Cele 10 capodopere cinematografice ale secolului 21

de Cinemagia, 7 Octombrie 2017

Suntem în plin prim sfert al secolului 21, iar prestigioasa revistă New York Times a identificat o serie de filme pe care le-a numit deja drept „capodopere”.
Așadar, iată un top al celor mai bune filme ale secolului, „menite să devină producţiile clasice ale viitorului”, după cum au declarat criticii New York Times Manohla Dargis şi A.O. Scotts. Clasamentul include pe un loc fruntaş şi un titlu românesc, Moartea Domnului Lăzărescu. Filmul lui Cristi Puiu a primit locul cinci într-o listă de 25 de filme.

Clasamentul NY Times a fost realizat în colaborare cu nume mari ale industriei cinematografice, printre care Kathryn Bigelow, Guillermo del Toro, Ava DuVernay, Barry Jenkins, Richard Linklater, Robert Pattinson şi Michelle Williams. Deşi lista cuprinde în mare parte regizori americani celebri - precum Steven Spielberg, Paul Thomas Anderson, Clint Eastwood, fraţii Coen – topul 10 are rezonanţă globală, prin Cristi Puiu (România), Hayao Miyazaki (Japan), Jia Zhangke şi Edward Yang (China), Olivier Assayas (Franţa). Moartea Domnului Lăzărescu a făcut senzaţie la Cannes în 2005, unde a câştigat Marele premiu al secţiunii Un certain regard, lucru subliniat de criticii NY Times, care au remarcat că filmul „sumbru, captivant şi de un amuzament straniu” a dat startul unei noi şi remarcabile perioade din istoria filmului românesc, conturată apoi de Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile) şi Corneliu Porumboiu (Poliţist, Adjectiv).

Câştigătorul premiului Oscar de anul acesta, Moonlight, a intrat în top pe locul 20, în vreme ce pe 25 se află una dintre cele mai surprinzătoare alegeri, 40 Year Old Virgin, filmul lui Judd Apatow despre care s-a spus că a adus comediilor blockbuser o perspectivă feministă.
Pe locul întâi s-a clasat There Will Be Blood, al lui Thomas Anderson, numit de critici „o capodoperă a secolului XXI”.

Eva.ro vă prezintă în continuare primele zece clasate.

1.
There Will Be Blood (Paul Thomas Anderson, 2007)


O poveste de proporții epice despre familie, credință, putere și petrol, VA CURGE SĂNGE! este un film derulat la frontiera necruțătoare a Californiei de început de secol, în contextul boom-ului explorărilor petroliere. Povestea urmărește ascensiunea lui Daniel Plainview (Daniel Day-Lewis), evoluând dintr-un miner amărât, care își crește singur fiul, într-un mare magnat al țițeiului. Când Plainview primește un pont misterios, conform căruia ar exista un orășel în Vest unde un întreg ocean de țiței țâșnește din pământ, își ia fiul pe nume H.W. (Dillon Freasier) și pleacă să își încerce norocul în prăfuitul orășel Little Boston. În acest loc dur, unde principala distracție este biserica înființată de charismaticul predicator Eli Sunday (Paul Dano), Plainview și H.W. dau lovitura cea mare. Dar în timp ce țițeiul îi îmbogățește pe toți, totul pare să se schimbe, iar conflictul capătă proporții și toate valorile umane - iubire, speranță, comunitate, convingere, ambiție și însăși legătura dintre un tată și fiul său - sunt puse în pericol de corupție, decepție și țițeiul care curge în valuri.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod