Adriana Lima, prima femeie însărcinată în calendarul Pirelli

Adriana Lima, care a anunţat în luna martie că este însărcinată cu al doilea copil, cu soţul ei, jucătorul de baschet sârb Marko Jaric, îşi arată formele de femeie însărcinată pozând într-o rochie neagră, într-un pictorial pentru ediţia din 2013 a calendarului Pirelli, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.
Adriana Lima, care a anunţat în luna martie că este însărcinată cu al doilea copil, cu soţul ei, jucătorul de baschet sârb Marko Jaric, îşi arată formele de femeie însărcinată pozând într-o rochie neagră, într-un pictorial pentru ediţia din 2013 a calendarului Pirelli, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.

Potrivit ediţiei italiene a revistei Vanity Fair, pictorialul a fost realizat la Rio de Janeiro. "Pentru prima dată, calendarul Pirelli din 2013 va prezenta o femeie însărcinată, Adriana Lima, cu o siluetă vizibil rotunjită de sarcină.
A existat un precedent în 2004, însă atunci burtica nu se vedea în fotografii"
, se afirmă într-un articol publicat în Vanity Fair Italia.

În calendarul Pirelli pe 2013 apar alte 10 modele, alese pentru implicarea lor în diverse proiecte de caritate şi umanitare. Printre acestea se numără Elisa Sednaoui, Liya Kebede, Petra Nemcova, Isabeli Fontana şi Kyleigh Kuhn.

Instantaneele au fost realizate de Steve McCurry, un fotograf care şi-a câştigat notorietatea graţie unor imagini realizate în zonele cu conflicte militare, inclusiv în Afganistan.
El calcă astfel pe urmele altor artişti celebri care au colaborat cu editorii calendarului Pirelli, precum Karl Lagerfeld şi Mario Sorrenti.

Adriana Lima, model al casei Victoria's Secret, este o colaboratoare mai veche a calendarului Pirelli, care prezintă în fiecare an o serie de modele celebre pozând în pictoriale fierbinţi.

În 2012, Adriana Lima a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bine plătite modele din lume, cu venituri de circa 7,3 milioane de dolari, potrivit unui clasament întocmit de revista Forbes.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
20 Iulie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod