirea de sine?

Am auzit de nenumarate ori la pacientii mei: „traiesc doar pentru copii mei, nici nu ma mai gandesc la mine”, sau „eu traiesc pentru ceilalti, nici nu imi pasa de mine”, „nu ma ingrijesc, uit sa si mananc” etc. Am intrebat: „care este scopul pentru care faci asta?” – „Pai, sa fie ei bine”....

Dar, cat de bine le este acestora cand, dintr-un sprijin important, mama sau tatal, sau sotul, cedeaza, psihic si/sau fizic dezvoltand o suferinta grea, o boala ce poate necesita internarea in spital sau chiar o operatie, transformandu-se in fapt in exact ceea ce nu doreau: o problema, o greutate pentru „ceilalti”.

Nu inseamna oare aceasta ca ceva nu este corect, nu este normal in situatia descrisa anterior? De ce sa uitam sa ne iubim pe sine? Noi nu suntem persoane, nu meritam o minima atentie, o minima ingrijire ca sa putem merge mai departe, ca sa ne putem atinge telul propus? Nu te poate ingriji nimeni mai bine decat o poti faci tu insuti. Cine stie mai bine ceea ce ai tu nevoie, cand trebuie sa te hranesti, sa dormi? Cine-ti cunoaste mai bine nevoile, dorintele, emotiile, sentimentele, idealurile? Daca uiti de tine inseamna ca negi faptul ca existi, ca esti unic si irepetabil, si, mai mult decat atat, o persoana...

Copilul bolnav are nevoie sa fie vegheat, dar are nevoie de o mama la fel de bolnava langa el, pentru ca aceasta a uitat sa manance si sa se odihneasca atat cat trebuie ca sa poate avea grija de copil in continuare?

Nu cumva aceasta iubire de sine, in sensul descris mai sus, se intalneste cu un instinct de supravietuire, de conservare pe care il avem in noi, si care ne ajuta sa mergem mai departe in cazuri de criza majora (boli, decese, traume, accidente, despartiri). Poate ca „sa nu-ti faci rau singur” ar trebuie sa fie unul dintre principiile de baza ale vietii noastre.

In cazul in care acest principiu functioneaza cu adevarat fiinta noastra poate merge mai departe indiferent ce se intampla. Masura in care iubirea de sine ramane la un nivel sanatos (stiu, m-ati acuzat deja de instigare la egoism) este data de respectarea limitelor si sentimentelor celorlalti, caci, sa nu uitam nici o clipa, si ei sunt persoane...