Prima ecografie a fost la 7 saptamani, cand bebelusul masura 1,4 cm. Cum arata? Ce sa arate? Nu se intelegea nimic, am inteles doar ca punctul acela luminos care palpaia e inimioara, in rest... poza de la ecografie arata ca o poza facuta noaptea cu cel mai ieftin telefon cu camera foto. Am fost un pic dezamagita in sinea mea. Dar ma mandream si mi-am mai bulversat si toti cunoscutii cu acea imagine: "Cum??? Nu intelegi? Uite punctul asta e bebelusul nostru, acum iti dai seama ce e in imagine?" Vedeam pe fata lor ca nu intelegeau nimic, dar imi placea la nebunie cand mimau ca au inteles, unii chiar pareau extaziati...
le multumesc.La a doua ecografie facusem deja progrese amandoi. Bebe crescuse cu vreo 5 cm, la 12 saptamani, iar eu eram capabila sa disting singura care e copilasul meu in acea imagine, ba chiar am inteles si ca era cam agitat si dadea din picioruse... mititelu'.
A treia ecografie a fost cea de screening fetal, 4D, pe la 13 saptamani. Din nou am fost dezamagita. De ce? Pentru ca ma asteptam sa vad un bebelus, daca se putea sa imi si zambeasca si sa faca si cu mana, sa fie dragalas. Ei bine, bebelusul meu m-a tratat cu spatele in timpul ecografiei, deci nici nu mi-a zambit, nici nu mi-a facut cu mana, iar imaginile nu au fost nicidecum de bebelus dragut.
Era o farama de om in formare, dar eu uitasem ca tocmai pentru a se forma exista cele noua luni.La a patra ecografie, morfofetala, i-am precizat inca de la inceput doctorului ca nu vreau poze 4D, etc., din acelasi principiu "sa-mi las copilul sa ma surprinda", vreau sa am o surpriza cand il nasc. Atunci vreau sa avem prima intalnire fata in fata.
Crestea inima in mine cand il auzeam pe doctor spunand "normal", "la dimensiuni normale". Desi am avut mari emotii la aceasta ecografie, a fost un succes, bebelusul e in forma si este sanatos.
Posteaza comentariu