Lumea mondenă, cu bune şi rele!

Jumătatea anilor ’30, mai précis în 1936, viaţa capitalei era amplu relatată de presa vremii, toate aspectele, de la politic la social, distracţie şi monden îşi găseau loc în paginile

Jumătatea anilor ’30, mai précis în 1936, viaţa capitalei era amplu relatată de presa vremii, toate aspectele, de la politic la social, distracţie şi monden îşi găseau loc în paginile ziarelor şi a revistelor sapatamanale, bogat illustrate, chiar foarte illustrate!

Azi ne oprim asupra unor evenimente mondene, cu personaje importante din acea perioadă, implicate în drame adevărate cu final la tribunal, sau participante la serate mondene, baluri şi nunţi în cercurile aristocratice de atunci.

O pagină întreagă foto 1, cu multe fotografii şi prea puţin text, - de fapt explicaţii la imagini – ne aduce la cunoştinţă ce întâlniri mai aveau loc în saloanele bucureştene, amfitrion fiind de această dată ambasadorul Poloniei, care cu ocazia unei recepţii la ambasadă, a invitat membri ai corpului diplomatic şi notabilităţi române.

Sunt date numele participanţilor, nume care azi nu mai spun mare lucru, singurul care face o legătură cu trecutul apropiat nouă, fiind colonelul devenit mai târziu generalul Dombrowski, care din “comandant al regimentului de escorta regală”, ajunge în 3-4 ani primarul capitalei şi a cărui fiică, Vera Dombrowski a fost mai târziu, peste vremuri, pentru mulţi ani, secretara scriitorului Eugen Barbu la Săptămâna.

foto 2

foto 3

În trei reproduceri, foto 2, 3 şi 4 suntem lămuriţi asupra unui eveniment care a ţinut cu sufletul la gură opinia publică, mai ales “publicul feminin care se pasionează mai mult pentru intrigi şi crime pasionale, mărunte, decât pentru toate problemele mari de politică internă sau externă”.

Eroina dramei, sau a dramelor amoroase şi implicit a reportajului, este o frumuseţe cam trecută, Arabella Armasescu şi foarte pe scurt povestea sună cam aşa: ea încă tânără şi frumoasă, soţie de avocat celebru, care angajează un tânăr secretar, tot avocat.

Între acesta şi domniţa Arabella se înfiripează….dar mai bine lăsăm cititoarele noastre să descopere textul original din ziarele vremii, în excelente reproduceri,  să găsească continuarea poveştii, poveste ce se lasă cu un mort, doi răniţi…printre care şi Arabella, poveste care pentru eroina noastră se încheie fericit, la tribunal, doar cu o amendă de 20 de mii de lei pentru port illegal de armă! Material complex, presa incitanta. E un fel de “Dosar Eva.ro” avant la lettre!

Trecem la momente mai plăcute şi redăm imagini de la două evenimente mondene cu multe personaje importante, miniştri, prefect, generali, prezenţi la două nunţi din lumea bună a Bucureştiului acelor ani ( foto 5 şi 6).

În reproducerea-foto 5, vedem invitaţii la nunta unui tânăr şef al unui serviciu de informaţii, cu domnişoară Măriuca şi unde, invitat special era Gabriel Marinescu (în stânga imaginii, cu mustaţă, cel care priveşte la aparatul fotografic), prefectul Bucureştiului, care peste 4 ani era împuşcat la Jilava de poliţia legionară.

Nunta se desfăşura la ultimul etaj al actualului magazin Victoria, fostul Galeries Lafayette, unde era amenajat salonul Bomboniera.

Foto 6 ne duce la Sinaia, la nunta fiicei ambasadorului României la Paris, Cesianu. Reportajul e foarte concis, textul la obiect, fotografiile sunt baza, ele redând momentele importante pentru un astfel de eveniment,  la biserica, la studioul fotografic - la mare modă până acum câţiva ani, şi bufetul suedez din curtea Mănăstirii Sinaia. Invitaţi: diplomaţi, miniştri, mareşalul curţii regale care a şi cununat pe tineri miri!

Cam astea erau personajele lumii mondene atunci !

clement-peter
clement-peter
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod