6 calitati ale oamenilor care s-au imbogatit

Studiu: 6 calități ale oamenilor care s-au îmbogățit. Tu ai potențial?

Poveștile de viață ale celor care au reușit să acumuleze averi impresionante prin propriile realizări sunt unice. Dar cu toții au ceva în comun.
După ce a studiat viețile și obiceiurile a 177 de milionari care s-au îmbogățit prin propriile forțe, autorul Thomas C. Corley a descoperit că toți aceștia au în comun șase trăsături esențiale, potrivit businessinsider.com. Iată care sunt:

Pasiunea

"Fiecare dintre toți antreprenorii care au participat la studiul meu și care au realizat averi impresionante erau de asemenea și foarte pasionați", declară Thomas C. Corley, autorul studiului. Pasiunea pentru ceea ce faci te împinge să mergi mai departe, să depui efort și să investești multă energie fără să ți se pară că faci ceva dificil. Pasiunea îi împinge pe oameni să se dedice țelurilor lor și le oferă energie, perseverență, concentrare și puterea de a trece peste eșecuri sau greșeli.
Îți oferă un fanatism care te împinge să-ți depășești limitările și obstacolele care îți pot apărea în cale.

Perseverența

Milionarii care s-au îmbogățit prin propria muncă au ceva în comun: perseverența, în special în fața eșecurilor. "27% dintre milionarii din studiul meu au avut parte de cel puțin un eșec în afacerile lor", declară autorul. "Dar au reușit să-și adune forțele și au încercat iar. Perseverența te face de neoprit și îți permite să descoperi ce nu funcționează pentru ca treptat să găsești soluția care dă rezultate. Este cea mai simplă formă de a-ți face norocul cu mâna ta. Cei care perseverează au intr-un final noroc", mai spune Thomas C. Corley.

Concentrarea

Stabilirea unor țeluri clare este o prioritate pentru oamenii care au devenit foarte bogați prin propriile reușite. Nu doar că își stabilesc scopuri anuale sau lunare clare, dar 67% dintre ei le și pun pe hârtie.
"Succesul este un proces. Începe prin a stabili scopuri clare și acest lucru te va ajuta să obții succes pe termen lung. Fără acest plan, ai fi ca o frunză în vânt, care plutește fără țintă", declară autorul studiului. Oamenii bogați își mențin această concentrare și prin gesturi simple: taie din timpul pierdut pe internet sau la televizor, dorm suficient și evită amânările. 

Muncesc mai mult

Oamenii care au succes și sunt foarte bogați muncesc mai mult și o fac cu plăcere. Corley a descoperit că 86% dintre cei bogați muncesc în medie cu 50 de ore mai mult pe săptămână și doar 6% dintre ei s-au declarat nemulțumiți din această cauză. Cei mai mulți dintre ei muncesc ore în plus înainte de răsăritul soarelui.
Aproape 50% dintre aceștia au declarat că se trezesc cu până la trei ore mai devreme de începutul programului efectiv de lucru.

Sunt autodidacți și au dorința de a învăța permanent

Deși oamenii bogați nu pun mare preț pe educația formală, din școală, apreciază în schimb acumularea de noi cunoștințe permanent. Ei preferă să învețe lucruri noi decât să se distreze. "88% dintre milionarii care au participat la studiul meu și-au format obiceiul zilnic de a citi cel puțin 30 de minute lucrări care le îmbogățesc cunoștințele și au făcut asta de dinainte de a ajunge bogați. Și-au asigurat în acest fel cunoștințele necesare care le-au adus apoi succesul", declară Thomas Corley. 

Răbdarea

Oamenii bogați nu sunt doar perseverenți și răbdători în fața obstacolelor, dar sunt răbdători și cu cei din jur. Cunosc importanța diplomației, a etichetei și necesitatea de a dezvolta relații de durată cu persoanele la fel de ambițioase ca și ei.
"Trebuie să știi cum să te comporți și cum să reacționezi în preajma oamenilor", este de părere Corley. Pentru că până la urmă, "nimeni nu poate obține succesul fără o echipă de alți oameni orientați către succes", declară autorul studiului.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod