Justin Timberlake a confirmat că va deveni tată

Cântăreţul şi actorul american a confirmat, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a lui, faptul că va deveni în curând tată, întrucât soţia sa, actriţa Jessica Biel, este însărcinată cu primul copil al cuplului.

"Mulţumesc tuturor pentru urările transmise cu ocazia aniversării mele. În acest an, am primit cel mai frumos cadou, pe care nu l-am primit niciodată până acum. Nu mai am răbdare", a scris Justin Timberlake într-un mesaj publicat pe contul său de pe platforma Instagram. Mesajul a fost însoţit de hashtag-urile "#FatăSauBăiat", "#NuŞtiiNiciodată", "#NiciMăcarNoiNuŞtim" şi "#AcceptămPariuri".

Alături de acest mesaj, starul american a publicat şi o fotografie care îl prezintă în timp ce sărută, în zăpadă, abdomenul proeminent de femeie însărcinată al actriţei Jessica Biel.

Jessica Biel şi Justin Timberlake s-au logodit în timpul vacanţei de Crăciun din 2011 şi s-au căsătorit pe 19 octombrie 2012, într-o ceremonie restrânsă, care a avut loc în Borgo Egnazia, din sudul Italiei, notează Mediafax.

Cântăreţul, compozitorul şi actorul Justin Timberlake, în vârstă de 34 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync şi a fost recompensat cu nouă premii Grammy şi patru premii Emmy.

În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", în 2006.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod