Ce trebuie să ştim când achiziţionăm o baterie sanitară

Pentru cei mai mulţi dintre noi, o baterie sanitară este un obiect prin care trece apa. Totuşi, folosim bateriile sanitare de dimineaţă, când ne pregătim cafeaua, până seara, când ne relaxăm în cadă după o zi plină. Poate că un obiect care ne serveşte zilnic cu discreţie şi eficienţă merită mai multă atenţie.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, o baterie sanitară este un obiect prin care trece apa. Totuşi, folosim bateriile sanitare de dimineaţă, când ne pregătim cafeaua, până seara, când ne relaxăm în cadă după o zi plină. Poate că un obiect care ne serveşte zilnic cu discreţie şi eficienţă merită mai multă atenţie.

Indiferent cât de mare sau mică este baia sau bucătăria voastră, există elemente care pot personaliza spaţiul oferindu-i acel ceva special. Orice amenajare începe cu alegerea culorilor şi a obiectelor de bază. În cazul unei băi, obiectele sanitare şi mobilierul sunt primele elemente care completează decorul. Iar un produs de calitate dispune de funcţionalităţi inteligente menite să vă facă viaţa mai frumoasă, mai confortabilă şi chiar să vă ajute să economisiţi apă şi, prin urmare, bani.  

Pentru a veni în sprijinul cumpărătorilor, am identificat 6 caracteristici esenţiale de care trebuie să ţinem cont atunci când achiziţionam o baterie sanitară:

1.    Durată de viaţă şi perioadă de garanţie şi post garanţie îndelungate. Potrivit legislaţiei europene în domeniu, o baterie pentru baie sau bucătărie poate avea o perioadă de garanţie de maxim 5 ani. Se recomandă să luaţi în considerare şi perioada de post garantie, care în cazul produselor Kludi perioada de post garanţie este de 10 ani.
Alegeţi, aşadar, acele produse cu un nivel cât mai ridicat de fiabilitate. În acest sens, este bine de ştiut că bateriile Kludi sunt concepute să funcţioneze pe o perioadă medie de 20 de ani adică echivalentul a 240.000 de cicluri de operare a bateriei, corespunzător utilizării într-o familie cu 4 persoane.

2.    Economie de apă. Având în vedere creşterea galopantă a tarifului la apă este important să alegem acele baterii sanitare care permit cea mai mare economie de apă. Kludi a dezvoltat o nouă tehnologie, perlatorul S-pointer, disponibilă la toate bateriile pentru lavoar şi care determină o economie  de apă de minim 40%, în vreme ce bateriile cu senzor ridică pragul de economie până la 70%. Pentru aceia dintre noi care iubesc mediul înconjurător şi care respectă resursele naturale şi le utilizează cu responsabilitate, vor avea un motiv în plus să aleagă bateriile Kludi. Compania germană este conştientă de faptul că o cincime din populaţia lumii nu are acces la apă potabilă şi de aceea s-a alăturat campaniei „Blue Responsibility”, prin care cei mai importanţi producători de obiecte sanitare din lume prezintă numai produse cu competenţe reale în domeniul soluţiilor sanitare sustenabile.

3.    Respect pentru mediu. Bateriile sanitare de la Kludi sunt clasificate WELL (WELL este un sistem de clasificare pentru care randamentul energetic şi conservarea resurselor sunt criterii importante de achiziţie).

4.
Confort în utilizare.
Există mai mulţi factori care determină confortul în utilizarea
unei baterii de baie sau bucătărie:
•    Reglarea fină şi uşoară a debitului de apă şi a temperaturii este dată de un unghi cât mai mare (între 90 şi 125 de grade) de manevrare a mânerului, ce conferă o plajă largă de opţiuni în setarea combinaţiei optime de apă rece şi apa caldă.
•    Probabil că ştiţi cât de greu puteţi utiliza o baterie de la grupul sanitar dintr-un avion sau tren. Înălţimea bateriei şi/sau lungimea pipei determină spaţiul de confort unde vă puteţi spăla mâinile fără să atingeţi bateria sau lavoarul. Acesta este indexul de confort, care la bateriile de lavoar Kludi este foarte ridicat, pornind de la 4.400 mmp.
•    În plus, perlatorul S-pointer de la Kludi vă ajută să nu vă stropiţi atunci când folosiţi bateria. Perlatorul S-pointer este un sistem care poate regla direcţia jetului de apă cu o simplă atingere a degetului, adaptând unghiul cu care jetul loveşte suprafaţa lavoarului.
•    Silenţiozitatea este un alt factor important de confort. Achiziţionaţi, deci, baterii sanitare din clasa 1 de zgomot, adică 20 de decibeli, beneficiu pe care toate bateriile Kludi îl oferă.

5. Aspectul şi designul bateriei trebuie să se potrivească formei, culorii şi finisajului celorlalte obiecte sanitare şi de mobilier din baie, respectiv, bucătărie.
Designerii atrag atenţia asupra faptului că, deşi pot fi ignorate sau considerate banale, bateriile sanitare au un rol foarte important în amenajare. Înainte de a face o achiziţie, consultaţi cataloagele şi site-urile producătorilor sau apelaţi la consultanţii de specialitate din magazinele de profil, pentru a înţelege detaliile aparent minore, dar semnificative, care fac diferenţa între tipurile de produse. Recomandarea specialiştilor în amenajări este de a încerca să personalizaţi încăperea pentru baie cu accesorii care să vă definească. Indiferent că este vorba despre forme rotunjite sau dure, linii clare, atemporale, suprafeţe cromate, din inox sau mate, disponibile şi în alb sau negru, Kludi oferă o gamă variată de produse pentru cele mai sofisticate gusturi.

6.    Siguranţa. Pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când suntem plecaţi de acasă, racordurile bateriei trebuie să reziste la fluctuaţii mari de presiune şi să nu se defecteze, declanşând o inundaţie. Pentru a evita un asemenea risc, toate bateriile Kludi sunt testate la presiune înaltă, de 15 bari, înainte să fie distribuite pentru vânzare.

Companie inovatoare, lider pe segmentul de baterii sanitare pentru baie şi bucătărie, Kludi şi-a asumat rolul de a impune pieţei cele mai înalte standarde de calitate. În acest sens, Kludi a început derularea campaniei „Dualitate”, de informare a consumatorului final, şi care evidenţiază atât beneficiile de natură funcţională ale unei baterii sanitare, precum şi cele legate de multiplele opţiuni de design în care aceste produse sunt disponibile.

Kludi este lider de piaţă în segmentul bateriilor de bucătărie în Germania, Austria şi Elveţia.
Fondată în Germania în anul 1926, compania are, în prezent, peste 1.000 de angajaţi în toată lumea şi o cifră de afaceri de aproximativ 100 milioane de Euro. Kludi dezvoltă şi produce baterii de lux pentru baie şi bucătărie, sisteme de duş şi accesorii pentru baie, precum şi baterii medicale pentru clinici. Compania deţine fabrici în Germania, Austria, Ungaria, Polonia, un joint-venture Kludi – RAK în Emiratele Arabe Unite şi centre de comercializare în România, Germania, Austria, Olanda, Franţa, Polonia, Ungaria, Elveţia, Republica Cehă, Slovacia, Rusia, Dubai, Thailanda. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.kludi.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod