"M-a înşelat până s-a îmbolnăvit, dar am rămas cu el!"


La scurt timp după ce m-am măritat cu Marius am aflat că mă înşela. Că nu era prima dată şi cu siguranţă nu va fi nici ultima.
La scurt timp după ce m-am măritat cu Marius am aflat că mă înşela. Că nu era prima dată şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Că "aşa sunt bărbaţii, dragă, dar ştii că tot timpul mă voi întoarce acasă”. Dacă n-ar fi fost acest neajuns, căsnicia noastră ar fi fost ideală. Ne simţeam bine împreună, aveam valori comune, dar nu cădeam niciodată de acord asupra fidelităţii. În cinci ani de căsnicie am fost de două ori în prag de divorţ. Au intervenit părinţii, prietenii, apoi copilul şi uite aşa am rămas împreună.

La un moment dat, Marius s-a ales cu o boală venerică. Acela a fost declicul care l-a făcut să realizeze ce ar putea pierde într-o clipă de plăcere vinovată. Deşi pare revoltător, am ajuns să-i mulţumesc lui Dumnezeu că l-a pedepsit cu această povară, ca să ne salveze căsnicia.

Să nu vă imaginaţi că viaţa mea era un coşmar. Ştiu că la prima vedere pare că nu e viaţă. Să ştii că bărbatul tău umblă cu altele şi să accepţi asta. Şi pentru mine a fost greu la început. Dar Marius are un fel de a pune lucrurile pe un făgaş din care ţi-e greu să ieşi. Poate n-o să credeţi, dar tot timpul m-am simţit iubită de el, ocrotită, şi cu mici excepţii, nu mi-a părut rău că m-am măritat cu el. Este un om cu care nu te plictiseşti niciodată. Nu e de mirare că îl vor şi altele. Din punctul ăsta de vedere eu sunt norocoasa care l-a luat cu acte.

Copilul a venit într-un moment în care, cum vă spuneam, eram în prag de divorţ. Mama îl prinsese în oraş cu alta de mână şi făcuse un scandal monstru în familie, aproape mai revoltată decât eram eu când am aflat prima dată că mă înşală. M-a luat de mână şi mi-a cerut să-l părăsesc, că ăsta nu e om de casă şi că nu trebuie să mă las călcată în picioare. Teoretic ştiam şi eu asta, cu practica era mai greu. Mama ştia foarte bine că Marius mă mai înşelase, dar de fiecare dată tot ei, părinţii, ne împăcaseră. Probabil conta faptul că nimeni nu-l prinsese în fapt pe Marius cu altele.

După ce m-am mutat înapoi în casa părintească am aflat că sunt însărcinată. Tata a fost cel mai emoţionat că va avea un nepot, apoi mama s-a înmuiat. Până la urmă a greşi e omeneşte, Marius a făcut numărul lui obişnuit cu iertări sentimentale, flori şi promisiuni, şi uite aşa am devenit părinţii unei fetiţe minunate.

Lucrurile s-au mai potolit o vreme, pentru că şi Marius era încântat de noul lui statut, şi părea că paternitatea i-a scos definitiv din cap ideea de alte femei. Pauza n-a durat decât doi ani. După care a început să se împartă între mine, Iulia (fetiţa noastră) şi nenumăratele femei pe care mapamondul le deţine şi le scoate în calea bărbaţilor însuraţi şi fericiţi.

La un moment dat a început să fie foarte tăcut şi, evident, preocupat de ceva.
Se închidea în baie şi nu pricepeam de ce era atât de îngrijorat de câte ori ieşea de acolo. Până când, într-o zi a venit acasă cu rezultatul unor analize. Era suspect de HIV. Medicul îl pusese să repete analiza, dar el era livid şi aproape sigur că distracţia se terminase.
 
La început n-am realizat grozăvia situaţiei, până când nu mi-m dat seama că era posibil ca el să ne fi infectat şi pe noi, pe mine şi pe Iulia. Am făcut şi noi analizele – nu vreţi să ştiţi ce era în sufletul meu când i-am făcut copilului de doi ani testul HIV - şi din fericire a ieşit negativ.

Fericirea a fost aproape icredibilă când şi al doilea test al lui a ieşit tot negativ. Credeam că ne-a trecut glonţul pe la ureche şi am scăpat.
Totuşi, nu fusese o greşeală, el avea o infecţie în corp, şi nişte simptome dubioase în zona genitală. Avea până la urmă o formă de stafilococ pe care medicii s-au chinuit să-l aniheleze, dar nu ceda deloc la tratament. Marius a luat medicamente din ce în ce mai puternice şi devenise o umbră. Slăbise, se topea pe picioare şi părea că acele medicamente mai rău îi fac decât bine. Mi-era şi milă de el, dar după ce mi-am văzut copilul suspect de HIV dezvoltasem o ură faţă de bărbatul ăsta care ne pusese vieţile în pericol. Totuşi, ura şi iubirea vin din aceeaşi inimă, aşa că am stat lângă el, pentru că asta promisesem cândva.

Lucrurile s-au rezolvat chirurgical, până la urmă. După ce l-au îndopat cu antibiotice şi alte chimicale, au decis să-i extirpe unul dintre testicole, la care ajunsese infecţia. Aproape un an a durat toată tevatura asta, timp în care am fost lângă el, l-am sprijinit şi i-am demonstrat ceea ce înseamnă cu adevărat o familie şi o femeie care te iubeşte. Asta l-a făcut pe Marius să înţeleagă în sfârşit importanţa jurământului pe care ni l-am făcut la cununie.

De atunci suntem cu adevărat fericiţi. Ştiu, unele dintre voi veţi spune: până când? NU vreau să mă gândesc la asta. Cred cu tărie că hopul ăsta pe care l-am trecut împreună i-a schimbat caracterul şi ne-a redat viaţa.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (22)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • viorel pe 21 Feb 2012, 22:44
    ........

    Am cunoscut multe situatii in care feile se complac in astfel de situatii de a accepta sa mearga in continuare fie de dragul copiilor sau din interese materiale......Eu n am sa inteleg niciodata asta....dar va pun intrebarea stimate doamne daca l ati fi prins pe sot sau iubit in [patul conjugal cu o alta femeie oare cum ati fi reactionat...eu cunosc un caz de genul asta si de atunci au trecut 20 iar acea femeie a acceoptat sa faca un compromis crezand ca totul se va rezolva dar rana acelei femei s a adancit si mai rau....asa ca aici nu e vb de demnitate ci e vb de sentimente care au fost calcate in picioare acea relatie fiind bazata de iubire nu pe acceptul complacerii in relatie de dragul copiilor sau alte motive....sa fiti iubite si gandi mai mult ce aveti de facut ....

    1
    1

  • serena pe 21 Ian 2012, 01:24
    ???

    Un lucru simplu si esential nu ai inteles draga mea,ca lupu-si schimba parul dar naravul ba,personal nu as sta cu asemenea personaj nici daca ar fi ultimul barbat de pe pamant,sunt divortata,am crescut singura un copil care e foarte inteligent,am luptat ca o leoaica sa am tot ce am (SACRIFICII FARA NUMAR),n-am stat acasa pe fotoliu sa astept sa-mi aduca la nas barbatul si pentru asta sa accept sa fiu umilita,mintita...in pericol de boli necurate!!!!!!!!! TREZITI-VA la realitate femeilor,dati un sens vietii voastre si o educatie pe masura copiilor vostri ptr ca voi sunteti oglinda lor si ce vad la parinti asa vor face si ei cand vor fi mari,educati-i cu simtul raspunderii si al respectului atat in familie cat si in societate,ca avem destui,prea multi,o gloata de barbati nesuferiti si iresponsabili care ne pun pielea in cui ptr ca multe dintre noi n-au curaj sa le dea un sut in ... la momentul potrivit! Cum puteti sa spuneti unele dintre voi bravo ptr curaj,care curaj?????????????? Iubirea cat de mare ar fi ea are valorile ei, cand sotul vine acasa satul pana la refuz de "viata" inseamna ca nu are prea mult timp pentru tine,ptr casa,ptr copila...vine sa doarma,sa manance sa se schimbe ca sa fie ok pt a doua zi ptr altele nu ptr tine care ai doar actele cu el si atat....cata tristete sa te multumesti cu atat de putin!

    4
    1

  • Anonim pe 4 Ian 2012, 17:17
    ...

    Maria tu te simti bine acuma pt ca in 22 de ani de casnicie te-ai simtit inferioara si neputincioasa , practic ai avut un demon si un inger langa tine , atata timp cat tu te simti bine cu altu si nu ai nici o problema ca si el mai afce sex cu alte femei pe langa eu zic ca puteti convietui macar de dragul copiilor .

    0
    1

  • maria pe 2 Ian 2012, 23:47
    razbunare

    eu sunt casatorita de 22 de ani cu un barbat pe care il iubesc mai mult ca la inceput.dar m-a inselat chiar din timpul logodnei, aflam totul cu amanunte.nimic nu ma facut sa il las, asa au trecut anii, avem 5 copii buni, 2 sunt deja studenti.situatia materiala e buna, viata noastra sexuala si mai si.la pat e nemaipomenit.ca tata, exceptional.copiii il adora.dar de vreo 15 ani nu am asteptat decat momentul in care sa ma razbun.acum 4 luni am intalnit barbatul cu care am inceput sa-l insel pe sotul meu.prima oara cand am facut-o m-am simtit nemaipomenit, aveam o bucurie imensa in suflet.amantul meu e tandru si romantic.si ,mai ales, a inteles ca trebuie sa ramana totul secret pt ca nu vreau sa renunt la sotul meu si nici sa le fac rau copiilor.cand ma intorc acasa, dupa ce fac amor cu celalalt, ma simt ,psihic, ft bine.imi privesc sotul in ochi, viata noastra continuua in acelasi mod numai ca eu sunt mult, mult mai multumita.nu-mi pare rau ca am stat cu sotul tradator atatia ani pt ca are multe calitati si am dus o viata buna.dar imi pare rau ca nu l-am inselat mai demult.

    6
    3

  • anca pe 2 Ian 2012, 00:11
    Pentru Andra este greu....dar nu imposibil!!!

    Divortul cred ca era cea mai buna idee...un om ca ala nu merita inca o sansa...!!!

    1
    1

  • emilia pe 1 Dec 2011, 17:54
    unde-i demnitatea?

    atunci cind o femee se asterne in fata barbatului in loc de covoras el neaparat o sa-si stearga picioarele de acest covoras,El n-o sa se opreasca niciodata,ca asa ii este firea{doar poate pe-un timp}pina isi va reveni,e sigur ca intotdeauna va fi ertat si iubit,dar tie daca iti place sa-l astepti sa vina de la altele,ma rog,voia ta,asteapta-l....la batrinete cind nu va mai putea merge la altele,cu siguranta va fi doar al tau.pina atunci nici nu spera...

    2
    1

  • mimo89 pe 29 Nov 2011, 18:01
    ai doua alegeri corecte pt toata lumea implicata dupa parerea mea

    1-cea pe care ai luato deja sa ramai cu el doar dc esti sigura k sa schimbat deoarece nu e vb doar de tine ci si de un copil kre e dependent de deciziile voastre k parinti dar si de exemplul pe care il oferiti ;2-sa il lasi dc nu esti sigura k sa schimbat caci comportarea lui este : o jignire fatisa fata de tine k om dar si k femeie,o rana pt sufletul inocent al copilului tau , suferinta si sentimentul de inutilitate a parintilor vostri de a va fi ajutat sa fiti o fam. armonioasa

    3
    0

  • alina ion pe 14 Nov 2011, 13:15
    lasa-l!

    Am citit cu atentie si cu indignare crescanda povestea. Mi se pare intr-adevar o mare nerozie sa actionezi asa cum a actionat doamna care a ramas cu un asemenea barbat. Daca nu a priceput mesajul - acela ca individul a fost pedepsit pe unde a pacatuit - atunci doamna isi merita soarta. Va fi in continuare inselata, mintita, iar ea va trai cu umilinta situatia. Probabil ca-i si place sa pozezeze in victima si... eroina. "Eroina"?! D

    3
    1

  • Annke pe 22 Oct 2011, 21:33
    buna

    m-a rascolit cu totul povestea ta , eu am una asemanatoare dar a mea nu e cu acte si nici cu copii .Dupa 8 ani de stat cu un dobitoc pe care l-am iubit dintr-o mare prostie si naivitate , si poveste care s-a terminat cu o singura fraza la telefon "mi-o trag cu alta" am aflat dupa multe luni de suferinta ca fostul meu prieten in care aveam o incredere oarba cam mergea pe ici si pe colo , dupa multe alte saptamani de stres in care nu am avut curaj sa ma duc sa imi fac analizele .... totusi m-am dus , analizele de HIV , sifilis , si alte boli venerice toate gramada , au iesit negative , am fost forte fericita dar stresul a ramas undeva in mintea mea , si m-am ales cu un ciclu prelungit la 2 luni cu injectii de cuagulare a sangelui si multe alte medicamente . Nu stiu daca a meritat tot stresu , iubirea ne ia mintiile si facem multe sacrificii dar pana la urma nu merita nimeni atat sacrificiu , acum ......... ma bucur ca a plecat , cand ma gandesc ca vream sa imi intemeiez o familie cu el ma inspaimanta gandu cat de oarba am fost ! acum imi e bine singura pana gasesc unu care sa merite ideea e ca e greu sa iti dai seama care merita si care nu , totul e frumos la inceput ! bafta fetelor

    2
    1

  • adriana pe 13 Oct 2011, 13:58
    ...

    rog toate domanele sa nu mai incurajeze prostia!!! incurajati femeile sa lupte pt ele, sa invete sa se descurce in situatii grele!! singure la inceput..dar dupa aceea va fi mai bine!! nu e de nimic de admirat aici !! e pura prostie!! mai bine singura cu fetita decat cu un om asa langa tine! nu mai traim pe vremea lui Ceausescu ! fetelor treziti-va!!!!! si va rog nu mai incurajati prostia omeneasca singura solutie este despartirea nu plangeti de mila unor asa barbati,isi merita soarta, si fiti sigure ca unora asa nu le pasa de sotie .maine poimaine te bate, se imbata, sau iti aduce eu stiu ce alte boli .si poti sa-l dai in judecata ca ti-a transmis o boala venerica, asta ca sa stii pe viitor nu te uita la banii lui ,da-i incolo de bani ,nu asta conteaza in viata ci sa te respecte si sa te iubeasca cu adevarat .si ce daca e sociabil ? si glumet? nu e singurul.mai sunt si alti pe pamanat.nu -ti fie frica, ca nu vei ramane singura. exista un Dz

    7
    1

  • adriana pe 13 Oct 2011, 13:48
    meriti sa zambesti! ceea ce ai trait nu a fost iubire si vei vedea diferenta

    te pot ajuta cu divortul ,sunt avocata , nu te va costa nimic. imi poti scrie pe adresa de email rania.adriana@yahoo.com.

    6
    1

  • adriana pe 13 Oct 2011, 13:40
    fugi cu tot cu fetita si vezi-ti de viata ta. te ajut cu divortul daca vrei .nu se va schimba niciodata!

    fugi cat poti de el! incepe o noua viata! acum! ia-ti fetita si du-te acasa pana iti gasesti pe unul care sa te iubeasca cu adevarat si cand o sa-l gasesesti o sa-i multumesti lui Dz! mai exista si baieti buni si familisti ! asa am facut si eu si acum sunt foarte fericita !! ne-am cunoscut pe internet si prima data m-a dus la manastire si acolo am discutat 4 ore incontinuu.la anu ne casatorim! este painea lui Dumnezeu!

    2
    1

  • elena pe 13 Oct 2011, 05:44
    e greu...

    devine f greu sa te indragostesti de cineva,sa iubesti si apoi sa fii tradata...nu stiu nici un tratament ptr a te putea indeparta de persoana pe care o iubesti daca nu te merita...ei inseala si sunt multe curve...ei nu gandesc niciodata ca isi pot risca sanatate si implicit pe cea a familiei...am si eu un iubit care mi-a demonstrat ca ii plac femeile...din celelalte pdv e cum vreau eu...dar ii plac femeile si nicciodata nu ar spune nu,chiar si incearca....si nu stiu daca vreau sa merg mai departe cu el desi il iubesc...dar viata e grea,am luat din exemplele celor in care dupa un timp de relatie sau de casatotie,barbatul incepe cu amante,cu lispuri de acasa...si nu as suporta nici in ruptul capului...iar sa fiu inlocuita,nu pot suporta...am avut cateva situatii,dar le-am acceptat ptr ca nu ne leaga niciun act si plus de asta,s-a dovedit doar a fi o incercare din partea lui..insa e de-ajuns...eu cred ca barbatii sunt vinovati...ei se baga in seama,abordeaza..nu are de unde sti femeia ca el e insurat...si daca apoi se afla, ori accepta ea ptr ca a facut-o sa iubeasca,ori renunta...mai mult,cred ca femeile umbla cu cei insurati ptr ca astia in general au situatie financiara mai buna....nu au multi privilegiul de a avea statut de sot cu amanta,daca nu detine cv avere....si in cazul tau,daca ar fi fost invers,stai linistita ca erai parasita de mult....barbatii nu iubesc femaia ca persoana,nu iubeste la ea gesturile,atitudinea,firea ei de zi cu zi...iubeste carnea de pea ea si formele...de asta nu e bn sa iubesti cu toata fiinta si sa te daruiesti in totalitate....noi femeile trb sa invatam sa fim mai egoiste,ca sa ne fie nou bine....

    3
    1

  • anafa pe 11 Oct 2011, 04:07
    never

    Sotul ei nu v-a aprecia niciodata sacrificiile ei. Sunt convinsa ca nu pleaca de langa ea pentru ca e mai comod asa. E bine sa ai pe cineva care sa tot adune dupa tine,nu-i asa? Educatia primita acasa isi spune din nou cuvantul!!!Amandoi sunt de vina.

    8
    3

  • ay pe 10 Oct 2011, 03:30
    pentru andra

    cit de interesanta trebuie sa te crezi scriind "bai tutelor"din pacate din cauza femeiilor egoiste se intimpla tragedii de genul asta,da el a inselat si pacatul este a lui ,dar doamnele si domnisoarele care au acceptat sa fie a treia persoana din casnicie cum se numesc?????ai si pentru ele o definitie????oare nu din cauza lor ajungem toate bataia de joc a barbatilor .oare nu au ei vorba...ca toate femeile sint c....e ????de ce????

    7
    5

  • sheila pe 9 Oct 2011, 21:23
    mda...

    am facut ce a facut dna care isi povesteste viata si sincer desi am avut taria sa il ajut si sa trec peste escapadele lui acum regret ca nu am plecat de mai mult...andra are dreptate,el este genul caruia nu ii pasa de familia lui si il intereseaza mai mult altele....este un afemeiat care merita sa fie lasat singur si care sa primeasca cea mai dura lectie de la viata adica sa steie singur si sa vada daca din tipele respective vinea vre-o una cand era bolnav la el...sincer nu merita gestul facut! e de apreciat dar sincer unii nu merita!trebuie lasati sa se loveasca de pargul de susu si sa realizeze ca au gresit1

    6
    1

  • onutta21 pe 9 Oct 2011, 20:27
    ***

    mda ....se pare ca pe cei care ii cheama Marius sunt cam toti la fel ,:)) si ep fostul meu [prieten tot Marius il chema si era tot un afemeiat dar eu una nu am suportat asa ceva si m-am despartit de el ,intr-un final s-a casatorit iar nevasta lui se pare ca tot cu aceasi problema se confrunta .......sti cum este vorba lupul isi schimba parul dar naravu' ba........asa ca nu stiu ce sa iti zic mai ales ca a venit si cu niste boli ,da-l dracu ....doamne iartama ca ii dadeam noaptea foc in somn .Totusi felicitari ptr curajul tau dar totusi nu trebuie sa fi calcata in picioare in halul asta !!!!!!!

    10
    2

  • Diana pe 9 Oct 2011, 20:08
    Buna

    Deci, am inteles din istoria ta ca esti o femeie puternica si buna la suflet, cum rar mai gasesti in ziua de azi, esti un model demn de urmat. DAR, pe de alta parte, te-ai lasat calcata in picioare de un dobitoc, de un egoist, care nu merita grija pe care i-ai demonstrat-o. Probabil e un afemeiat, care la sigur, cu prima oportunitate-iar se va duce unde-i dicteaza ,,instrumentul." Draga mea, am avut si eu un caz asemanator in familie, care m-a convins de corectitudinea acestei fraza-lupul paru’ isi schimba, da naravu’-ba. Fugi cat te tin picioarele de acest om, pentru ca nu te merita. Odata ce i-ai demonstrat, ca esti gata de orice pentru el si ii stai la dispozitie, sa tii minte ca te va exploata in fel si chip, va profita de tine, cum a mai facut-o. Sfatul meu este sa incepi o viata noua, fara el.

    10
    1

  • victoria pe 9 Oct 2011, 13:33
    ***

    Nu sunt de acord cu Andra,dar e parerea ei si o respect,eu cred ca esti o femeie curajoasa,o sotie si o mama perfecta.Daca o va mai face va fi pacatul lui,tu vei sti ca ai fost curata in fata lui si ai facut tot ce se putea,Eu nu inteleg fetele care zic de mindrie,da,normal ca trebuie sa fie,dar eu cred ca sa ai sufletul impacat si curat e mai presus de mindrie,si daca asta inseamna sa stau pina la urma cu el,o voi face,si nu pentru ca sunt proasta,dar pentru-ca o consider un gest demn de respect,Tie iti doresc multa bafta,fericire multa,esti o Doamna!

    6
    6

  • andra pe 9 Oct 2011, 12:54
    o,doamne

    deci vad pe aici tot felul d comentarii si ma minunez.bai tutelor si tu dna care iti spui povestea,realizati vreuna din voi ca tipul asta e genul care isi bate joc de toate femeile?comportamentul lui spune totul.Iar daca latura morala s-a dus naibii nu va mai intereseaza,macar latura medicala sa va intereseze.Tipul asta e atat d egoist si iresponsabil incat si-o trage imediat cum vede ceva cu fusta si isi expune toata familia la boli inclusiv cele grave cum e HIV SIDA.Si dupa toate astea dna in cauza spune ca il sprijina pana la capat si ca ramane cu el.Da unde ti-e mandria femeie?n-ai pic de respec ptr tine?mai da-l dracu cum trebuia sa faci de prima data inainte sa ii faci un copil nevinovat.Asta nu e curaj e PURA PROSTIE

    15
    4

  • Fiera pe 9 Oct 2011, 10:21
    :) wow.

    Esti o femeie curajoasa si puternica:) ai trecut peste multe si D-zeu te va rasplati,ai sa vezi! De fapt te-a rasplatit,dandu-ti acel ingeras dulce. Stii ca multe dintre noi daca ar fi fost puse in fata a ceea ce ai fost tu,ar fi fugit de tot si ar fi inceput o viata noua. Te admiram, draga noastra ! Toate cele bune, tuturor .

    9
    4

  • Elena pe 8 Oct 2011, 23:58
    curaj

    Este de admirat curajul cu care ai luptat ptr el si pentru familia ta.Sper ca sotul tau sa stie sa te aprecieze la adevarata ta valoare.

    9
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod