Horoscop. Cum stai cu dragostea în luna septembrie

Află ce îţi pregătesc astrele pentru luna septembrie pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!


Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această lună.

Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, sunt recomandate discuţiile sincere cu privire la viitorul comun. Dacă eşti singură, vei avea mai mult curaj în ceea ce priveşte abordarea sexului opus. Eşti plină de pasiune şi iubire, iar asta ajută enorm orice tip de relaţie. Cu toate acestea, există şi o categorie de Berbeci care doresc să fie liberi, fiind în stare de orice pentru a obţine acest lucru.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Luna septembrie te găseşte mai curajoasă şi mai pricepută în ale flirtului.

Dacă eşti singură, această schimbare de atitudine îţi va fi de mare ajutor. Dacă eşti implicată într-o relaţie fie ea la început de drum sau de durată, e posibil ca flacăra iubirii să se reaprindă şi să te distrezi mai mult alături de partenerul tău. La finalul lunii ar putea apărea şi tensiuni în viaţa de cuplu, de aceea astrele îţi recomandă mai multă stăpânire de sine şi calm.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Vei fi mai sensibilă decât de obicei în această lună, dar asta nu înseamnă că eşti slabă.

Dacă ai o relaţie de ceva vreme, e posibil ca aceasta să se rupă dramatic, iar tu şi partenerul tău să deveniţi mai mult decât doi străini. Dacă eşti singură, tânjeşti după iubire şi după acţiune în dormitor, pentru că şarmul şi pasiunea ta nu pot fi ţinute în frâu. Nu e nimic greşit în a te lăsa purtată de val şi în a obţine ceea ce îţi doreşti. Nu îţi ghidezi viaţa după reguli, iar acest lucru va fi evident indiferent de statutul tău în dragoste.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Luna septembrie vine cu o relaţie total neaşteptată pentru tine.

Eşti din ce în ce mai atrasă de o persoană apropiată ţie, dar pe care niciodată nu ai fi privit-o în acest mod. E posibil să apară unele probleme din cauza disponibilităţii acelei persoane, de aceea e indicat să cântăreşti bine situaţia înainte de a trece la acţiune. E important să obţii ceea ce îţi doreşti, însă nu cu orice preţ. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, cel mai probabil vei lua o atitudine fermă cu privire la nemulţumirile pe care le ai de multă vreme faţă de partenerul tău.

Leu(22 iulie - 22 august)

Luna septembrie e perioada în care poţi repara greşeli din trecut.

Fie că îţi ceri scuze sau faci gesturi evidente de părere de rău, cert este că trebuie să iei atitudine dacă nu vrei ca relaţia dintre tine şi o persoană dragă să se distrugă total. Astrele te sfătuiesc să te gândeşti bine la ce îţi doreşti şi să acţionezi în consecinţă. Doar aşa vei reuşi să ţii situaţia amoroasă sub control, care este şubredă şi imprevizibilă.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Luna septembrie este luna ta şi nimic nu te poate împiedica să fii fericită.

Chiar dacă unele persoane din viaţa ta nu ştiu să se poarte cu tine aşa cum ţi-ai dori, ai abilitatea de a le oferi lecţii din care pot învăţa acest lucru. Ai răbdare şi ştii ce vrei de la viaţă, în special în această perioadă. Partenerul de viaţă va fi destul de previzibil, însă chiar şi aşa cadourile şi gesturile lui mărunte îţi vor ajunge la suflet. Nativele singure se bucură de flirt şi activităţi sociale.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Luna septembrie va fi foarte solicitantă pentru tine, în special dacă ai un partener posesiv.

Ai atât de multe lucruri de făcut pe plan profesional, încât stresul cauzat de perechea ta era tot ce îţi lipsea. Încearcă să porţi o discuţie sinceră cu acesta prin care să îi oferi siguranţă şi să îl linişteşti cu privire la relaţia voastră. Dacă eşti singură, vrei să profiţi cât mai mult de libertate, în special dacă ai ieşit recent dintr-o relaţie apăsătoare.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Luna septembrie e luna perfectă pentru nativele singure născute sub acest semn.

Dacă eşti singură şi disponibilă, nu îţi rata şansele de a cunoaşte persoane noi din cercuri selecte. Poate că nu asta cauţi, dar ieşind puţin din zona de confort vei căpăta mai multă încredere în tine şi, drept urmare, vei avea mai mult succes pe plan sentimental. Dacă eşti implicată într-o relaţie sau chiar eşti căsătorită, situaţia dintre tine şi partener ar putea să scape de sub control, ducând la violenţe verbale din partea amândurora. Se anunţă o cumpănă!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

E nevoie de mult calm şi multă răbdare dacă vrei ca relaţia ta să ajungă să fie aşa cum visezi.

Este foarte important nici măcar să nu încerci să îţi schimbi total partenerul, căci aceasta e calea sigură spre dezamăgire. Pentru ca lucrurile să funcţioneze în cuplul vostru, e necesar ca amândoi să faceţi mici compromisuri şi astfel vei fi mulţumită de rezultat. Dacă eşti singură, cel mai probabil vei fi influenţată de ce spune lumea şi vei ceda presiunii de a te implica într-o relaţie cu toate că nu e ceea ce îţi doreşti.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Septembrie vine cu multă agitaţie pentru tine pe plan sentimental.

Relaţia de cuplu se transformă în ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, ceva în care haosul şi imprevizibilul se simt extrem de bine. E momentul să fii mai fermă şi să faci puţină ordine atât timp cât nu este prea târziu, însă acest lucru depinde de ceea ce vrei tu cu adevărat şi ce aşteptări ai de la relaţia ta. Dacă eşti singură, nu este exclus să te îndrăgosteşti de cel mai bun prieten al tău din copilărie.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Trebuie să păstrezi apele cât de calme posibil în această lună, altfel ţi-ai putea face iubitul sau soţul să reacţioneze la fel de vulcanic ca şi tine.

Atunci când două pietre tari se bat cap în cap, cu siguranţă vor ieşi scântei. Nu îi căuta nod în papură şi nu te lega de orice lucru mic din cauza geloziei. Acceptă-ţi partenerul cu bune şi cu rele şi admite că niciodată nu o să fie perfect. Atât timp cât certurile voastre nu se bazează pe lucruri cu adevărat grave, atunci ar trebui să mai renunţi la a insca o bună parte din ele!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Este foarte important ca în luna septembrie să petreci mai mult timp alături de partenerul de viaţă şi de copii, dacă este cazul.

Găsiţi activităţi care vă plac amândurora, vorbiţi mai des la telefon şi ieşiţi mai mult în oraş. Dacă veţi reuşi să vă apropiaţi puţin mai mult, e posibil să deveniţi unul dintre cele mai sudate cupluri pe care le cunoşti. Nativele singure se concentrează pe plăcerile fizicile, fiind mai pasionale decât oricând.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod