Talisman a ieşit de la naftalină! E foame mare!

Fix după modelul promovat acerb de piţipoancele şi piţiponcii din showbizz-ul autohtone, mulţi artişti care au însemnat ceva pentru România şi care până mai ieri se purtau onorabil, au

Fix după modelul promovat acerb de piţipoancele şi piţiponcii din showbizz-ul autohtone, mulţi artişti care au însemnat ceva pentru România şi care până mai ieri se purtau onorabil, au început să se bălăcărească în ziare. Nu mai ştiam nimic despre cei doi talismani care rupeau, acum mai bine de 10 ani, sufletele femeilor cu pletele lor.

Iată-i astăzi scoşi de la naftalină, înjurându-se şi aprostofându-se prin presă. Primul a fost Alin Oprea, care a spus că Tavi Colen l-a lăsat nemâncat.

"Tavi a venit pe 20 noiembrie 2006, chiar de ziua mea, şi m-a anunţat că el nu mai vrea să mai cânte cu noi.

Nu mi-a dat nici o explicaţie de ce pleacă.
Mi-a zis doar că vrea să facă o carieră solo. Mi-am închipuit atunci că cineva i-a promis marea cu sarea şi am tot aşteptat succesul lui, care nu a mai venit. Cel mai trist a fost că ne-a lăsat baltă chiar în luna decembrie. Aveam 25 de concerte de Sărbători şi le-am pierdut pe toate. Nevastă-mea a început să plângă atunci şi să spună că Tavi ne-a lăsat să murim de foame! Nu i-am purtat niciodată ranchiună pentru asta. I-am dat mesaje de ziua lui, de Sărbători, dar nu mi-a răspuns.
Când ne întâlnim la sala de fitness, unde mergem amândoi, întoarce capul şi nu mă salută!"
, ne-a declarat Alin.

Fosta jumătate brunetă nu se putea abţine să nu-i dea replica: "Ce mai vrea şi ăsta? Dacă el nu înţelege de ce nu-i vorbesc, nici eu nu înţeleg. Nu pot să-i spun decât 'La revedere!'".

De ce mi se pare mie că este un scandal făcut pe genunchi, doar, doar şi-o mai aduce aminte cineva că a fost o dată... Talisman?

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod