Horoscop. Ce să schimbi la tine ca să ai o viaţă liniştită, în funcţie de zodia ta

Chiar dacă nu totul depinde de tine, unele modificări pe care le poţi face îţi vor schimba destinul şi îţi vor aduce fericirea!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu mai pune mereu răul în faţă dacă vrei să ai parte de linişte.

Stând cu grijă tot timpul nu vei face altceva decât să te consumi inutil. Nu poţi controla totul în viaţă şi trebuie să priveşti cu seninătate ce ţi se dă, indiferent dacă îţi convine sau nu. Tu fă tot ce depinde de tine, iar restul lasă în voia sorţii şi fii surprinsă!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu trăi viaţa altora, ci axează-te pe a ta! Nu poţi fi liniştită stând mereu cu grija celor din jurul tău, fiecare are grijă de propria lui viaţă, lucru pe care ar trebui să îl faci şi tu.

Ai nevoie de timp liber şi de o minte limpede, aşa că nu te încărca cu problemele nimănui. Nu te lăsa influenţată de necazurile celor din jur, exceptând poate familia şi prietenii!

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu eşti deloc deschisă cu cei din jurul tău şi duci o luptă interioară permanentă pentru a ascunde ceea ce eşti de fapt.

Poartă-te natural şi relaxat fără să fie nevoie să dai explicaţii nimănui pentru ceea ce eşti. Vei fi mult mai liniştită dacă nu îţi imaginezi scenarii şi dacă nu îţi faci planuri tot timpul!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Dorinţa de a atinge perfecţiunea îţi va crea mare agitaţie în viaţa ta.

Ştii că e imposibil şi totuşi te încăpăţânezi să schimbi tot ce nu îţi convine în jurul tău. Acceptă realitatea aşa cum este, chiar dacă e dură, pentru că unele lucruri vor fi de neclintit. Bucură-te mai mult de prezent şi lasă-i şi pe cei din jurul tău să trăiască aşa cum vor, nu cum vrei tu!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Îţi pasă prea mult de aparenţă şi uiţi de esenţă.

Nu toată lumea trebuie să te placă şi nu vei fi mai fericită dacă acest lucru se întâmplă. Fii aşa cum îţi dictează inima şi nu mai pune la suflet bârfele pe care le auzi despre tine. Nu poţi avea o viaţă liniştită decât atunci când vei da importanţă doar părerilor persoanelor importante pentru tine!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Îţi ocupi prea mult timp şi îţi consumi multă energie tratându-i pe cei din jurul tău aşa cum te tratează ei.

Unele persoane sunt rele în mod natural, însă pentru tine este un efort în plus să devii ca ei. Nu orice părere despre tine contează, de aceea pentru a avea o viaţă mai liniştită trebuie să înveţi să ignori!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Eşti într-o continuă căutare de mai bine şi nu ştii să te opreşti atunci când trebuie.

Eşti invidioasă pe succesul celor din jur, iar acest lucru te macină şi te determină să vrei şi tu ce au ei. Este foarte important să îţi cunoşti limitele şi să te mulţumeşti cu ceea ce ai, mai ales atunci când devine groaznic de dificil să avansezi!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Te concentrezi prea mult pe carieră şi simţi că asta e tot ce îţi trebuie.

Este foarte important să găseşti un echilibru pentru că la un moment dat vei regreta şi îţi vei dori succes şi pe alte planuri. Ai nevoie de timp doar pentru tine, să îţi faci mofturile şi să te bucuri de puţin din fiecare lucru pe care ţi-l poate oferi viaţa!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nu suporţi nedreptatea şi te consumă fiecare lucru pe care îl consideri în neregulă.

Unele lucruri nu pot fi schimbate şi nu depind de tine, aşa că trebuie să le accepţi pentru a fi mai liniştită sufleteşte. Ajută-i din când în când pe cei din jurul tău şi oferă-le o viaţă mai bună dacă eşti capabilă, însă nu face din asta scopul vieţii tale!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Eşti negativistă şi atragi de cele mai multe ori răul de partea ta cu o astfel de atitudine.

Stai mereu cu frica să nu ţi se întâmple ceva rău şi uiţi să te bucuri de micile bucurii ale vieţii şi să trăieşti clipa. Chiar şi atunci când ai motive reale de fericire tu priveşti cu scepticism şi simţi că e prea frumos ca să fie adevărat. Relaxează-te!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Nu le poţi cuprinde pe toate, aşa că ar trebui să renunţi la iniţiativă.

Este foarte important să îi mai laşi şi pe alţii să decidă, nu tu să fii cea care dictează totul mereu. Cu o astfel de atitudine nu vei face altceva decât să te extenuezi psihic şi fizic, iar rezultatele să nu fie deloc excepţioanale.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este foarte important să înveţi să te adaptezi rapid, altfel te vei consuma extrem de mult pentru orice schimbare care nu depinde de tine.

Viaţa e imprevizibilă şi nu trebuie să îţi faci iluzii deşarte, dar nici să te gândeşti că orice modificare îţi poate aduce nefericirea. Eşti puternică şi trebuie să fii mai optimistă!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod