Noi mutări în televiziune. Chirilă merge la Pro TV, Găinuşă a plecat de la Cârcotaşi

Marile televiziuni din România îşi pregătesc deja grila de toamnă, iar vedetele migrează de la un post la altul din dorinţa de a câştiga mai mulţi bani sau pentru a avea mai multă popularitate.

Cele mai multe vedete au plecat de la Pro TV, majoritatea alegând să semneze cu Antena 1. Printre cei care au părăsit trustul MediaPro pentru Intact se numără nume grele precum Ştefan Bănică, Horia Brenciu, Mihai Petre, Gina Pistol, Jojo şi cei trei bucătari de la MasterChef, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. Din acest punct de vedere, Antena 1 s-a mişcat cel mai bine pe „piaţa de transferuri“, sperând că va ajunge, din toamnă, televiziunea numărul 1 din România.

Chiar dacă cei de la Pro TV şi-au pierdut majoritatea vedetelor, aceştia au reuşit să-i păstreze pe Smiley, Marius Moga, Pavel Bartoş, Loredana Groza, Andra şi Cătălin Măruţă.

Mai mult de atât, ei au anunţat că la MasterChef au venit Patrizia Paglieri, Adrian Hădean şi Florin Scripcă. Mai mult de atât, locul de jurat de la Vocea României, rămas vacant după plecarea lui Brenciu, va fi ocupat de Tudor Chirilă.



Pe lângă aceste nume se vehiculează şi faptul că Mihai Bendeac ar putea semna şi el cu Pro TV, urmând să-i ia locul lui Mihai Petre la Românii au talent. În acest fel cei de la Pro TV dau semnale clare că nu vor să le predea ştafeta celor de la Antena 1 şi încearcă din răsputeri să rămână liderii audienţelor.

Mişcări de trupe au loc şi la Prima TV, postul la care are contract în prezent Mihai Bendeac.

Dacă el pleacă la Pro TV, alte nume care au anunţat că vor dispărea de pe post, pentru moment, sunt Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş şi Octavian Păscuţ-Mistretzu. Potrivit unui comunicat trimis de Prima TV, cei trei nu vor părăsi postul, ci vor începe un nou proiect.

4 Iulie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod