Chipul tău. Rejuvenarea facială, soluţia ideală pentru un ten mereu tânăr


Procesul de îmbătrânire al pielii este unul normal şi natural, însă atât femeile, cât şi bărbaţii, dezvoltă un complex la apariţia ridurilor.

Acestea încep să apară atunci când proteinele din suportul natural al pielii devin insuficiente. Rejuvenarea facială îmbunăţeşte aspectul tenului, prin estomparea acestora şi în plus, hidratează şi întinereşte tenul.

Toxina botulinică şi acidul hialuronic - procedurile antiîmbătrânire care au revoluţionat medicina


Toxina botulinică a câştigat teren în ultimele două decenii, devenind cea mai eficientă procedură medicală nechirurgicală pentru a preveni efectele îmbătrânirii pielii. Ultimele statistici ale Societăţii Internaţionale de Chirurgie Plastică şi Estetică arată că, la nivel mondial, aproape 5 milioane de pacienţi au apelat doar anul trecut la procedurile cu toxina botulinică. Pe locul doi în top sunt cele cu acid hialuronic, la care au apelat 2,7 milioane de oameni din lume.

Toxina botulinică

Injecţia cu toxina botulinică este o procedură care acţionează prin blocarea muşchilor şi care nu doare.

Efectul durează aproximativ şase luni, după care faţa revine treptat la dinamica obişnuită. Toxina botulinică se mai foloseşte şi în reducerea transpiraţiei excesive la axile sau palme.

"Este important să nu confundăm toxina botulinică cu botox-ul. Termenul de botox este doar denumirea comercială a unui produs pe bază de această substanţă, dar mai există şi altele. Eu ţin foarte mult la calitatea produselor pe care le folosesc şi garantez că doar două firme au o tradiţie de peste 20 de ani, celelalte sunt noi şi nu au în spate cercetări", afirmă dr. chirurg estetician Călin Doboş.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod