Cristina Bălan, acuzată că nu a avortat: „Sunt vinovată de non-ucidere din culpă”

Cristina Bălan este fericită cu gemenii ei şi nu ar fi renunţat pentru nimic în lume la ei


Cristina a mărturisit că nu i-a fost uşor să vorbească la televiziune despre problema ei şi că în niciun caz nu a făcut-o pentru a deveni un subiect de dezbatere: "Ieri am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulți copii speciali și, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere. Nu poți să dezbați așa ceva. Adică... ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfectiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitați ei, ci tu)."

"Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice).

Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această <<nenorocire>>, acest <<blestem>> (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale). Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele. Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i aşa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere.
E doar o noțiune abstractă, nu o viață... Cu toate sfaturile <<de bine>>, femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?). Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD)", a povestit fosta solistă a trupei Impact. "Stau și mă întreb... dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat? E retorică, știu mentalitatea măcelarului"
, a adăugat ea.

"Altă chestiune care mă bulversează total: cum pitici de grădină e posibil ca atâția oameni frumoși, calzi, inteligenți, talentați (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiți strâmb la orice e diferit și mai puțin perfect ca tine, nu ești capabil de a le accepta copiii, frații etc? Fac parte dintre ei.
Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deșteaptă, nici caldă (e drept că am mainile și labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendința de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă privești cu dispreț, superioritate, reproș, dezgust și intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități?"
, i-a reproşat Cristina persoanei care a atacat-o.

 

Comentarii (7)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • zxy pe 27 Mar 2016, 20:43
    GINA

    sa iti dea si tie D'zeu copii asa daca tot blestemi vorbiti de Dumnezeu si blestemati,tu Gina chiar esti o desteptaciune intruchipata si vreo aleasa speciala ce tot o judecati daca o dorit acesti copii fapta ii consumata ii are ea se chiuie cu ei nu tu nu eu nu societatea

    0
    0

  • Gina pe 25 Mar 2016, 11:57
    Andreea, iţi doresc şi ţie copiii cu Down sindrom

    Şi atunci ai să ştii ce vorbeşti. Să aduci pe lume CU BUNĂ ŞTIINŢĂ copiii care TOATĂ VIAŢA vor suferi, e o CRIMĂ. Tu eşti încuiată la minte. Doctorii au ştiut ce înseamnă acest handicap îngrozitor, de aceea a sfătuit-o să facă avort. Ei, te-aqi trezit şi tu "de la durăi, isteaţa lui Dumnezeu" să comentezi că EI ar fi retardaţi şi încuiaţi la minte. să dea Dumnezeu să ai parte şi tu de copiii cu acest deficit imunitar, şi atunci să vorbeşti. Grecii aveau STÂNCILE TARPEIENE...

    0
    0

  • A pe 24 Mar 2016, 12:27
    xyz

    ce problema ai tu ca parintii acestor copii au hotarat sa ii aiba fiecare stie ce are de tras sau ce mai nou societate trebuie sa hotarasca daca sa pastezi o sarcina sau nu

    1
    0

  • xyz pe 24 Mar 2016, 11:48
    EE

    Ironic, o incuiata si o tembela ca Andreea ii face pe restul.... incuiati. Pai, ba, reduso mintal, ce e mai bine: sa faci niste amariti care sa se chinuie o viata sau sa nu ii faci deloc?

    2
    2

  • xyz pe 24 Mar 2016, 11:46
    nu

    Mars de-aici si nu te mai da victima! Ai putina demnitate cum au atitia oameni in situatia ta! Adevaratele victime sint copiii tai care se vor chinui o viata intreaga. Nu te mai jelui aiurea, ca nu te asculta nimeni, poate doar cretinii.

    1
    2

  • xyz pe 24 Mar 2016, 11:34
    ca

    @Andreea - Corect, au si handicapatii dreptul sa traiasca, pardon, sa se chinuie o viata intreaga, ca asa vor tutele si retarzii ca tine si cersetoarea de Balan. Bunul simt iti da dreptul sa decizi cam cine ar trebui sa traiasca si cine nu. Dar voi nu il aveti. Ce atita calitate, cantitatea conteaza, sa fie acolo, nu conteaza cum vor trai astfel de specimene. Ce usor e sa dai din gura cu scolile speciale, bla, bla.... Sa te vad pe tine, Andreea, dobitoaca satului cum te-ai descurca cu poveri de-astea pe cap. Presupun ca i-ai multumi si domnului zeu pentru asta, ca o adevarata crestinopata ce esti.

    2
    2

  • Andreea pe 23 Mar 2016, 22:15
    Sindromul Down

    In vremurile in care suntem si lumea ii tot incuiata la minte cum poti sa judeci ca nu a facut avort pentru ca copii au Sindromul Down ei nu au drept la viata cine suntem sa decidem cine sa traiasca si cine nu deschideti ochii si acei copii cu ajutor si scoli speciale isi pot face o viata normala trist pentru cei care sunt asa de retardati CRISTINA BALAN FRUNTEA SUS si intr-un final nici nu conteaza parerea a nimanuia

    3
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod