Ce trebuie să păţească Simona Gherghe şi Bahmu pentru batjocorirea Ioanei Tufaru?

Ioana Tufaru e vedetă TV fără voia ei. Celebritatea i se trage de la mama sa, marea actriţă Anda Călugăreanu, care a murit în floarea vârstei în anii '90, şi de la tatăl său, actorul Dan Tufaru, decedat şi el. Ioana ar fi trebuit să fie cel mai fericit copil din lume, dar, ironia sorţii,e cel mai trist. Rodul iubirii dintre două celebrităţi de pe vremea lui Ceauşescu a eşuat într-un orfelinat, după dispariţia părinţilor.

Viaţa a lovit-o în nenumărate feluri pe Ioana Tufaru. Copil părăsit, a crescut întâmplător într-o lume în care n-a primit niciun fel de ajutor până în ziua în care emisiunile TV de scandal au descoperit o comoară. Faptul că fiica Andei Călugăreanu trăia în mizerie, era supraponderală şi crescuse în condiţii groaznice reprezenta o adevărată vacă de muls audienţă. Şi de aici a început circul.

Ioana Tufaru a fost pusă să slăbească, a fost certată în direct, asta, cică, în scop educativ, a fost prezentată pe post de cobai şi analizată de experţi, mai ceva ca un exponat rar de la o grădină zoologică. Totul a culminat cu emisiunea Acces Direct de la Antena 1, emisiune în care Adriana Bahmuţan şi Simona Gherghe au batjocorit-o în direct pe neajutorata Ioana Tufaru. Asta, demn de reţinut, pe fondul în care posturile de televiziune ale lui Dan Voiculescu se află în mijlocul unei dezbateri europene cu privire la atacurile violente la persoană prin intermediul emisiunilor TV.

Reacţia puternică a opiniei publice a determinat-o pe Simona Gherghe să revină a doua zi şi să-şi ceară iertare în faţa telespectatorilor, dar e oare suficient?

Televiziunea din România s-a transformat într-un monstru. Sunt emisiuni după emisiuni care frizează absurdul, distrug valorile societăţii, atacă ”persoane incomode” şi totul de dragul audienţei. Dacă numărul oamenilor care se uită la o emisiune sau alta e atât de important, de ce nu producem show-uri cu execuţii în direct, lupte pe viaţă şi pe moarte sau sinucideri. Ar face audienţă. Deşi pare exagerat, spre asta se tinde. Se trăieşte într-un paroxism al cifrelor, al punctului de rating care naşte situaţii greu de imaginat.

”Pagina de media” a listat advertiserii care şi-au făcut reclamă în timpul ”linşării” Ioanei Tufaru. Era o vreme când companiile aveau anumite rigori morale, anumite valori pe care le cereau producătorilor de programe în schimbul cumpărării de spaţiu publicitar într-o emisiune sau alta. Astăzi, totul s-a dus. Se aleargă cu disperare după punctul de rating. Nimic nu mai contează, nici măcar viaţa.

Nu ştim dacă Simona Gherghe va suporta consecinţele emisiunii ei. Nu ştim cum va reacţiona CNA-ul, dar acest măcel, acest bâlci grotesc trebuie să înceteze. Reacţia publicului a fost primul pas.



Pe lângă public, şi un coleg de trust al Simonei a pornit un atac fără precedent asupra vedetei. Mihai Bendeac a fost deranjat de ceea ce s-a întâmplat luni în emisiunea „Acces Direct“, pe care o urmăreşte zilnic, şi a sărit să-i ia apărarea Ioanei Tufaru. „Mesaj pentru Simona Gherghe. Lucram. Şi ochii mi-au scăpat pe televizor. Simona, deseară, când ajungi acasă, mai uită-te încă o dată la reportajul de azi cu Ioana Tufaru. Ce simţi? Eu am plâns. Nu am văzut vreodată ceva mai umilitor. Simona, mai eşti OM?... Cu drag, Mihai“, a scris actorul pe Facebook.

În apărarea Simonei Gherghe au sărit mai mulţi jurnalişti, printre care Dan Capatos şi Andrei Nourescu, însă răul era deja făcut: Ioana Tufaru fusese ridiculizată în direct, iar Antena 1 se lăuda deja că a fost lider de audienţă pe segmentul orar în care se difuzează emisiunea „Acces direct“.

Cu toate că au existat şi persoane care i-au luat apărarea, majoritatea românilor au pus-o la zid pe Simona Gherghe. Văzând că foarte multă lume o atacă, vedeta TV a clacat, marţi, în direct. Simona şi-a cerut scuze public Ioanei Tufaru şi a început să plângă. „Nu am vrut niciodată ca Ioana să se simtă umilită, batjocorită sau să creadă că cineva a vrut să râdă de ea. Nu a fost în intenţia mea să râd de oameni“, a spus printre lacrimi Simona Gherghe.

Cum a devenit Ioana Tufaru vedetă?


Fiica Andei Călugăreanu a apărut la televizor pentru prima dată atunci când cântărea aproximativ 200 de kilograme şi avea datorii foarte mari la întreţinere. Pentru a reuşi să-şi acopere cheltuielile, ea a acceptat să apară la emisiunile de scandal.

Oamenii de televiziune au ajutat-o să slăbească peste 100 de kilograme, ca apoi să o pună să se dezbrace şi să danseze la bară, spre amuzamentul acestora. Datorită ratingului pe care acest subiect l-a avut la Pro TV, cei de la Antena 1 s-au gândit să o „fure“ pe Ioana şi să se ocupe ei de soarta ei. Imaginile prezentate de emisiuni precum „Acces direct“ sau „Un show păcătos“ au fost de-a dreptul dezgustătoare, iar Ioana Tufaru batjocorită.

Este bine ştiut că tatăl ei, actorul Dan Tufaru, decedat, avea acte din care reieşea că Ioana suferă de o formă de retard, însă chiar şi aşa, televiziunile o cheamă în continuare şi o pun să-şi facă manichiura şi pedichiura în direct.

În toamna anului trecut, atunci când Ioana Tufaru a apărut pentru prima dată la TV, Consiliul Naţional al Audiovizualului a primit 21 de reclamaţii referitor la modul în care posturile au difuzat emisiuni în care a fost prezentată cazul acesteia. Emisiunile discutate au fost „Acces Direct“, „Un show păcătos“, ambele de la Antena 1, şi „Happy Hour“ de la Pro TV, notează Pagina de Media.

La acea vreme, Antena 1 a fost amendată cu 50.000 de lei, iar Pro TV a fost taxat cu 30.000 de lei.

Dan Diaconescu, pionierul scandalului la TV


Emisiunile de divertisment depăşesc, pe zi ce trece, limita penibilului şi cad în dizgraţia publicului, din cauza personajelor care sunt invitate. Dacă pe vremea Teodorei Trandafir şi a altor oameni din media care au fost realizatori de astfel de emisiuni, cei invitaţi nu erau ironizaţi şi batjocoriţi, odată cu OTV-izarea României, acest lucru a devenit ceva normal.

În urmă cu mai mulţi ani, Dan Diaconescu regiza diferite scenarii prin care încerca să adugă rating, iar ideile lui s-au dovedit a fi demne de urmat. Rămâne încă viu în memoria publicului faptul că patronul de la OTV a fost luat cu forţa şi băgat, în timpul unei emisiuni live, într-un tomberon, de către Tolea Ciumac. Toată lumea a crezut iniţial că acest lucru s-a întâmplat deoarece Diaconescu îl ataca zilnic pe Tolea la televizor, însă s-a dovedit până la urmă că gestul a fost unul bine pus la punct şi regizat chiar de către Dan Diaconescu.

Alte episoade celebre după care s-au inspirat televiziuni precum Pro TV şi Antena 1, prin emisiunile „Acces direct“, „Happy Hour“ şi „Un show păcătos“, sunt cele despre viaţa şi moartea Elodiei. Televiziunea lui Dan Diaconescu a cunoscut un adevărat succes atunci când se vorbea, seară de seară, despre locul în care s-a ascuns Elodia sau despre faptul că Cioacă a omorât-o pe aceasta şi vrăjitoarele vorbesc cu sufletul ei.

Acum, la aproximativ 7 ani de la dispariţia Elodiei şi OTV-izarea României, toată lumea se declară oripilată de ceea ce se întâmplă în emisiunile de divertisment din ţara noastră, însă nimeni nu face nimic pentru a rezolva această problemă...

7 Februarie 2013
 

Comentariile 1-50 din 63

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • catalina pe 13 Mai 2013, 11:03
    lasaaaaaaaaaaaa,ca-ti vine si tie randul,s,gherghe.!!!!!

    maine ti se poate intampla si tie ,sa te loveasca o boala crunta ,ceea ce-ti doresc din suflet!!!!! asta ca sa nu mai ai nici chef nici putere sa reazi de boala si de nenorocirea altora,du-te tu inapoi la iasi ,nu mai staaaaaaaaaaa!!!nu mai imputzi locu< la moldovenii tai ,si sa stiiiiiiiiiiiiiiiii,ORICE URCUSH ARE SI COBORASH, SA TE VAD ATUNCI!!!!

    0
    0

  • Cornelia Restel pe 12 Mai 2013, 15:45
    Rusine

    Emisiunea in care moderatoarea Simona G o invita pe Adriana Bahmuteanu pentru a o " educa " pe Ioana Tufaru este o rusine pentru natia romaneasca. Aceste doua femei primitive jignesc prin atitudinea lor in acesta emisiune orice bun simt si orce om cu putina frica de Dumnezeu ! In afara de faptul ca orice roman ar trebui sa se intrebe de cind Doamna Bahmuteanu (simbol al prostului gust si lipsei de nivel ) ajunge sa educe oamenii in public la televizor. Emisiunea ,realizaroare si Doamna Bahmuteanu ar trebui aduse in fata curtii europene pentru drepturile omului. O rusine pentru toti romanii !

    0
    1

  • alina pe 13 Feb 2013, 15:17
    asa ceva nu se face !!

    a fost foarte urat din partea lor sa isi bata joc de Ioana Tufar in acest fel .. foarte nasol .. Si se vedea si pe ia ca se simtea foarte prost . Invatatura de minte pentru Bahmu ,Simona ,iar intr-un fel si pentru Ioana ,nu trebuia sa apara la tv daca stia cum arata .

    0
    0

  • baba cloantza pe 13 Feb 2013, 11:21
    Simona Gherghe = un fiasco

    O iubeam pe Simona cand era pe la .... stiri, decand e la Acces Direct s-a transformat intr-o "barfitoare guraliva si rea" .... pacat .... imi placea inainte, acum NU. "Bahmu" = o "tiganca mahalagioaica", i se potriveste: "cum iti asterni asa dormi". Insa despre "pachidermul jegos cu mana intinsa" numit Ioana Tufar ma scuzati ..... locul ei este la VOILA langa Campina, intr-un salon de oameni cu probleme mintale. Dar telecomanda este in mana mea: Niciodata: Acces Direct, Capatos, Maruta, Wow bizz, Can-Can, Ante 1, Pro-tv .... etc, mai bine tot pachetul Discovery.

    2
    0

  • gheorghe dinu pe 10 Feb 2013, 21:47
    logica

    toti de la d-nul felix sant vai mama lor bahmuteanca nu are ce cauta acolo

    0
    1

  • ghita pe 10 Feb 2013, 06:37
    simona

    Daca te consideri o femeie de caracter nu faci asemenea emisiuni, faci mari compromisuri pentru bani dar chiar nu-ti dai seama ca iti bati joc de tine. De rea si nemernica ce iesti vei ramane fata batrana, ca D-nezeu nu ajuta oamenii haini fara scrupule si fara inima. Sunteti servitorii lui Voiculescu, numai nemernici .

    3
    1

  • ica pe 9 Feb 2013, 16:08
    decadenta morala

    Intr-o lume nebuna de legat,aceste doua creaturi ,,simona,adriana".au reusit sa demonstreze ca valorie umane sunt disparute.ModuL in care trebuie ajutata aceasta fiinta nu trebuie sa duca la distrugerea morala ,atit cit mai este,a IOANEI, ea atit poate,trebuie sa se tina cont de faptul ca mai mult nu poate mintal,nu sa se exploateze acest caz.Cind vad cit de patetice au fost cele doua ,,maimute" imi vine sa dau in televizor.C.N.A doarme,asistenta sociala doarme,cei de la drepturile omului se distreaza si ei oare?Suntem in U.E. sau in jungla?

    9
    1

  • Maria pe 8 Feb 2013, 18:51
    Ca sa vezi...

    Eu zic doar atat: in acel context Ioana Tufar avea atitudinea unei doamne, parea o doamna in comparatie cu celelalte doua ... femei. Si asta spune atat de multe despre toata situatia aceea si despre ceea ce se transmite prin intermediul acestor emisiuni de la antena 1, atat in timpul zilei cat si seara. ASCULTATI-MI SFATUL: platiti inca 15 lei la abonament si luati pachetul intreg Discovery!!!

    5
    2

  • cornelia pe 8 Feb 2013, 17:26
    emisiuni de televiziune

    In sfarsit, ROMANII au avut curajul sa demonstreze ca nu suntem un popor de nenorociti si manipulati! Daca in fiecare zi televiziunile ne prezinta doar crime, violuri, hotii, cum am putea fii oare altfel decat un popor de criminali, violatori si hoti. Emisiunile au un rol esential in educatie, stiti foarte bine, atunci de ce? de ce? de ce oare constient ne batem joc de educatia si viitorul unui popor? De ce oare cred prezentatorii acelor emisiuni ieftine ca romanii au nevoie doar de imagini vulgare si obscene? Romanilor acum e momentul sa luati o atitudine ferma pentru schimbarea starii bolnavicioase in care ne aflam. Haideti sa nu mai permitem sa ne vicieze mintile si ochii cu emisiuni compromitatoare. INFIECARE ZI tot romanul e obligat sa vada doar femei dezbracate, usuratice, false, se vorbeste doar despre silicoane, buze umflate, etc, si deloc despre subiecte serioase, despre cum putem ajunge la o dezvoltare fizica, morala si sociala. Cuvantul si dorinta romanului conteaza, cereti asadar voi cei care v-ati manifestat dezaprobarea fata de spalarea creierului prin informatiile josnice care ni se ofera zilnic, stoparea acestor programe. Daca nu se vor lua masuri, aveti curajul sa nu mai urmariti aceste posturi, care asa cum spunea un roman inainte, vor disparea nemaiavand audienta.

    8
    0

  • anca pe 8 Feb 2013, 16:34
    sa plateasca

    Astea doua ar trebui date afara din televiziune iar CNA ar trebui sa interzica un astfel de gen de emisiuni.In afara de kanal D toate celelalte posturi tv particulare au devenit o hazna , de la ceea ce prezinta, la prezentatori.In loc sa aiba un rol cit de cit educativ sint niste colectii de dejectii si promiscuitate.Si ma refer si la televiziunile de stiri, nu numai la cele comerciale.Peste tot asa numiti jurnalisti , detinatori ai adevarului suprem, lipsiti de respect fata de invitati si telespectatori.Recordul la cele de stiri il detine Dana Grecu.la celellate nu pot sa spun ca nu ma mai uit de mult sa o vad de dragusanu, bote, si tot felul de emisiuni care de care mai timpite.

    9
    1

  • costantin pe 8 Feb 2013, 12:15
    adevarul e la mijloc

    Corect, cele doua patzac hine ar trebui sa-si ia rasplata binemeritata. Dar sa dispara de pe firmament si putoarea asta ordinara de ioana tufara. este o excroaca sentimentala. este bolnava. sper ca va amintiti cand s-a tot spus pe toate posturile de TV de sumele uriase de sute de milioane incasate de la diversi si care i-a papat pe bautura si tzigari, traind intr-o mizerie crunta. ACUM N-O SCOATETI VICTIMA pe ioana tufaru. daca e bolnava psihic faceti-i un potop de bine si lamuriti-o sa se trateze. este apta de munca, este tanara sa munceasca nu sa stea la mila poporului roman. faptul e e fiica cui e nu-i da dreptul sa profite si sa prosteasca pe toata lumea. Adevarat, cele doua au gresit si poate ca CNA-ul se va sesiza, dar....scoateti-o si pe ezcroaca asta mica de pe sticla. AJUNGE!

    8
    4

  • Irina pe 8 Feb 2013, 10:13
    Model in viata sau nu?

    http://www.youtube.com/watch?v=jh06_ePtmbw

    0
    0

  • george pe 8 Feb 2013, 08:39
    DOUA "CELEBRE"PATETICE

    Simona soi Bahmu trebuie sa dispara de pe sticla. Sunt doua jalnice anagramate si pline de ifose ce duc orice discutie in derizoriu. MAI VARANE DACA TRANSPIRI PENTRU BANI NU-TI PERMITI SA PLATESTI ASA CARACTERE CENTURISTE !

    11
    2

  • Malvina pe 8 Feb 2013, 08:30
    ISTERII TARDIVE

    Eu chiar nu pricep reactiile furibunde ale publicului. Emisiuni de felul asta au fost si vor mai fi. Ele sunt rezultatul a douazeci de ani in care massmedia a promovat o anumita imagine a femeii romance: o cocota vopsita, usor de cumparat, rea de gura, consumatoare de telenovele si de haine de la milano, cu un nivel foarte redus al intelectului si al decentei. O generatie de tinere fete si femei s-au lasat inspirate de prostituatele de lux, care poarta titlul generic de "cantareata" sau "actrita", ajungand sa-si doreasca sa ajunga precum ele. E prea tarziu si e prea fara de rost sa va isterizati: manelizarea Romaniei e ireversibila. Pana la urma, ce modele de promovat au mai ramas? Marile doamne ale tarii noastre sunt plecate dintre noi sau sunt prea in varsta pentru a-si forma ucenice care sa ajute la crearea unei noi imagini, ridicand statusul femeilor. Romancele nu mai au de la cine sa invete ce inseamna bunul gust, decenta, eleganta si, mai ales, ce inseamna o viata dedicata copiilor, familiei, muncii si actelor de caritate. Preacurvia, consumismul si superficialitatea sunt acum la moda .Nimeni si nimic nu mai pot schimba starea asta de fapt.

    18
    0

  • ela pe 8 Feb 2013, 07:30
    totul se plateste

    de umilinta vor avea parte si gherghe si bahmuteanta.legea cauza si efect.ce sameni aia culegi

    14
    1

  • laura pe 7 Feb 2013, 20:39
    simona

    toata lumea o judeca pe simona dar ea isi face doar meseria, ioana asta cica e bolnava mental dar pt .bani ar face orice ,sunt multi copii orfani si care totusi au muncit macar pe cand ioana asteapta doar sa primeasca ...vai si amar

    3
    21

  • Mari pe 7 Feb 2013, 19:25
    Divortata de n ori de acelasi barbat da lectii altor femei ??? !!!!

    Bahmuteanco oi fi tu aranjata si imbracata bine dar esti proasta rau femeie, este stupid sa faci aceeasi greseala de mai multe ori ! Inainte sa-i inveti pe altii sa se ingrijeasca du-te si ingrijeste-te tu la cap!

    20
    1

  • gina gabriela pe 7 Feb 2013, 19:19
    doua sugative-

    La cat ati supt voi sunteti mai mizerabile si ma i spucate ca Ioana.Saraca ANDA CALUGAREANU cred ca se intoarce in mormant la cat e de batjocorita fica sa.Daca se stie ca e bolnava la ce isi bat joc de ea?Roata se intoarce intr o zi .

    20
    1

  • Diana pe 7 Feb 2013, 18:17
    Simona si Bahmu

    De Bahmu m-am saturat pana peste cap,pe ca canal TV dau ma intalnesc cu madam tigaie,la Acces direst,Bahmu su pensia alimentara,la Capatos Bahmu pe tejaghea la vanzare.Stop! Ajunge gasiti altceva,e perimata ,trecuta si rascoapta. Simona alta gogorita,murdara la gura de cate mizerii spune si arata in emisiunile ei.Rusine Simona,ce-ai avut cu Nadia?Tu cu cine sau cu ce te mai iubesti? Zi si despre viata ta cred ca este destul de interesant sa aflam si noi picanterii despre tine,despre vacantele tale,ei ce zici? Pe cand ...

    18
    3

  • alexia pe 7 Feb 2013, 17:57
    scandalos

    Singurul mod de-a scapa de astfel de emisiuni este acela in care romanii vor renunta sa le mai urmareasca , astfel televiziunile acestea care promoveaza circul acesta degradant , se vor exclude singure de pe piata . Oameni buni , renuntati la astfel de emisiuni ...Cat despre cele doua cutre , nu au ce cauta in mass- media .Pe Bahmuteanu eu nu as angaja-o nici daca m-ar plati ea ...

    34
    1

  • milida pe 7 Feb 2013, 17:40
    Simona

    Simona este moderator si primeste in studio pe cei care vor sa-si spuna pasul,iar daca Bahmuteanca a facut remarci nesimtite la adresa Ioanei Tufaru,cred ca nu merita sa fie pedepsita Simona,insa Bahmuteanca merita sa fie data afara de la Antena si sa nu mai fie acceptata sa-si dea aerele de mahalagioaica,cu lipsa celor sapte ani de acasa.Nu ma mira ca Prigoana i-a facut vant,sa scape de ea.O astfel de femeie trebuie tinuta la distanta pentru ca spurca si distruge tot ce intalneste.

    11
    8

  • andrei pe 7 Feb 2013, 16:49
    Dar de Prodanca Brotaca ati uitat?

    Nu stiu cum de nu s-au luat masuri dupa prezenta Brotacei in studio,dupa ce a jignit-o in ultimul hal pe biata fiinta. Niciodata nu am inteles ce naiba avea PRODAN IONELA de aparea la TV,inainte de 89.si ,mai ales cum a ajuns atat de bogata.Talent======0000000.Poate o fi ajutat-o necuratul pentru rautatea din ea.

    17
    3

  • mimi pe 7 Feb 2013, 16:23
    merita

    Simona Gherghe merita 2 negri. Unul in fata si unul in spate. Ailalta merita niste negi pe fatza

    24
    3

  • RADU IOAN pe 7 Feb 2013, 15:20
    COLEGE LA CATARAMA

    AR MERITA SA LOCUIASCA IMPREUNA SA-I DEA SI IOANEI APA,SPOIALA PARCA-S IEPELE LUI MIHAI VITEAZU' SI A LUI STEFAN CEL MARE!

    17
    1

  • o mama pe 7 Feb 2013, 15:18
    Afara de la Antene, nenorocitilor!

    Daca d-l Voiculescu are demnitate, si sunt sigura ca o are, sa le dea afara pe nemernice, asemenea femei n-au ce sa caute pe micul ecran ca sa ne prezinte modele de viata. E inadmisibil ce s-a-tamplat, barbatul acela, reporterul, chiar n-are ce cauta intr-un trust media. Domnule Voiculescu, oamenii astia va fac de rusine, si eu sunt mama care isi creste copilul fara tata si m-ar durea sufletul ca cineva sa se poarte in acest fel cu el. Stiu cat a suferit si cat de mult ii simte lipsa, stiu ce inseamna lacrimile unui copil care-si vrea tatal langa el...Stiu ce inseamna figura unui copil care priveste o poza pe o cruce si mai stiu ce-nseamna ignoranta celor din jur in astfel de momente.

    27
    3

  • cora pe 7 Feb 2013, 15:03
    penibilul de pe ecranele noastre ...

    In SFIRSIT un articol complet , la OBIECT , de nota 20 , care nu mai necesita comentarii ! FELICITARI autorilor ! Deci..., se poate , cind se vrea ! De postari de genul acesta avem nevoie ! Bravo lor , sa continue ! Pentru cele 2... '' DIVE'' , nici un DRAM de respect ; pentru cea INDOLENTA , indiferent a cui Odrasla e , nu merita nici macar Osteneala sa ma pronunt ! Succes site-ului !

    32
    1

  • unu pe 7 Feb 2013, 14:46
    reactie

    consider ca exista foarte multe "greseli" monstruoase la tv iar CNA-ul are (intentionat sau nu) prea putina putere!!!!! Sa arati intr-o emisiune cum se masturba "Tudi" cu declaratie pt Oana Zavoranu, si sa pui sigla AP (cu acordul parintilor) ????!!!!!! Vi se pare normal? Toate asa-zisele "reality-show-uri" de doi bani??? TOATE video-clipurile in care toata lumea se saruta cu toata lumea??? La emisiuni de stiri (STIRI???) sa ni se prezinte violuri, crime... la unele posturi tv nici macar nu se difuzeaza stiri externe. Parca nici n-ar trebui sa stim pe ce lume traim.. sa fim cat mai izolati si manipulati!!! asta nu mai e demult televiziune!!! Ei fac rating bazat pe dezgustul nostru al majoritatii telespectatorilor!! EU CRED CA ROMANIA NU E ASA!!! ROMANII NU SUNT ASA!!!! MASS-MEDIA GRESESTE FOARTE MULT SPUNAND CA ASTA FACE AUDIENTA!! E o audienta plina de scarba!! Asta sa vrem unii de la altii???

    12
    1

  • criss pe 7 Feb 2013, 14:33
    jeguri umane

    ar trebui sa li se interzica sa mai apara la tv. jegoasele. ele sunt mai jegoase decat ioana

    23
    2

  • iord pe 7 Feb 2013, 14:28
    fara cuvinte

    ceea ce se intampla acum in Romania nu este decat rezultatul aceeptantei noastre. Acesta este modul in care, astazi, sunt prezentate tragediile oamenilor simpli..intradevar intro forma atat de "emotionanta" incat cele 2 prezentatoare nu se mai puteau opri din jigniri...pentru a ne arata noua, telespectatorilor....CE? ca unii dintre noi sunt neingrijiti din motive financiare sau poate psihice?

    24
    2

  • marian pe 7 Feb 2013, 14:25
    Ce ar merita

    Ar merita ca macar o luna sa fie transpuse in viata si cu mintea Ioanei.

    22
    2

  • Boby pe 7 Feb 2013, 14:17
    O mizerie

    Am vizionat ieri o telenovela, in care dra Gherghe Simona se jelea ca nu e de vina, dand de inteles ca acel reportaj i-ar fi fost impus. Daca avea coloana vertebrala, demisiona. Avea unde sa se duca... nu era muritoare de foame, mai ales ca la castiga o poala de bani. Eu nu imi pot da seama cum de autoritatile nu se autosesizeaza in cazul asta. Din punctul meu de vedere, Tufaru este bolnava psihic. Nu te poate umili nimeni in halul ala si tu sa razi ca tuta. Am mai vazut-o si in alte emisiuni si, parerea mea, e ca are o dizabilitate. Cat despre Bahmuteanca... e clar de ce s-a dus nea Prigoana, de altfel, nici el vreo usa de biserica.

    31
    1

  • MIA pe 7 Feb 2013, 14:00
    DAUNE MORALE

    SA II DEA NISTE DAUNE MORALE MAI CONSISTENTE CA SA FIM SI NOI MULTUMITI DAR SI IOANA .SI SA CONSIDERE CA A FOST TOTUL REGIZAT

    14
    1

  • diana pe 7 Feb 2013, 13:55
    ehe

    de bahmuteanca s-o fi saturat prigoana dar de fata batrana numita simona gherghe nici macar cine sa se sature nu are. nu se lipesc relatiile serioase/barbatii de doamne'ajuta de ea cum nu se lipeste nuca de perete! SIMONA ESTI JALNICA DIN TOATE PUNCETELE DE VEDERE. SI NU ESTE O PARERE RECENTA! NU MAI VISA LA BOTE CA NU-I DE NIVELUL TAU, FEMEIE HAINA CE ESTI!

    21
    4

  • cristina pe 7 Feb 2013, 13:54
    Bataie de joc!

    Televiziunile nu mai stiu cum sa creasca raitingul in emisiunile de divertisment si afiseaza tot felul de persoane pe care le supun tot mai mult penibilului, persoane gen Ioana Tufaru, Daniela Crudu, Simona Senzual, Bianca Dragusan si altele care daca nu se dezbraca umpic si isi freaca fundul si sanii de ecran, nu se simt bine! Ne-am saturat de atata curvie! Nu mai suportam!

    19
    0

  • Roxana pe 7 Feb 2013, 13:48
    Pentru Simona !

    Ai o alunita langa gura, ce faceai daca iti crestea pe nas ? Te plimba cineva cu circul ?

    19
    3

  • rick pe 7 Feb 2013, 13:43
    o fac ca curvele pe maidan pentru bani

    bahmuteanu a fost sub orice critica, a lovit in tot fara sa se uite la nimic si a uitat sa mai fie un bun crestin. ok, nu esti de acord cu modul de a fi a celuilalt, iti provoaca scarba o anumita persoana, dar de ce nu ii spui personal? de ce simti nevoia sa il jignesti in fata tuturor? gherghe din ce am obs incerca sa tempereze situatia, era uimita de ce se intampla si voia sa o mai potoleasca pe bahmu, dar aia e tiganca pana la capat!!!! sa isi vada de tigaile ei si de certurile fara sfarsit cu prigonitu din viata ei. dar de marutza ce ziceti? ca parca el a inceput cu tampeniile astea la tv ptr cresterea audientei? da in om pana nu mai poti ca deh tu esti perfect! mi e mila de andra, ea pare o persoana cu frica lui dumnezeu pe cand marutza calca peste toti, n are loialitate pentru nimeni si nimic

    19
    1

  • radu pe 7 Feb 2013, 13:14
    sanctiuni

    ce mai este oare drept in Romania asta?Multi oameni,copii nu au ce manca in timp ce astfel de ,,vedete'' precum Simona Gherghe,Bahmuteanu,Maruta,Capatos si altii ca ei sunt platiti cu mii de euro?Pt ce acesti bani?Ne vaitam ca nu avem cultura.Pai ce se da la Tv ca sa educam poporul.Eu nu privesc astfel de emisiuni ,dar citind presa nu am cum sa nu vad ce se intampla.De ff multi ani sunt revoltata de ceea ce difuzeaza televiziunile si vad ca CNA-ul nu face numic in acest sens.Noi nu avem nevoie de rating,nici sa vedem toate scursurile societatii pe post de vedete.Da,imi pare rau ca a avut o viata foarte grea aceasta femeie,insa cine vrea sa o ajute sa o faca fara a face subiecte de Tv din asta.Educati tineretul cu programe care sa va faca cinste.Salariile imense cu care-i platiti pe acesti prezentatori,sau ce or fi ei,dati-le la saraci ,iar pe ei puneti-i sa munceasca pe 300-500 ron ca sa invete ce inseamna saracia si sa fie verticali.

    18
    1

  • Gusti pe 7 Feb 2013, 11:54
    Rusine

    Este ingrozitor ce se intampla la asa zisele "emisiuni de divertisment".Sunt aduse nulitati pe post de vedete ,sunt umilite persoane fara discernamant.Domnisoarei Simona nu ii este rusine de parintii ei care,banuiesc ,i-au dat o educatie,sa se preteze la asa ceva? De la Bahmu n-am nici o pretentie

    26
    2

  • janagrosu pe 7 Feb 2013, 11:53
    RUSINEEEEEEEEEEEEE ANTENA3 si PROTV !

    Daca in locul Ioanei Tufaru era propriul vostru copil, ajuns in aceeasi situatie prin niste conjuncturi nefericite , ati mai fi facut o astfel de emisiune doa;nelor si domnilor de la Antena 1 si ProTV ? Dumneavoastra nu mai aveti suflet ? In loc de constiinta aveti doar rating ? RUSINEEEEEE ! CNA -ul doarme ?

    26
    2

  • lili pe 7 Feb 2013, 11:41
    nu mai vizionati emisiunea Simonei Gherghe

    in acea zi ma uitam la Acces Direct ! Am fost pur si simplu socata de atitudinea Adrianei Bahmutean! ADRIANAAAA pt o emisiune in care esti platita cu ceva banuti ,chiar te-ai transformat in monstru ??? Fata draga , ai si tu copii,,,,,,SIMONAAAAAAAAAAA erai zana buna ,,,,,ce este cu tine fata ? Ti-ai vandut sufletul ??? Nu doar ca emisiunea era de o sfidare a bunului simt rar intalnita ,,,,dar nesimtirea Adrianei si a rahatului ala de reporter m-a facut sa iau o decizie :NU MA MAI UIT LA SIMONA GHERGHE ! asta trebuie sa fie pedeapsa ! sa inteleaga toate televiziunila ca nu asta ne dorim ,,,nici macar nu trebuia sa ii mai permitem Simonei sa-si ceara scuze ,sa planga in diresct ! Nu te mai credem SIMONA ! Am vazut ce esti de fapt ! Tu mai dezamagit f mult , ca despre Bahmuteanu ,,,,,nu a fost asa o mirare mare ! PACAT!!!!!

    34
    1

  • Aikon007 pe 7 Feb 2013, 11:34
    Ptr Maria !!!

    Buna Maria nu ai inteles ceva Ioana Tufaru sufera de un fel de Retard ( Adica nu prea o duce Mintea sa Judece anumite chestii ) , si vazand acest lucru anumite Televiziuni au Profitat de Retardul Femeii . Ti se pare corect sa nu poti judeca si altcineva sa profite de tine?

    23
    4

  • nana pe 7 Feb 2013, 11:11
    ajutati oamenii dar fara sa-i umiliti

    Simona se plange ca,vezi Doamne, e rau inteleasa . NU, Simona ,oamenii te inteleg perfect, vrei doar sa-ti iei un salariu frumusel si in rest te doare ...undeva de "invitatii" pe seama carora faceti circ. Daca voiai sa o ajuti pe aceasta amarata ii faceati o donatie substantiala din partea Antenelor si a ta personal,nu era cazul sa o mai umiliti in public. Ar trebui ca organizatiile pentru drepturile omului sa protesteze. ATI DEPASIT ORICE LIMITE!

    32
    2

  • Maria pe 7 Feb 2013, 11:03
    prost gust

    ma lasati cu atata mila? pentru cine? e o nespalata, o profitoare si cam atat. pacat de numele mamei ei. ce sa spun, viata a lovit-o de multe ori...parintii mei au murit cand aveam doi ani, am ost crescuta de bunicul meu pana la 9 ani, cand acesta a murit. apoi am fost plimbata pe la orfelinate si rude indepartate pana la 18 ani cand m-am trezit aruncata in strada. acum am 32 de ani, sunt fizioterapeut, am o casa a mea, si doi copii frumosi. faptul ca ai avut greutati nu e o scuza sa nu te speli si sa te prostituezi. credeti ca ea sufera? o doare-n cot de toti si de toate. cand o vezi, primul impuls este sa iti fie mila de ea, dar cred ca nu merita asta. ii place sa apara la tv, in plus e platita pentru asta.

    22
    24

  • Aikon007 pe 7 Feb 2013, 10:59
    Buna !!!

    Buna asa cum am scris si ieri pe alt reportaj al acestui site eva.ro din pacate nu doar Simona Gheorghe si Bahmuteanca sunt de vina eu cred ca Noi Lumea care ne-am uitat la Acest circ si ne-am amuzat sau oripilat crescand audienta Antenei1 si a Pro-Tv -ului le-am facut exact pe plac .I-am pus sa inventeze diferite chesti ptr a atrage cati mai multi telespectatori.Daca 1 zi nu ne mai uitam la aceste emisiuni Acces Direct , Un show pacatos ( Care dupa parerea mea mai mare prostie nu am vazut ) , si Happy Hour a doua zi cautau alte subiecte da tinandule rating-ul ridicat le-am facut exact ceea ce aveau nevoie sa cauta sa mai inventeze cum sa Umileasca o Handicapa nu e vina Ioanei Tufaru ca este retarda asa sa nascut nu o putem acuza ca a acceptat sa faca ce au pus-o cei de la AceesDirect sau alte emisiuni.

    19
    6

  • MIHAELA RUSU pe 7 Feb 2013, 10:44
    SDFGJKL;

    BAHMUTEANCA SA_SI VADA GUNOIUL DIN OCHII EI ,CA NU MAI STIE NUMARUL BARBATILOR, NU CU CE SE IMBRACA IOANA SAU DACA SE SPALA!NU_I PROBLEMA NIMANUI ASTA!

    20
    0

  • cora pe 7 Feb 2013, 10:41
    pedeapsa?

    sa locuiasca toate trei intr-un loc izolat sa vedem care supravietuieste mai bine/gherghe fara toale de firma,bahmu fara betisoare de urechi si dezinfectant sau amarata aia.........??????

    22
    1

  • Alexa pe 7 Feb 2013, 10:30
    Cine este aceasta fiinta?

    Deci am citit acest articol din pura curiozitate ca tot apare in ultima vreme peste tot. M-am intrebat. Cine-i aceasta "lady" si ce-a patit biata de ea? Constat ca a binevoit sa se dezbrace la diferite emisiuni tv pt bani. Si atunci? Ce vroia? O statuie? Eu oricum nu inteleg de ce va uitati la astfel de show-uri. Parerea mea e ca distrug materia cenusie. Sunt atatea alte programe tv sau carti bune de citit... Majoritatea blameaza, dar v-ati uitat! Ca altfel, de unde audienta record? Deci eu nici macar nu binevoiesc sa urmaresc emisiuni de can-can, scandal si ghiduri despre cum sa omoram capra veciunului. Pana ieri nu staim cine este aceasta fiinta si sincer nu consider ca am pierdut nimic. Sunt doar niste pareri personale si va rog sa le tratati ca atare, nu trebuie sa dati cu pietre.

    17
    4

  • cornelia pe 7 Feb 2013, 10:13
    Raspuns doamnei eleonora

    Stimata Doamna, Adriana Bahmuteanu si Simona G nu au decazut. Erau acolo de mai mult timp. Din pacate acum am observat noi si acum am luat atitudine. Vi se pare ca circul televiziunilor unde lucreaza cele doua doamne are alte subiecte etice? Nu. Sincer, noi am sters din grila de programe OTV (bine ca nu mai exista) Kanal D. DIn pacate Nu pot sterge si Antena 1 si ProTv. Dar pot alege sa inchid televizorul si sa aleg alte activitati. In trecut ne-am desfiintat boierimea pentru ca erau prea bogati (in fine, eu am citit altceva. Pentru ca aveau bani erau singurii care aveau acces la studii. Si pentru acest lucru comunistii i-au desfiintat). Apoi am desfiintat intelectualii. Acum desfiintam tot ceea ce inseamana etica profesionala si inerent oamenii care isi fac meseria pe principii sanatoase. Si ce promovam in schimb? Tatele, pilele, amantele etc. Vi se are sanatos ca cei care vin tin urma sa creasca cu aceste valori? Si nu este o intrebare pentru doamna eleonora!

    35
    2

  • cornelia pe 7 Feb 2013, 10:06
    Dragilor, de ce va luati de subiectul ioana tufaru cand intreaga societate sta pe acelasi butoi cu pulbere?

    Dragii mei, Ioana Tufaru intamplator sau nu este un om de care societatea se bucura. In acelasi mod se bucura de crime, de violuri, de accidente fatale, de mita, coruptie si multe altele... Daca credeti ca este sigurul subiect care aduce audienta ei bine nu este... Societatea asta sta pe un butoi cu pulbere care sta sa explodeze oricand. Non valoarea e la mare pret in aceasta societate. Cu cat esti mai nonvaloros si cu cat ai mai multe conexiuni in spate cu atat iesi mai in fata. Unii dintre noi suntem NIMENI dara ajungem sa fim CINEVA pe baza promovarii nonvalorilor. Toti vrem sa fim cineva dar foarte putini vor sa faca ceva. Din pacate cei care fac ceva nu creaza audienta. Pana la urma de ce ar crea audienta un om care chiar face ceva? Mai bine sa furam, sa mintim, sa ucidem, sa ne angajam pe pile si pe relatii, sa promovam oamenii care au putine cunostinte dar multe relatii, sa facem bani cu orice pret. Vi se pare cunoscut? Eu cred ca da. Aceasta este imaginea mass mediei din ziua de azi. Vor ajuge ca toti cei care recunosc valoarea sa isi creeze propriile mijloace de interactiune si sa ii lase pe prosti sa ii conduca. Nu asta se intampla deja? Va doresc succes. Este un pas mare pentru ca ati luat atitudine. DIn pacate nu puteti acoperi cu aceasta toate subiectele demne de atentia voastra care pot schimba societatea in mai bine. Mai devreme sau mai tarziu veti deranja pe cineva. Si va fi nevoie sa va opriti. NU? inca o data mult success!

    19
    1

  • anele48 pe 7 Feb 2013, 10:05
    anele48

    AFARA CU ELE DIN TELEVIZIUNE

    22
    3
Pagina « 1 2 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod