Festival de film politic pentru părinți, experiment științific pentru copii

O expoziție științifică interactivă pentru copii s-a deschis azi la Institutul Francez din București. Xperiment! | Optics este o ocazie minunată pentru școlari și nu numai să vadă aplicate

O expoziție științifică interactivă pentru copii s-a deschis azi la Institutul Francez din București. Xperiment! | Optics este o ocazie minunată pentru școlari și nu numai să vadă aplicate diversele teorii învățate la școală, acum că tot a început „școala altfel”.

Dacă nu aveți timp săptămâna asta vă puteți duce până pe 18 aprilie la Institutul Francez, ca să aflați cum este alcătuit ochiul uman, care este principiul pe care se bazează desenele animate, cum e cu transmisia luminii prin fibre optice sau care sunt proprietățile laserilor.

Accesul este gratuit. Xperiment! | Optics este un proiect derulat de Centrul de cursuri pentru părinți Parentime în parteneriat cu Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR).

Expozitia este deschisă de luni până sâmbătă, între 7 și 18 aprilie, la Institutul Francez din București (Bd.

Dacia nr. 77).

***

Cinepolitica, un regal de filme politice

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica începe azi, 8 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio, cu premiera națională a filmului Diplomatie/ Diplomație, în regia lui Volker Schlöndorff. Gala de deschidere va fi prezentată de realizatorul TV Cătălin Ștefănescu.

Până duminică, 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union vor rula peste 20 de filme pe teme politice actuale, unele propuse sau nominalizate la Oscar, în două secțiuni mari: Competiția și Panorama. Invitații speciali Serge Avedikian, premiat cu Palme d’Or pentru Chienne d’histoire și protagonist în Paradjanov, și Cristian Tudor Popescu vor susține masterclass-uri pe tema politicului în cinema și a cenzurii.

Proiectat la Berlin 2014, în premieră mondială, Diplomație reia un moment de răscruce din istoria Parisului: la ordinele lui Hitler, generalul nazist Dietrich von Choltitz se pregătește să dinamiteze orașul, înainte de a-l părăsi.

Consulul suedez Raoul Nordling încearcă să-l convingă de absurditatea gestului. În rolurile principale, doi dintre marii actori europeni: Niels Arestrup și André Dussollier. Volker Schlöndorff este unul dintre cei mai apreciați regizori germani. Cu adaptarea romanului lui Günter Grass, The Tin Drum/ Toba de tinichea (1979), a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes și Oscarul pentru film străin.

Opt filme puternice vor concura pentru trofeul Cinepolitica 2014. Proiecțiile din Competiție încep miercuri, 9 aprilie, ora 18.00, la Cinema Studio, cu Ocupaţia, a 27-a imagine / Occupation, the 27th Picture, de Pavo Marinović, un documentar-portret despre un cineast din fosta Iugoslavie care, după căderea comunismului, devine, dintr-un răsfăţat al vechiului regim, un trădător constrâns să emigreze.

De la 20.00, la Cinema Studio, mult-așteptatul The Square, nominalizat anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film documentar, va fi proiectat în premieră.

Filmul lui Jehane Noujaim explorează schimbările sociale petrecute în Egipt de la „Primăvara arabă” până în prezent, și felul în care au evoluat relaţiile dintre protestatarii din Piaţa Trahir, prin intermediul unor povești personale.

Tot miercuri, la Cinema Union, de la ora 18.00, cineastul francez de origine armeană Serge Avedikian, distins cu Palme d’Or pentru Chienne d’histoire, co-regizor, alături de Olena Fetisova, și actor principal în filmul Paradjanov – adus în premieră la Cinepolitica joi, de la 20.00, la Cinema Studio - va vorbi despre „Cenzura ideologică şi cenzura economică în cinema”.

După dezbatere, de la 20.00, la Union va urma primul titlu din subsecțiunea Eye On Films, tulburătorul Poliţistul / Policeman, de Nadav Lapid. Selectat în peste 40 de festivaluri și distins cu Premiul special al juriului la Locarno, în 2011, Polițistul este drama unui soldat din trupa de elită, anti-tero, a Israelului, căruia îi sunt zdruncinate toate convingerile când întâlnește o grupare de stradă radicală și extrem de violentă.

Eye on Films este o rețea unică de profesioniști, care se asigură că filmele cineaștilor începători – primul și/sau al doilea lungmetraj – ajung să fie proiectate în festivaluri, în cinematografe, la televiziuni sau pe alte suporturi.

Programul complet al proiecțiilor poate fi descărcat/ consultat aici.

Informații despre bilete: aici.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod