De curând, mai exact pe 15 aprilie, s-a comemorat scufundarea vasului Titanic, care a devenit, în tot acest timp, subiect al multor romane, poezii, balade sau filme de succes. Titanicul, „cel care trebuia să fie de nescufundat” şi al cărui nume sugera chiar măreţia sa (numele a fost preluat din mitologia greacă, căci titanii erau fiinţe mitice uriaşe foarte greu de învins), a devenit o legendă intrând în cultura populară.
Dar de ce a rămas atât de bine impregnată memoria Titanicului în conştiinţa omenirii? Numărul victimelor sale a fost jumătate din numărul celor care au murit în cutremurul din San Francisco, tot în aprilie, în anul 1906.
Titanic a devenit celebru mai ales prin faptul că scufundarea lui reprezintă un arhetip şi anume cel al aroganţei şi nesăbuinţei omeneşti, care este pedepsită exemplar de destin.
Scufundarea a fost o tragedie universală pentru că pe Titanic se afla reprezentată într-un fel omenirea, la început de secol XX, cu diversitatea sa culturală şi socială. Ingeniozitatea omenească, puterea de a construi lucruri nemaivăzute, inteligenţa sunt contrabalansate de forţa naturii şi de greşelile pe care omul le face, crezând că poate învinge orice. Tot mai mult se arată, chiar şi la un secol de la această lecţie tragică, că forţa naturii este singura care nu are limite şi căreia nu i se poate împotrivi nimeni, iar cazul insulelor artificiale din Dubai care au costat miliarde de dolari şi care totuşi se scufundă este o nouă dovadă a limitelor creativităţii omeneşti.Din punct de vedere astrologic, totul arăta prost la plecarea în voiaj a Titanicului.
Pe 4 ianuarie 1912, cu trei luni înainte, Luna se aflase cel mai aproape de Pământ şi, în acelaşi timp a fost şi Lună Plină, adică Luna în opoziţie cu Soarele, toate cele 3 astre Lună-Pământ-Soare fiind aliniate. În plus, cu o zi înainte, pe 3 ianuarie, Pământul s-a aflat la perihelion, adică cel mai aproape de Soare. În mod cert, Pământul a fost supus unor influenţe planetare deosebit de intense, pe de o parte de la Soare şi, pe de altă parte, de la Lună.Toate aceste influenţe cumulate au determinat, în noaptea de 3-4 ianuarie, o maree foarte puternică ce ar fi putut să disloce gheaţa din nord şi să antreneze în mişcare alte iceberguri care erau deja formate şi blocate de-a lungul coastei Newfoundland.
Acestea din urmă ar fi reuşit să ajungă în calea Titanicului. Iată încă o dovadă a efectelor planetelor asupra vieţii pe Pământ şi această ipoteză a fost expusă de doi astronomi americani şi explică prezenţa unui număr crescut de aisberguri din primăvara anului 1912.La aceste condiţii naturale s-a adăugat însă şi limitele omului. Căpitanul E.J. Smith a fost cel care, prin aroganţa şi nesăbuinţa sa, a făcut ca uriaşul vas să intre cu viteză maximă într-unul din acele aisberguri. El avea Ascendentul în Leu, ca şi cel al astrogramei ridicate pentru momentul plecării Titanicului în voiaj. Leul este simbolul măreţiei, al fastului, luxului şi încrederii nemărginite în puterile proprii.
Căpitanul Smith mai avusese încă două incidente în călătoriile sale anterioare, lovind un crucişător sau avariind una din elicele unei nave pe care o comandase anterior.
Dar trufia nu i-a permis să înveţe nimic din acele atenţionări, aşa că deşi primise informaţii că în zonă sunt aisberguri care plutesc ameninţător, el a cerut mărirea viteze vasului. Din păcate, pentru această trufie prostească au plătit aproape 1.500 de oameni.AstroVesta®
www.astrovesta.com
Posteaza comentariu