Ce buget aloci mesei de Paste


Dupa ce ti-am oferit cateva sfaturi utile despre modul in care poti decora locuinta in aceasta perioada, iata ca iti vin in ajutor si iti spun, cu aproximatie, cat te va costa masa de Paste.

Dupa ce ti-am oferit cateva sfaturi utile despre modul in care poti decora locuinta in aceasta perioada, iata ca iti vin in ajutor si iti spun, cu aproximatie, cat te va costa masa de Paste.

Pentru a-mi face aprovizionarea, am facut o vizita prin magazine si piete. Criza economica nu pare sa fi afectat comerciantii si nici cumparatorii, pentru ca oferta era una bogata, iar doritorii destui.

 

Preturile sunt nu foarte mari in comparatie cu anul trecut, dar cu multa chibzuiala si rabdare pe masura, cu siguranta vei avea ce pune pe masa de Paste, fara sa depasesti bugetul deja stabilit pentru aceasta sarbatoare.

Prima vizita a fost in hala de carne si produse lactate. Pentru ca nu exista Paste fara bors de miel, drob si friptura,
m-am interesat de carne de miel
. Pretul kilogramului varia intre 16 si 18 lei; pentru o masa de 4 persoane, daca te hotarasti sa prepari cele trei feluri de mancare, vei avea nevoie de nu mai putin de 9 kilograme de carne de miel.

In cazul in care nu vrei carne de miel, poti opta pentru cea de curcan, al carei pret este aproape acelasi.

M-am gandit ca pe masa de Paste ar fi buna si putina salata de urda cu ceapa, unt si marar. Kilogramul de urda nu scade sub 18 - 20 lei. Si cand ma gandesc la copilarie cand mancam de la bunicii mei urda pe nesaturate in fiecare zi... acum poate fi socotita o delicatesa...

Pretul oualor variaza intre 0,4 si 0,8 lei, iar daca vei achizitiona 30 de oua, vei plati aproximativ 24 lei, iar pentru vopsea inca 4 lei.

In cazul in care esti mai comoda din fire sau, pur si simplu, nu ai suficient timp sa pregatesti traditionalii cozonaci si pasca, poti cumpara aceste bunatati la preturi care variaza intre 12 si 20 lei, in cazul cozonacilor, si 12 kilogramul de pasca.

Cum de pe masa de Paste nu pot lipsi nici legumele, am "tras cu ochiul" la preturile comerciantilor din piata: o legatura de patrunjel sau una de marar, 0,5 lei, salata verde - 1,5 lei, salata creata - 2 lei, legatura de ceapa verde - 1 leu, 6 lei kilogramul de rosii, 1 leu legatura de spanac, 3 lei kilogramul de cartofi noi, 5 bani legatura de ridichi etc.

Pentru a amplifica savoarea mesei de Paste si pentru a oferi o prospetime aparte, un pahar de vin este mai mult decat potrivit! In magazine, gasesti orice sortiment de vin, iar preturile sunt foarte variate: intre 3,5 si 4 lei kilogramul de vin vrac si intre 9 lei si 25 lei pentru vinurile la sticla.



Pentru mancarurile din carne de miel, de preferat ar fi sa achizitionezi un vin rosu, o Babeasca Vranceana sau o Feteasca Neagra si chiar o Feteasca Neagra de Uricani, dupa cum ne-a sfatuit somelierul Sergiu Nedelea, in articolul Alege vinurile potrivite pentru masa de Paste!

Un pahar de Busuioaca de Moldova sau de Bohotin si chiar vinul de Cotnari poate merge foarte bine cu o felie de cozonac aburinda.

In concluzie, 500 de lei ti-ar putea ajunge pentru a avea o masa indestulata de acest Paste. Acum depinde si de unde iti achizitionezi produsele...
Iti ofer un pont: fa-ti cumparaturile din piata, de la tarani, unde produsele sunt mai ieftine si mai proaspete! Daca ai spirit de afacerirista, poti chiar negocia... Sa ai un Paste Fericit, iar masa sa iti fie plina de bunatati!

 

Un articol de Nicoleta Tarantus

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod