Trucuri ca să amenajezi un dormitor mic. 20 de imagini


Chiar dacă nu ai un dormitor spațios, te poți folosi la maximum de fiecare colțișor astfel încât să te bucuri de confort, dar să te și mândrești cu o cameră care arată perfect.
Cele mai simple modalități de a crea senzația unui spațiu larg sunt destul de ușor de pus în practică. Iată ce să încerci:

Mai multă lumină

O cameră luminoasă pare mai mare decât este. De aceea, este foarte important să lași ferestrele libere, astfel încât lumina să pătrundă în timpul zilei. Iar pentru a avea întunericul necesar atunci când vrei să te odihnești în timpul zilei, accesorizează ferestrele cu draperii groase, opace, dar nu cu jaluzele sau storuri care blochează permanent o mare parte din lumină ce pătrunde în cameră.

Oglinzi pentru un spațiu mai mare

Și oglinzile au rolul de a oferi impresia unei camere mai mari chiar și într-un dormitor minuscul. Plasează o oglindă interesantă pe un perete sau o oglindă mobilă în dreptul unui colț. Îmbini în acest fel utilul cu plăcutul.

Polițe pentru spații inaccesibile

Sunt zone ale unei camere pe care avem tendința de a le ignora. Iar când vine vorba de încăperile mici, acest lucru se vede prin aglomerarea sufocantă a spațiului.
În dormitorul tău mic, nu uita să plasezi polițe deasupra ușii, pe care să așezi cutii pentru depozitare cu modele interesante sau pe care poți pune cărți. De asemenea, zona de sub pat poate fi folosită la maximum dacă îți faci pe comandă un raft cu roți, ce poate fi folosit pe post de spațiu pentru depozitare. Nici colțurile nu ar trebui ignorate, iar mobilierul special conceput pentru ele te va amuta să economisești mult spațiu și să-l folosești chiar și pe cel care părea să nu poată fi utilizat.

Folosește nuanțe deschise

Pereții albi sau în nuanțe foarte deschise sunt alegerea ideală pentru un dormitor mic. Aceste culori au proprietatea de a face orice spațiu să pară mai larg, spre deosebire de nuanțele închise. Pe de altă parte, sunt foarte potrivite pentru un dormitor pentru că îți oferă o stare de calm și te vor ajuta să te odihnești mai bine.
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod