Carnea de miel: 10 lucruri pe care le ştiai mai puţin

Carnea de miel este o soluţie bună pentru persoanele sănătoase, dacă este consumată în cantităţi moderate. Află ce conţine ea, cum o prepari sănătos, cu ce sa o asociezi şi cui îi este contraindicată!

Carnea de miel este o soluţie bună pentru persoanele sănătoase, dacă este consumată în cantităţi moderate. Află ce conţine ea, cum o prepari sănătos, cu ce sa o asociezi şi cui îi este contraindicată!

 

Dacă iţi place carnea de miel, cu siguranţă vei pregăti bucate delicioase pentru meniul tău de Paşte. Însă, trebuie să fii atentă la modul de preparare a cărnii de miel şi la alimentele cu care o asociezi.

 

1. Este foarte bună pentru persoanele sănătoase

Dacă nu ai probleme de sănătate, carnea de miel este foarte sănătoasă, ne spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriţie. "Mielul sau iedul intră la categoria carne roşie şi este o sursă foarte bună de proteine de calitate. Pentru persoanele sănătoase şi active fizic este o opţiune sănătoasă, însă pentru cele cu anumite probleme de sănătate este indicat să se consume carne de miel în cantităţi mici şi doar bucăţile foarte slabe", explică specialistul;

2. 100 grame carne de miel conţine 200 - 300 calorii;


3. Conţine mult potasiu;


4. Organele (în special ficatul) de miel, dar şi carnea conţine foarte mult fier care se absoarbe foarte uşor.
În acelaşi timp, trebuie să ai grijă la consumul de organe de miel, deoarece au şi foarte multe purine (substanţe toxice) care îngreunează digestia;


5.

În carnea de miel, cantitatea de calciu este într-o cantitate mai mică;

6. Vitamina E şi acidul folic se găsesc în cantităţi mici în carnea de miel;

7. Carnea de miel conţine lipide de grăsimi saturate care au efecte aterogen
, adică se depun pe artere şi favorizează apariţia bolilor de inimă;

8. Alege un miel care are mai mult de 9 kilograme cu totul

Aşa îţi recomandă prof. dr. Mencinicopschi, deoarece "cu cât este mai mic cu atât conţine mai multe purine care-l fac mai greu digerabil, fiind o opţiune foarte periculoasă în special pentru persoanele bolnave de gută. Este indicat să cumperi un miel sau bucăţi dintr-un miel care să aibă în jur de 10 - 15 kilograme, deoarece carnea va fi mai puţin indigestă decât cea mai fragedă";

9. 100 de grame de carne de miel conţine 80 miligrame de colesterol;

10. Carnea de miel nu este recomandată oricui

Persoanele care au anumite probleme de sănătate trebuie să consume cu moderaţie carnea de miel. Astfel, prof. dr. Mencinicopschi recomandă persoanelor care au probleme cu ficatul, rinichii, pancreasul, colesterolul, hipertensiunea arterială, trigliceridele ridicate şi cu obezitatea.

 

 

Cum să prepari carnea de miel?

 

  • la grătar, cuptor sau înăbuşită pe foc.
    Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi recomandă prepararea cărnii de miel la grătar, cuptor sau înăbuşită, evitând pe cât posibil prăjirea ei. De asemenea, dacă vrei să faci stufat de miel, pune cât mai multe legume în el pentru a evita apariţia problemelor legate de constipaţie. Adaosul de legume va aduce o cantitate însemnată de fibre care vor ajuta în procesul de digestie;
  • adaugă verdeaţă şi orez integral în drobul de miel pentru a-l face mai uşor digerabil;
  • asociază carnea de miel doar cu legume pentru a uşura digestia. Evită să o consumi cu pâine, mămăligă sau paste.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • iona pe 22 Apr 2011, 12:24
    cretini

    pai, daca mai luati reclame din astea de nu poti sa citesti nimic din aticol, va duceti dreacu cu site cu tot

    0
    1

  • tereza pe 21 Apr 2011, 00:14
    carnea de mel

    nu-mi place dar sper ca ne prinde bine sfatueile profului e interesant subiectul

    0
    0

  • eva88 pe 20 Apr 2011, 16:46
    deloc

    Nu-mi place carnea de miel, o data am mancat in viata mea si am simtit mirosul ala,poate nu a fost pregatita bine.

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Cum reacționează corpul tău la un atac de anxietate

De ce e bine să-ți faci patul în fiecare zi

6 probleme fizice pe care ți le cauzează stresul

Intoxicație alimentară sau gripă - Care sunt diferențele?

6 semne care arată că suferi de astm sever

5 moduri în care să-ți stimulezi metabolismul imediat după ce te trezești

De ce răcești mai des decât alții

De ce ar trebui să poarte boxeri bărbații

4 pași ca să reduci petele și ridurile provocate de soare

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

Cancerul capului și gâtului, o afecțiune mai puțin cunoscută, omoară jumătate dintre pacienții diagnosticați în stadii avansate

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

Asta înseamnă curaj: O familie cu patru copii și-a vândut casa și străbat țara cu o rulotă

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

Greșeli pe care le faci la cumpărături și care îți distrug dieta

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Laptele de cocos - Ce beneficii are pentru sănătate?

Cum să rămâi energică dacă ești o mamă care lucrează

Mâncarea franțuzească: 7 sfaturi ca să gătești sănătos

Efectele unei sarcini cu tripleți asupra corpului. Imaginile incredibile postate de o mamă din Danemarca

Studiu. Lipsa somnului îți afectează sănătatea mai mult decât crezi

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Cum să folosești ce ți-a rămas dintr-un pui - Economie în bucătărie

Modalități de ars calorii pentru leneși

7 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea thailandeză

Quinoa - Ce beneficii are pentru sănătate

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

Cum să faci un smoothie sănătos și delicios de fiecare dată