Nicole Cherry la Constantin 60’: “Norocul meu a fost că am întâlnit oamenii potriviţi, am luat trenul potrivit şi am reuşit”

A cucerit România în 2013 şi tot atunci a promis că nu se lasă până nu vine acasă cu un premiul Grammy. Duminică, 15 noiembrie, Nicole Cherry este invitata lui Alexandru Constantin în emisiunea Constantin 60’, de la ora 23:00, la Prima TV.
A început să cânte la vârsta de 9 ani, într-un grup vocal, iar un an mai târziu a devenit solistă. Primul festival la care a participat a fost la Vaslui, unde a cântat melodia „Doamna profesoară”, piesă pe care Nicole Cherry o fredonează duminică, 15 noiembrie şi în emisiunea Constantin 60’, de la Prima TV. Şi-a dorit dintotdeauna să fie cântăreaţă, iar atunci când era mică nu putea adormi decât dacă asculta muzică. Mamaia Copiilor a fost primul festival televizat la care a participat şi, deşi nu se aştepta, a luat preselecţia din prima încercare.
 
„Am avut emoţii şi am şi acum emoţii.
O singură dată nu am avut, dar atunci am clacat. Mi s-a întâmplat tot la un concurs. Nu am cântat urât, dar nu a fost cea mai bună prestaţie a mea”
, povesteşte Nicole la Constantin 60’.
 
Familia i-a fost alături întotdeauna, iar sora sa a fost cea care, printr-o cunoştinţă, a ajutat-o să se lanseze pe piaţa muzicală din România. A îndemnat-o să meargă la un studio de înregistrări şi să dea o probă. De acolo şi până la piesa „Memories” nu a mai fost decât un singur pas şi astfel fetiţa Nicoleta Janina Ghinea a devenit Nicole Cherry.
 
„Trebuie să ai talent, să munceşti foarte mult şi să ai şi un strop de noroc.
Norocul meu a fost că am întâlnit oamenii protriviţi, am luat trenul potrivit şi am reuşit. Am cunoscut persoana potrivită prin intermediul surorii mele”
, povesteşte cântăreaţa.
 
Ce planuri de viitor are tânăra artistă şi ce secrete i-a împărtăşit lui Alexandru Constantin, aflaţi urmărind Constantin 60’ duminică, 15 noiembrie, de la ora 23:00, la Prima TV.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod