Alyssa Milano este însărcinată

Actriţa americană, una dintre protagonistele serialului "Farmece/ Charmed", este din nou însărcinată şi va deveni mamă pentru a doua oară, spre sfârşitul anului 2014.
Vedeta americană, în vârstă de 41 de ani, şi soţul ei, David Bugliari, au deja împreună un fiu, Milo, născut în august 2011.

"Suntem foarte fericiţi să vă anunţăm că Milo va deveni fratele cel mare!", a anunţat actriţa, vineri, pe site-ul ei, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.

Alyssa Milano şi David Bugliari, în vârstă de 35 de ani, impresar la Creative Artists Agency, s-au căsătorit în august 2009, la New Jersey, după o relaţie de trei ani.

Alyssa Milano, născută pe 19 decembrie 1972, este o actriţă şi fostă cântăreaţă americană, ce s-a făcut remarcată după ce a urcat pe scenă pe Broadway, în spectacolul "Annie".
Ea a devenit cunoscută pe plan internaţional graţie rolurilor Samantha Micelli din serialul "Cine este şeful?/ Who's the Boss?" şi Phoebe Halliwell din serialul "Farmece/ Charmed".


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod