Suntem propria noastră statuie când alegem să fugim de “celebritate”


De ce suntem propria noastră statuie? Că nu ne mișcăm deloc. Te complaci în situație? Foarte bine, duduie. Stai liniștită și așteaptă să-ți pice din cer... că el își ia papuceii pufoși dăruiți de tine și fuge... într-o altă lenjerie de pat...poate mai fină.
Deci da, o spun tare și răspicat! Uită-i pe cei care te uită! Să dau dovadă de și mai multă aroganță, mă contrazic pe mine și rectific: Eu iert, dar nu uit!. Așa e, dar când e cazul (unica excepție), uită, fă ghem de hârtie și aruncă pe fereastră, prin fereastră, chiar dacă te sparge și te tai în cioburi, aruncă-i numele scris cu cerneală veche pe o foaie îngălbenită de vreme sau devreme? Mult prea devreme pentru a da cu el în iarbă, pe asfalt, de la etajul 10. Ignoranță și cu zâmbetul pe buze. 
  
Deci, cum ar suna să-i trimiți tu mesajul de sub un palmier, eventual și cu zgomot de pescăruși pe fundal? Cu riscul de a-și lua un pahar în ochi dintre cele două de pe masa la care se află, așa-zisa cină romantică cu finalitate în dormitorul alias cutia de chibrituri de 1 metru pe aproape un metru al duduii cu care urma să comită păcatul sau să rupă monotonia, care, păpușă, din vina ta s-a produs!
 
So, variantă simplă: Toți suntem alergici la mincini siropoase. Hai să fugim de celebritate, dar să nu ne plafonăm. Hai să vorbim frumos, să trăim frumos, să iubim frumos. Și dacă el fuge la prima venită?! Păi, să-ți zic cum stă treabă. Fă-l să nu mai fugă ca un atlet pe bandă, eventual să fugă, în pantă. Ridicată la 90 de grade, dar după tine. Nu trebuie să fii Platon, să meditezi la nemurirea sufletului sau îți place următorul schimb de replici? 
 „-Deci, ai de gând să mă păstrezi? 
 -Cred că da! 
 -Nu trebuie să vorbești ca și cum ai face un extraordinar sacrificiu de sine. 
 -Eh, să știi că mi-e puțin milă de tine. 
 -Zău? 
 -Da, spuse el și gemu de plăcere când ea-și mișcă șoldurile. Dacă nu mă-nsor eu cu tine , s-ar putea să rămâi fată bătrână „ 
 
 „Nu există kitsch, draga mea, doar atitudine!”.  
  
Cu această propoziție, banală, lipsită de anvergură pentru unii pinopinenți, mi-a tăiat Scott Schuman tot elanul unei discuții despre demarcația fină între bun-gust și stridența pe care o plănuiam mult mai lungă, savuroasă și, mai ales, radicală. „E mai bine să-ți șlefuiești simțul artistic făcând greșeli și căzând în ridicol decât să nu încerci deloc“ 
 
Iubirea e că un zbor cu kite-ul.
Ce îi leagă pe kiteri? Trei lucruri: marea, vântul și dorința de a zbura. Toți kiterii au aceste trei lucruri în comun. 
 
Kalil Gibran spune că “îndrăgostiții ar trebui să se comporte în iubire precum coloanele unui templu: depărtate, ca să susțină greutatea acoperișului. Oamenii să-și acorde spațiu ca să reziste în iubire, ca să aibă de unde se întoarce unul către celălalt pentru că mereu să se reîmpreuneze împrospătați de propriile solitudini.” 
  
Gata, end of story. No way. Dacă ești isteață, continuă demersul. E doar un imbold, un impuls.
 
Dar fugi de celebritate. Puțin mister nu strică. Ba chiar e binevenit. Și îl mai ții și pe el puțin în suspans, chiar dacă te știe de-o viață. Mai dăi focuri la inimă, da' nu exagera încât să ajungă el să vrea să îți dea foc, la propriu. 
  
Să recapitulăm. Rectific, nu trebuie să existe termenul „recapitulare” în creierașul tău blond/șaten/roșcat. Înveți din prima, reții din prima, nu ai timp să pierzi timp. 
 
Margret Lawrence, la 30 de ani, o americancă tipică, nemachiată, zveltă, cu părul blond, făcea impresie.
Purta blue-jeans, cizme și o ață cu perle la gât.. Dar cum nu ai voie să plagiezi, tu tu vei fi poate una tipica raggazza italiana, ce degustă select un coniac local la o terasă respectabilă prin Sorrento pe undeva, sau printr-o insulă calabreza, cu o eșarfă făcuta turban și ochelari de soare care să ascundă tot ce nu a putut el să vadă: poarta către sufletul tău (nu conteaza culoarea lor, ci gradul de profunzime).

La urma urmei, nu e important că nu te pricepi să faci nimic altceva, nu e important că îți pierzi sursa de câștig, casa, averea... că doar îl ai pe el! Și în mintea ta ești hotărâtă să-l păstrezi al naibii de bine.
Muza mea spunea așa: „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.”
 
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Poenaru Cristina, în urma concursului publicat pe 1 februarie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea.  

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod